300 de mii de bugetari trebuie trimişi în şomaj pentru ca Guvernul să-i facă pe plac lui Traian Băsescu
Cu chiu, cu vai, Guvernul a decis ieri să reducă cu 136 de posturi aparatul guvernamental central. Măsura a fost luată după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut trecerea în şomaj a 300.000 de bugetari, iar premierul Emil Boc a pornit cu elan la discuţii cu miniştrii cărora le-a cerut să-i prezinte lista cu agenţiile pe care vor să le desfiinţeze. Singura victimă a fost Ministerul Agriculturii.
Cu delegaţia FMI la uşă, Guvernul a reuşit să aprobe doar o reducere de 136 de posturi de bugetari, deşi ţinta pe care i-a impus-o Traian Băsescu a fost de 300.000 de posturi, adică 20% din angajaţii de la stat. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern, că 136 de angajaţi ai aparatului central al ministerului pe care îl conduce au fost trimişi în şomaj tehnic. Sârbu a adăugat că “urmează agenţiile si structurile din subordine, unele vor fi comasate, altele vor rămâne aşa”.
Premierul începuse sâmbăta trecută consultări cu miniştrii pe această temă, cerându-le lista agenţiilor pe care urmează să le desfiinţeze. Luni, în şedinţa Coaliţiei, pesediştii şi pedeliştii s-au invitat însă reciproc să-şi concedieze angajaţii din ministerele pe care le conduc, aşa că, până înaintea şedinţei de Guvern, rămăseseră pe poziţii irenconciliabile în privinţa reducerilor de personal bugetar. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, declara marţi că reducerea de fix 20% este impusă arbitrar, pentru că cel puţin în ministerul lui sunt structuri în care trebuie să concedieze mai mult de 20% şi altele în care e nevoie să mai aducă personal. El a mai arătat că 20% din reducerea personalului într-o primărie înseamnă 3 angajaţi, poate vitali pentru funcţionarea ei, în timp ce la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) ar mai fi nevoie de încă 1.600 de oameni. În schimb, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a dat asigurări că toată lumea va reduce din angajaţi, dar el personal preferă să comaseze activitatea a 14 insitute de cercetare în două structuri, cu responsabilităţi în sectoarele industriei şi energiei.
UDREA FACE ANGAJĂRI
În ciuda negocierilor din coaliţie pe tema reducerii schemelor de personal, la Ministerul Turismului tocmai s-au făcut angajări. Pe site-ul ministerului sunt încă postate anunţurile de angajare din luna iunie, concursurile având loc în iulie. Conform anunţurilor, au fost scoase la concurs un post de consilier principal, două posturi de expert asistent şi două posturi de consilier superior. La Ministerul Turismului s-a mai scos la concurs o serie lungă de posturi de consilieri, inspectori şi referenţi, începând cu luna martie.
Monica Iordache Apostol
sursa: jurnalul.ro
saraca a facu si ea un imprumut mic la banca 2milioane euro si trebuie platit inprumut din sal de ministru ratele! saraca ce nevinovate e !lupta pt poporul roman!