„Începe iarăși sinuosul drum al scoaterii lui Dumnezeu din inimile copiilor și părinților lor.” /Prima şcoală românească a fost în biserică. Astăzi şcoala scoate din ea învăţătura Bisericii

„Dacă educaţia e separată de învăţătura lui Hristos nu se pierde învăţătura lui Hristos, ci se pierde educaţia şi se pierd oamenii adevăraţi. Şi iarăşi: dacă educaţia se pierde în şcoală, şcoala devine primejdioasă pentru oamenişi popoare, fiindcă omul şcolit şi lipsit de caracter este mult mai primejdios pentru sine şi pentru ceilalţi decât omul neşcolit şi lipsit de caracter. Acesta este lipsit de caracter din slăbiciune, cel dintâi din convingere. Fisura dincredinţa unui om atrage după sine, în mod inevitabil, şi o fisură în caracter.” (Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, vol. 2, Trad. din lb. sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Editura Sofia, 2003, p. 49).

Claudiu Balan: “Prima şcoală românească a fost în biserică. Astăzi şcoala scoate din ea învăţătura Bisericii” :

“(…) Acum câteva zile am aflat de decizia Curții Conștituționale prin care ni se reamintește că religia este o materie opțională în școală. Dacă până acum toată lumea accepta ora de religie din oficiu și doar cei care refuză trebuiau să facă o cerere, acum lucrurile s-au schimbat. Fiecare părinte care va vrea ca al său copil să studieze religia va trebui să completeze o cerere specială. Problema apare în situația părinților indiferenți și depărtați de Dumnezeu care nu vor considera lecțiile despre credința în Dumnezeu ca folositoare și nu vor completa acea cerere. Înainte de decizia Curții Constituțională, copilul unor astfel de părinți indiferenți studia religia, și avea șansa să afle despre Dumnezeu, chiar dacă acasa nu era educat în duh creștin.

Începe astfel iarăși sinuosul drum al scoaterii lui Dumnezeu din inimile copiilor și părinților lor, ca-n vremile „bune” ale comunismului.

Prima școală românească atestată istoric la 1495 este în Șcheii Brașovului chiar la Biserica Voievodală „Sfântul Nicolae”. Primele școli românești au fost în biserică, între zidurile ei sau în curtea ei. Primii învățători au fost chiar preoții. Iată de ce și astăzi se păstrează denumirea de dascăl cu sens dublu: cântăreț bisericesc și învățător. Veți fi fascinați să vedeți cum limba fiecărui popor este martor al întregii sale istorii.

„Necesitatea susţinerii unor şcoli se iveşte în condiţiile în care românii ortodocşi se confruntau cu celelalte culte “autoritare” (catolic, protestant, etc.), fiind nevoiţi să-şi apere şi să-şi păstreze fiinţa naţională, prin formare şi educaţie creştin ortodoxă în masă, la care se adaugă necesităţile determinate de bogatul negoţ practicat cu Ţările Române, cu Peninsula Balcanică şi chiar mai departe, cu Levantul, Siria, Egiptul, desfăcând pe pieţele respective, atât produsele braşovene privilegiate, cât şi mărfurile de tranzit. Şcoala, prin statutul ei deosebit, a instituţionalizat didactic învăţătura oferită până atunci exclusiv în mediul familial sau prin biserică, funcţionând sub egida străvechii biserici voievodale «Sf. Nicolae», şcoala din Şchei îşi împleteşte destinul, în epoca medievală, cu aceasta, în sensul că slujitorii bisericii sunt preocupaţi de bunul mers al şcolii, activând ca dascăli sau organizatori ai ei. Ca atare, documentele de epocă surprind activitatea şcolii în legătură cu cea a bisericii şi a deservenţilor ei, în bună parte valoroşi cărturari.” (Prima Școală Românească, Vasile Oltean, Editura Tipo Moldova)

Premizele (principiile) pe care s-au format primele școli în țările românești au fost următoarele:

1. Apărarea credinței ortodoxe pe care poporul român o avea de sute de ani, chiar de la întemeirea creștinismului.
2. Conturarea și apărarea limbii române, liantul cel mai puternic al tuturor românilor din teritoriile noastre.
3. Primele manuale ale învățământului românesc au fost Sfânta Scriptura, Catehismul, Psaltirea Liturghierul, și alte cărți cu conținut bisericesc.
4. Relațiile economice cu alte popoare.

Profesorul Andrei Bârseanu spunea în monumentala sala monografie de la 1902 în care prezinta activtatea primei școli românești:

„Școala acesta veche de la Sf. Nicolae n-a putut fi altceva decât o şcoală elementară sau cel mult o şcoală de dieci, în care se învăţa cetitul, scrisul şi cântările bisericeşti… după cum erau mai toate şcolile vechi româneşti, înfiinţate pentru iobagi, care nu puteau aspira la mai mult în viaţa lor, decât la treapta preoţiei şi a dăscăliei” (14, p. 5).

Refacem tabloul: Prima școală românească a fost clădirea bisericii. Primii învățători au fost preoții și diaconii. Primele manuale au fost Sfânta Scriptură și cărțile bisericești. Copii erau pregătiți în principal pentru a deveni diaconi și preoți ai Bisericii.

Concluzia e simplă, în spațiul românesc, Biserica a fost școala. Și neamul nostru știe că omul pentru a trăi bine pe acest pământ are nevoie de credința în Dumnezeu. Dacă-și cunoaște credința atunci îi va fi bine pe acest pământ.

De aici a început totul. Așa au început traducerile de cărți, tiparul, și școala așa cum o avem noi în timpurile moderne. Primele tipografii românești au fost în mănăstirile ortodoxe. Prima tipografie se află în anul 1508 la Mănăstirea Dealu, anul editării unui Liturghier la inițiativa voievodului Radu cel Mare.

Astăzi la 500 de ani de la atestarea primei școli românești, școala dă afară religia din școli. Chiriașul își dă afară proprietarul. Fiul își reneagă mama și declară că n-a avut niciodată nevoie de ea. Școala se rupe mândru și triumfalist de Biserică, acuzându-i pe creștini că religia discriminează.

Minciuna și manipularea ies la iveală ca lucrări ale diavolului în noi, atunci când spunem că religia nu trebuie să fie obligatorie în școli, dar educația sexuală da, chiar și la grădiniță.

Oare ce rău poate face copiilor icoana curată a Maicii Domnului cu pruncul din manualele de religie? Oare ce vătămare sufletească pot aduce sfaturile din Evanghelia ale Domnului care ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții și să ne dăm viața pentru aproapele?

Afară cu Dumnezeu din școli. Copiii pot vedea imagini pornografice în manualele de educație sexuală, chiar de la 3 ani. Copiii vor avea binecuvântarea ministerului educației pentru a se cunoaște pe ei înșiși trupește (masturba), și pentru a-și începe viața sexuală cât mai repede, atât timp cât o vor face „protejat”. Copiii vor învăța că homosexualitate este o alegere, că avortul este un drept, că familia poate fi altfel decât cea lăsată de Dumnezeu ca bărbat și femeie. Copiii vor avea tablete în locul manualelor, și vor putea vedea tot ce-și doresc chiar la școală.

Dumnezeu a mai fost dată afară din școli și din țara noastră. Bisericile au fost dărâmate sau transformate în wc-uri publice, mănăstirile transformate în închisori sau închise. Preoții reduși la tăcere și arestați. Savanții aruncați în temniță. După 45 de ani de luptă pe toate fronturile cu Dumnezeu, comunismul s-a văzut înfrânt puternic, iar Biserica lui Hristos triumfă smerit pe valurile istoriei, iar toate victimele unui comunism draconic și violent sunt sfinții de astăzi ai României care izvorăsc prin moaștele lor și cu rugăciunile lor iertare tuturor torționarilor și la tot poporul.

Oamenii L-au răstignit pe Hristos pentru că nu-L puteau accepta ca Dumnezeu. Nu putea trăi cu Dumnezeu lângă ei. Îi mustra puternic și îi îndemna indirect să-și schimbe viața. În preajma Domnului nu putea exista minciună și manipulare. El știa tot, înțelegea tot, și nu putea nicicum fi dus de nas.

De aceea L-au răstignit. Răstignirea lui Hristos este respingerea lui Dumnezeu din viața noastră.

Crucea lui Hristos este semn al faptului că noi oamenii L-am refuzat pe Dumnezeu.

Pe fiecare biserică ortodoxă vedeți Crucea Domnului pe turlă. Fiecare biserică amintește că Dumnezeu a mai fost scos din viețile oamenilor de multe ori în istorie și va mai fi scos până la sfârșitul veacurilor. Dar răspunsul Domnului la respingerea noastră e multa lui iubire, este iertarea noastră. Brațele Domnului deschise pironite pe cruce de indiferența noastră devin îmbrățișare pentru toți cei care L-au respins.

Dacă scoatem învățătura Domnului din școală, îl scoatem pe Bunul Dumnezeu din inimile copiilor, dar acești copiii ai noștri vor fi mustrarea noastră de mâine. Ei, cei care vor crește fără Creatorul lor, vor fi rușine părinților prin faptele lor. Și atunci amară va fi plângerea părinților cât și a copiilor.

Universitățile europene L-au scos pe Dumnezeu din știință. Nu se mai folosește cuvântul Creator cu C mare, pentru că după ei totul s-a făcut din nimic și la întâmplare și totul se îndreaptă către nimic și întuneric.

Europa creștină a ajuns mai rău ca popoarele păgâne.(…)

Autor: Claudiu Balan

Sursa: Regasirea frumosului pierdut