Abundă reclamele prin care suntem îndemnaţi să facem o schimbare minoră, cum ar fi să ne schimbăm televizorul (cu o plasmă) şi avem impresia că ne-am înnoit cu totul. Pare că ne-am schimbat şi gresia şi mobila şi chiar casa! Mă rog, plasma nu e o investiţie chiar minoră şi reclamele sunt altele, dar ideea e aceasta şi este ispititoare, mai ales în condiţii de criză.
Adică, posibilităţile sunt restrânse, dar, dorinţa de nou, de schimbare, sălăşluieşte în omul izgonit din rai. Că de-aia a trebuit omul să plece din rai, că n-a fost mulţumit cu ce-a avut. Era pace, era soare, erau flori şi fructe, dar nu exista dorinţă, nu concurenţă, toate fiind la îndemână. Femeia era goală, bărbatul gol, dar libidoul le era scăzut la zero, nu exista pasiune, nu flirt, nu trădare, nu ceartă, nu împăcare, nu ruşine, nu satisfacţie. Ea nu era femeie fatală, el nu era sex-simbol, niciunul nu era sexy, chiar dacă se iubeau.
Cât de mult poţi să iubeşti o singură femeie, mai ales dacă ai la dispoziţie timpul veşnic? Foarte mult, luat per global. Dar nesemnificativ, luat pe ore sau pe zile. Chiar şi pe ani! De ce să alergi să cucereşti o femeie, dacă e singura şi este tot acolo şi peste un milion de răsărituri de Soare?! (Observaţie: Da, da, pe atunci aşa era. Nu se învârtea Pământul în jurul Soarelui, ci Soarele răsărea şi apunea.) Aşa că omul era nemulţumit de ceea ce avea, fiindcă avea totul!
Şi atunci, care este marea descoperire a omului, care i-a schimbat viaţa? Fructul cunoaşterii, focul, roata, apa caldă, tiparul, alcoolul, ciorapii de mătase, sexul protejat, avionul, racheta, computerul, iPhone-ul? Nici vorbă! Marea descoperire este criza! Practic, omul a început să simtă viaţa cu intensitate de-abia după ce a fost izgonit din rai şi atât timpul, cât şi materialele, au devenit limitate. Un singur fir de iarbă în deşert este un miracol, o singură bere în frigider este de nepreţuit! Aşadar, omul a simţit gustul fericirii abia odată cu intrarea în criză. E drept că fericirea a venit la pachet cu nefericirea, dar, acesta este preţul unei ore de fericire:
„O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici,
O oră şi să mor!”
(„Pe lângă plopii fără soţ” – Mihai Eminescu)
Chiar şi zeii au devenit geloşi pe oameni, văzându-i că pot fi fericiţi o oră, un minut, o secundă. Şi nu puţini au fost zeii care şi-au schimbat nemurirea pentru o oră de iubire (fericire). Adică, au schimbat lumea cu resurse nelimitate, pe o lume în criză.
Într-o lume crizată, o îngheţată cu ciocolată, un salariu minim pe economie, un telefon cu touch screen, un televizor nou, un preşedinte nou, par mană cerească! Să-ţi faci rost de aceste nimicuri, din stocuri limitate, îţi dă o senzaţie de împlinire sinonimă cu fericirea! De aceea, nu mă mir că oamenii pun atâta pasiune în atingerea acestor obiective. Să-ţi schimbi preşedintele vechi cu unul nou, îţi dă impresia că ţi-ai făcut rost de o ţară nouă!
Autor: Matei Mircioane
Sursa: Ziarul Natiunea
Ne hranim cu sperante, si asteptam sa vina o schimbare, care sa ne inbunatateasca traiul. Dar noi, nu miscam un deget pentru a ne schimba pe noi insine. Adevarul este ca ne-am maturizat si noi romanii, foarte putin, 1%, dar se simte. Cred ca suntem pe drumul cel bun. PROBLEMA este cu ritmul. Ne miscam foarte incet. si aici nu ma refer la institutiile statului.