În decembrie 2014 se împlinesc doi ani de când postul de Ambasador al SUA la Bucureşti a fost vacantat prin încheierea misiunii ultimului titular, Mark Gitenstein, care anterior numirii sale la Bucureşti a deţinut funcţia de consilier al senatorului Joe Biden (actualul vicepreşedinte al SUA).
A fost comentat ca surprinzător faptul că într-o ţară aflată la graniţa UE şi NATO cu un imperiu fierbinte, SUA nu a găsit de cuviinţă să numească un ambasador şi s-a mulţumit doar cu interimate de mâna a doua. De ce, oare, această atitudine?
Să fie din motive de austeritate financiară? Într-o lume în care erup tot mai multe conflicte, reclamând prezenţă militară americană ultracostisitoare, să fi ales administraţia SUA a economisi resurse tocmai prin nenumirea unui ambasador la Bucureşti? Greu de crezut!
Să reprezinte România un partener fără miză geopolitică? Tocmai acum când Ukraina este devastată de furie separatistă, când principiul federalizării tinde a înlocui, la masa negocierilor strategice, principiul unitarismului şi inviolabilităţii frontierelor naţionale? Aproape imposibil!
O falie din ce în ce mai abruptă pare a se căsca în ultimele luni între SUA şi Germania. Lasă spionarea reciprocă a liderilor celuilalt (recent s-a dezvăluit că nu doar CIA a interceptat-o pe dna Merkel dar şi serviciile germane au avut-o sub ascultare informativă pe dna. Hillary Clinton) dar poziţionarea faţă de Rusia diferă radical. În vreme ce Germania preferă negocierea unei păci clădite pe compromisuri favorabile politicii expansioniste a lui Putin, SUA ar dori mai multă fermitate, sleirea adversarului, susţinută chiar cu preţul prelungirii şi amplificării conflictului deschis.
În toată această dispută a granzilor, România e la mijloc. Cu un preşedinte vulnerabilizat de grija egoistă pentru propria-i libertate, într-un context în care poporul îl urăşte şi singurii care par a-l mai susţine sunt doar oficialii americani, românii se văd duşi fără putinţa de a se opune în directia cea mai riscantă pentru ei. Fără a fi consultaţi şi fără a părea că cineva se gândeşte si la interesul naţional, ei constată cum Traian Băsescu devine, în numele lor, mai belicos cu Moscova chiar decât adepţii cei mai înfocaţi ai unor sancţiuni extreme la adresa acesteia. Premier se pare că nu mai avem, parlament nici atât, singurul fel în care mai contăm în politica internaţională sunt convorbirile telefonice între Joe Biden şi Traian Băsescu şi prefigurarea teritoriului României ca viitoare zonă tampon de alertă zero faţă de agresiunea marelui urs.
Şi atunci care să fie explicaţia reticenţei SUA de a numi un ambasador la Bucureşti tocmai acum când România devine, pe zi ce trece, o ţară tot mai supusă inflamărilor (şi interne şi internaţionale)? Indolenţă, lipsă de viziune sau premeditare cinic calculată?
Ştiind cum funcţionează maşinăriile imperialiste în vremuri de reaşezare a echilibrelor de influenţă politică şi teritorială, aş înclina să cred în versiunea premeditării.
Momentul actual presupune recurgerea la multe acţiuni murdare. Întotdeauna, in timp de război, centrul de greutate al măsurilor întreprinse de beligeranţi se mută de la suprafată, de la vedere, în subteranele întunecoase ale loviturilor fără morală şi fără de lege. Închisori secrete în care se torturează prizonierii inamici, livrări ilegale de armament, exacerbarea spionajului, a diversiunilor, a manipulărilor grosolane, provocarea de victime colaterale pentru înclinarea balanţei afective a nehotărâţilor, iată doar câteva dintre ticăloşiile pe care o ţară ca SUA preferă să le facă prin intermediari, să nu murdărească mâinile demnitarilor săi cu astfel de responsabilităţi anatemizante. Traian Băsescu pare a îndeplini de minune criteriile executantului perfect: este crud, şantajabil, fără scrupule, direct interesat în a-şi prelungi sub orice formă şi cu orice preţ moral mandatul prezidenţial şi, prin el, imunitatea absolută de care beneficiază.
Un ambasador al SUA funcţionând oficial în România acestor luni de cotitură ar fi obligat, mai devreme sau mai târziu, să-şi asume în numele ţării sale abuzuri şi nelegiuiri făcute la ordin american de docilii executanţi de la Bucureşti. Aşa cum pierdutul (în ceaţa Fondului Proprietatea) domn Gitenstein va avea în CV-ul său pentru istorie o zonă de umbră toxica rămasă de pe urma închisorilor secrete americane pe care România le-ar fi găzduit (conform stenogramelor WikiLeaks) în perioada cât a fost ambasador la Bucureşti.
Nu trebuie deloc ignorat faptul că, pe lângă acţiunile murdare de politică externă pe care SUA pare a le derula de pe teritoriul României cu mână românească, aceeaşi superputere, SUA, nu se sfieşte deloc să instrumenteze acţiuni murdare şi antinaţionale şi la nivel de politică internă a României.
Doar proştii sau ticăloşii nativi ai acestor meleaguri nu vor recunoaşte oribilele manevre de subminare a interesului naţional al românilor, orchestrate în ultimii ani, la Bucureşti, de trepăduşi americani cu functii de rangul doi în administratia de peste ocean (Philip Gordon, Duane Butcher). Aceştia, împinşi în faţă la momente cheie pentru a ne minţi că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu ar fi fost fraudat de milioane de români sau că justiţia română este pe drumul cel bun (şi pentru asta merită decorată stalinista Kovesi şi este invitată în avans la Ambasada SUA, pentru a i se arăta preţuire, judecătoarea Camelia Bogdan ce avea să regizeze cel mai oribil proces politic postcomunist într-o ţară ce se autointitulează democratică), pot fi sacrificaţi ca funcţionari – unealtă de unică folosinţă. Dar un ambasador e altceva. El reprezintă prelungirea directă a preşedintelui SUA şi a Secretarului de Stat. Onoarea lui trebuie protejată.
Căci adevărurile urât mirositoare ies la iveală. Aşa cum Philip Gordon a fost dovedit de chiar procurorii băsişti ca fiind un jalnic mincinos în misiune, tot astfel se va dovedi în curând că Duane Butcher nu a fost altceva decât un girant fraudulos al instrumentului de teroare şi mistificare politică numit DNA.
De-asta SUA nu-şi numesc încă un ambasador oficial la Bucureşti. Mai au de rezolvat niscaiva treburi murdare pe-aici, cu mâna tot mai tremurătoare a lui Traian Băsescu: să-i întărâte pe ruşi, să alimenteze clandestin zone de conflict aparent neinfiltrate de ei, să folosească serviciile secrete româneşti în tot felul de operaţiuni speciale.
Sunt convins că după prezidenţialele din decembrie, când frenezia “acţiunilor speciale” executate cu mână şi zel româneşti se va fi domolit prin părăsirea scenei de către însuşi freneticul şef, parteneriatul strategic americano – român va intra şi el într-o fază de recalibrare pe principii de rezonabilitate a relaţiei bilaterale. SUA va numi un ambasador permanent la Bucureşti iar păstorirea DNA de la Washington se va face cu mai multă grijă pentru legalitate şi justiţie adevărată.
Noul ambasador al SUA la Bucureşti va trebui să fie instalat pe premise mai sănătoase din punct de vedere democratic, acelea decurgând din rezultatele alegerilor din decembrie. Un ambasador care ar funcţiona acum, sub regimul abuziv al lui Traian Băsescu, sustinând făţiş acest regim, ar avea serioase dificultaţi în a convinge de buna sa credinţă pe noul preşedinte al românilor, oricare va fi acesta.
De dragul unei armonii viitoare, tacticienii politicii externe a SUA au ales provizoratul diplomatic în relaţia cu un dictator aflat la amurg de carieră.
Traian Băsescu se stinge prin simpla mişcare de revoluţie a pământului. Este o revoluţie pe care nici chiar el nu o poate influenţa.
sursA: conteledesaintgermain.ro
Stimați domni,este grav să afirmți că DNA este unealta din mâna lui Băsescu.Mult trebuie sa-l urâți,peste3-4 luni pleacă și vă lasă să furați cât vreți .Ambasadorul,este o problemă mai complexă,nu de nasul vostru,care nu îl suporta-ți nici pe Băsescu.Mai uitați-vă și la interesele poporului.
Nu e vorba numai de ce nu avem ambasador, dar de ce mai trebuie sa avem vize pentru America , cand suntem ocupati de acestia?