Toți cei care folosesc cartele pre-pay ar putea fi nevoiți să depună un document de identitate la operatorul de telefonie mobilă. Potrivit ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, care a adoptat acest proiect, operatorii de telefonie mobilă trebuie să trimită notificări către toți utilizatorii.
Potrivit Știrilor TVR, proiectul a trecut de Senat şi a intrat în procedură de urgenţă în Camera Deputaţilor. Însă aici, reprezentanţii SRI, ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Comunicaţiilor nu au reuşit, până acum, să convingă „Comisia pentru tehnologia informaţiei” de utilitatea reală a acestei măsuri.
Deputații din Comisie au arătat că în acest sens există o decizie a Curții Europene de Justiție, care a respins directiva „Big Brother”, care se referea la stocarea datelor tuturor utilizatorilor, pentru că s-a considerat că încalcă viața privată și drepturilor omului.
De asemenea, companiile de telefonie au venit cu datele unui studiu care precizează că nu se poate dovedi că ar putea exista o scădere a numărului de infracțiuni dacă ar intra în vigoare acest proiect.
Regula ar urma să se aplice în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, altfel „operatorul de telefonie mobilă va sista serviciul până când denunțătorul certelei o va înregistra”. De asemenea, legea îi vizează inclusiv firmele care folosesc cartele pre-pay.
„Într-un interval de şase luni de la momentul intrării în vigoare, toţi deţinătorii de cartele pre-pay vor fi obligaţi să depună un document de identitate. Dacă nu va face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista serviciul până când deţinătorul cartelei va înregistra cartela, pe baza unui document de identitate”, a precizat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în momentul prezentării proiectului.
Sursa: Yahoo.news
Adauga comentariu