Libertatea din România este unul dintre cele mai controversate subiecte de după căderea comunismului, acutizându-se cu fiecare an. Obligaţi să suporte efectele unei anarhii constituţionale, autointitulată libertate, românii se văd tot mai neputincioşi în controlarea deciziilor privind propria lor viaţă. Întregul aparat al statului pare asemenea unui obiectiv militar ofensiv din teatrele de operaţiuni. Drept urmare, nimeni nu mai ripostează, toată lumea cu pretenţii reformiste a intrat într-o coloană care străbate în zig-zag ţara. Acolo unde mai pâlpâie libertatea, se declară, sub diverse forme şi motive, anarhia. Schimbările petrecute în ultimii zece ani, cel puţin, arată slăbirea spiritului public şi posibilitatea tot mai mare de manipulare.
Cedarea discernământului public unor laboratoare propagandistice, printr-o delegare tacită, însă evidentă, a făcut loc gonflării actualelor partide politice. Puterea politică a ieşit din orice definiţie legică, pentru a susţine dictatura şi propria stabilitate. Dezorganizând absolut tot ceea ce nu intră în sferele sale, dictatura actuală a fragilizat şi a culpabilizat cetăţenii români înrobindu-i unei tăceri a cărei încălcare poate avea aspecte tragice. Decredibilizând totul, folosind o media creată special în acest scop, grupurile politice, şi nu numai, care au confiscat România, par instalate etern. Este greu, dacă nu cumva imposibil, să spui unde sunt punctele nevralgice. La fel ca în comunism, sistemul se reproduce prin propriile eşecuri.
Cenzura este o instituţie care se vrea respectabilă, omniscientă, dacă nu cumva elitistă, reuşind să adune mulţi frustraţi. Ea poate avea unele virtuţi de luat în serios, însă, în plan general, catastrofale. Nu este o invenţie de azi, de ieri, a fost folosită de toate sistemele. Contragerea actuală a României trimite tot mai mult, cum altfel, spre tema cenzurii. Cu atât mai dramatică poate fi cenzura, când numele ei este împrumutat din alte sfere, chiar democratice. Se găsesc destui “independenţi” bine plătiţi care să susţină asemenea proiecte. Falimentul politico-economic va merge spre cenzură, dacă justiţia se va dovedi neputincioasă şi manevrabilă ca până acum. Cu feţele unor judecători ai momentului, conturaţi de o mediocritate înfiorătoare, spiritul democratic nu va putea face nicio echipă. În fapt, singura cenzură necesară într-o societate vine din Constituţie şi sistemul legislativ. Restul instituţiilor care au năpădit România, pe diverse speţe, ar trebui debranşate imediat de la banii publici. Lista lor o las în seama jurnaliştilor de actualitate.
Aceste instituţii derivă unele din altele, se susţin unele pe altele. Un adevărat club al corupţiei, cu personaje pe măsură şi cariere “impresionante”. Nu avem doar revoluţionari plătiţi până la sfârşitul veacului, pentru că nimeni nu are curajul să blocheze o lege calomnioasă care îi protejează, avem şi reformatori plătiţi care ne ţin blocaţi toată ziua în trafic. România are o structură statală exact ca în comunism, însă, acum, salarizarea uriaşă este singurul obiect real de activitate. Nu numai activitatea marilor companii ale statului, care le este sursă de finanţare, ci însuşi bugetul public este deturnat în această direcţie. Sunt poate prea mulţi funcţionari. Cu siguranţă, prea multe instituţii fac imposibilă viaţa în România, anihilându-le pe cele cu adevărat importante. Prestigiul legii, în atari condiţii, se reduce la unul asemenea ţărilor bananiere.
După forţarea notei în China, Turcia, şi Rusia, în controlarea Internetului, staff-ul CNA-ului se gândeşte să calce pe urmele unei tiranii care există la noi deja, dorindu-se a fi generalizată. Audiovizualul românesc nu este mai bun sau mai rău decât cel din Europa, însă este tendenţios, vulgar. Această caracteristică îl face, deseori, lipsit de orice sens. Audiovizualul trebuie să menţină democraţia, reacţia publică, fiind multe zone de interes pe care să le acopere. Nu ca acum, când spaţiul României este deja survolat de avioane de luptă, românii să nu ştie nimic, fără a preciza un punct de vedere. Nimeni nu-i întreabă pe oamenii politici responsabili ce se întâmplă. A lăsa pe umerii unui ministru de Externe, ai unui minister, o asemenea chestiune este chiar o aberaţie. Suntem deja în preparativele unui război, ale cărui consecinţe pot fi chiar destrămarea UE, şi CNA-ul pare a lucra pentru un stat agresor, care ne doreşte anihilarea. Respingerea unor asemenea aberaţii ar trebui însoţită şi de o serie de demiteri. Funcţionarii CNA-ului au misiunea de-a fluidiza şi trezi opinia publică, nu de a perverti. Cenzura nu poate avea scopuri nobile. La câtă corupţie sistemică există în România, când statul însuşi, în unele segmente esenţiale, are o structură mafiotă, dirijismul în media este tot ce lipseşte. Nu ştiu dacă aceste idei de control vin de undeva anume, mai curând cred că ele sunt fructele sistemului creat în aceşti ani, când cenzura a fost în mintea tuturor politrucilor.
Efectele cenzurii sunt devastatoare, încă le mai trăim. Conexiunea cu o nouă cenzură, adaptată desigur, va face din actualii politicieni salvatorii ţării. Scoaterea imunităţii parlamentare în afara legii va apăra România mai mult decât scutul american de la Deveselu.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul
Sistemul politic,prin CNA,reuseste sa cenzureze si sa mentina tara intr-o stare de apatie generala prin mentinererea vulgaritatilor, pornografiilor si tuturor tâmpeniilor pe sticla TV… Îndobitocirea in masa a tinerilor si copiilor este de fapt programarea desfiintarii natiunii..