Alimentația este una dintre dimensiunile securității individuale și colective. Dacă popoarele se pot hrăni, au acces la hrană, viața colectivă nu este amenințată. Dacă accesul la hrană devine problematic, atunci securitatea colectivă devine și ea problematică și națiunile vor resimți lucrul acesta ca pe o amenințare. Numim acest gen de amenințare insecuritate alimentară și decinesiguranță a vieții zilnice. În atari situații, scade prețuirea genului național de viață, apare fenomenul de oboseală etnică, scade fertilitatea, speranța de viață coboară și ea, iar generațiile tinere migrează în proporții care trec peste pragul critic, adică induc un dezechilibru demografic persistent reflectat prin indicele negativ al sporului migratoriu – cei ce vin sunt cu mult mai puțini decât cei ce pleacă – și al sporului natural (de vreme ce pleacă tinerii putem deduce că va scădea și puterea reproductivă a poporului).
Pentru a înțelege mai din adânc chestiunea conversiunii mondialiste a sistemelor naturale ale vieții, propunem o noțiune complementară, cea de securitatea alimentară suverană, care, într-o primă încercuire, se referă la gradul de acoperire a alimentației prin contribuția agrosistemelor familiale, comunale și naționale și deci printr-un control comunitar real (al comunităților locale și naționale) asupra celor patru stocuri naturale: pământul și apa, animalele, regimul exploatațiilor (gospodăriile) și corpul demografic. Mai exact spus, putem caracteriza securitatea alimentară sustenabilă sau suverană prin capacitatea unui popor la nivelul familiilor, al comunelor, al asociațiilor rurale etc. de a deține și a-și exercita controlul asupra depozitelor naturale și acumulate de care dispune la un moment dat.
Putem spune că un popor are o securitatea alimentară suverană (sustenabilă) în primul rând, dacă cele trei depozite naturale: pământul, apa și energiile se află sub controlul acelui popor prin unitățile lui subsecvente – gospodăriile familiale, comunele și asociațiile – și, în al doilea rând, dacă agrosistemul național deține virtualități de acoperire a nevoilor de alimentație ale populației în conformitate cu un standard continental sau civilizațional, agregat, propriu ariei din care acea populație face parte. Altminteri spus, orice arie civilizațională fixează parametrii de măsurare a contribuției agrosistemelor naționale la asigurarea alimentației unui popor. Această contribuție standard este dată de un indice agregat în care se reflectă gradul de sustenabilitate datorat pământului (suprafeței agricole utilizate), stocului de animale și exploatațiilor care funcționează cu o preformanță ce trece de pragul critic al potențialului economic standard la nivel continental (al ariei civilizaționale). Există, în această viziune, patru surse ale securității alimentare sustenabile sau suverane a unui popor: pământul, stocul de animale, exploatațiile sau gospodăriile (stare, calitate, productivitate), corpul demografic (sănătatea, starea de îmbătrânire a acestuia). Acești parametrii contribuie la redesenarea hărții unui continent, în genere a unuiareal civilizațional. Le vom examina pe rând la scara Europei după ce, în prealabil, vom evalua situația celor trei stocuri: pământul, energia, populația, la scara planetei. Sistemul mondial modern induce efecte de conversie sistemică globală asupra acestor patru stocuri ceea ce se reflectă în indicii agregați și în ponderea acestora pe arii continentale, bi sau multicontinentale. În mod explicit, vom preciza că procesul de conversiune sistemică va provoca mari disproporții ale celor patru stocuri sub multiplele lor aspecte, în frunte cu cele referitoare la proporția folosințelor, la tipul de folosințe și la gradul de epuizare ecosistemică a acestor stocuri. Procedeul folosit va fi acela al evaluărilor scalare.
Evaluare scalară a celor trei depozite naturale.
Oboseala europeană
Ca să înțelegem mai în adâncime lucrurile, ne vom referi aici, mai întâi, la semnificația pământului ca depozit natural și deci ca sursă a securității alimentare sustenabile sau suverane. Pământul (în utilizarea noastră din aceste prelegeri online termenul are înțelesul de „uscat”) este o bogăție absolută a popoarelor, așa cum este și apa. Cei vechi făceau inteligibilă motivația cuceritorilor (în genere, impulsul expansionar) prin sintagma pământ și apă. Ce căutau cuceritorii? Pământ și apă. Ciclul civilizațional al ultimilor 500 de ani a introdus și al treilea element în sintagma motivării civilizaționale a populațiilor: stocurile de energie din depozitele naturale. Putem discuta echilibrul planetei prin modelul distribuției acestor trei bogății naturalepentru a căror acumulare omul nu are nici o contribuție; bogățiile naturale sunt rodul creației și efectul sinergetic transmis dinspre lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu spre munca naturii încicluri de continuă depozitare („hambarele” naturii sau depozitele energetice). Acestea compun suportul pentru înflorirea civilizațiilor. Nu s-a inventat un altfel de suport pentru expansiunea unei civilizații care să le poată înlocui pe acestea. Sistemul mondial modern, prin efectul conversiunilor sale sistemice, a atras aceste depozite spre forme de exploatare care conduc la un faliment al naturii (al sistemelor ei naturale). Vom examina cele trei mari depozite natural-civilizaționale ale omenirii din perspectiva teoriei optimității, adică a proporțiilor optime (sădite proniator în moduri și proporții de folosință optimă). Cele trei mari depozite – populațional, energetic și pământesc (sau „pământenesc”) – se distribuie după anumite proporții care cunosc modificări curioase în timp influențându-se între ele. Maltuss, cum se știe, a cercetat doar raportul dintre hrană și populație. Cred că mult mai corect este să coborâm la straturile fondatoare ale oricărei proporții: pământul/uscatul, populația și energia (inclusiv a apei și a soarelui etc.). Populația se distribuie sub forma etnofondurilor continentale: african, euramerican, eurasiatic și australian sau oceanic (ca să includem și celelalte insule ale Oceaniei, adică neo-zeelandezii etc.). Pământul se distribuie sub forma continentelor și a țărilor, iar energiile se distribuie sub forma stocurilor din depozitele naturale și a stocurilor din depozitele circulante.
Să redăm, mai întâi, cartografia triadică a planetei, în raport, deci, cu cele trei stocuri: pământul (uscatul), populația și resursele energetice. Este vorba despre o prezentare comparativă şi dimensională a variabilelor stocurilor: distribuţia uscatului pe continente, producţia primară de energie, distribuţia populaţiei globului tot pe continente. Această cartografiere ne ajută să înțelegem că planeta nu este uniformă din punctul de vedere al distribuirii stocurilor și, ca atare, modul de utilizare a stocurilor nu poate fi nici el uniform la scară globală. Geografia planetară a celor trei stocuri reprezintă suportul potențial al securității grupurilor populaționale (etnofondurile continentale) ale pământului dar nu este și factorul decisiv al acestei securități. Acesta este motivul pentru care geografia foamei nu ține seama de geografia bogățiilor și deci de harta stocurilor naturale. Pentru accesarea acestor stocuri, popoarele adoptă ca îndrumar secular doctrina suveranității alimentare, care postulează dreptul la hrană și la utilizarea stocurilor ca drept suveran. Să examinăm, în fine, harta distribuției stocurilor (a triadei stocurilor) la scara planetei, în raport cu cele cinci continente: Asia, Africa, Americile (cele două), Europa, Oceania (Australia și Noua Zeelandă dimpreună cu insulele din arealul respectiv). Facem precizarea că reprezentarea grafică a celor trei stocuri și înscrierea lor cartografică a fost realizată de Cristina Elena Bichir, prin mijlocirea căreea am preluat noi înșine harta stocurilor.
Explicarea hărții și precizarea surselor: Harta stocurilor primare. Prezentarea comparativă şi dimensională a variabilelor celor trei stocuri: distribuţia uscatului pe continente, producţia primară de energie, distribuţia populaţiei globului pe continente (apud U.N. 1750-2100Population Evolution by Continents-Geohive, 2011; World Geography-Enchanted Learning, 2010; International Energy Statistics – U.S. EIA, 2011). Reprezentarea grafică a celor trei stocuri și încadrarea lor cartografică a fost realizată, precum s-a precizat, de Cristina Elena Bichir .
Să începem prin a examina chestiunea populației. Problema distribuției populaționale arată că zonele dezvoltate ale planetei traversează o epocă de oboseală etno-demografică cu efecte grave asupra proporțiilor continental-civilizaționale ale etnofondului planetar. Etnofondul africanva fi în 2025 de două ori mai mare decât etnofondul euramerican, iar în 2050 va fi de trei ori mai mare. Europenii scad pe planetă. Europa este continentul care înregistrează o creștere negativă, ceea ce ne îngăduie să vorbim despre un fenomen deja foarte semnificativ la scara dinamicii intercivilizaționale a planetei, pe care l-am denumit oboseală europeană. Comparativ, populațiile afroasiatice cresc exploziv, ceea ce induce o modificare a dimensiunilor populaționale ale celor trei mari etnofonduri ale planetei: african, asiatic și european (sau euramerican). Populațional, raportul dintre etnofondul european și etnofondul african traversează o reașezare: etnofondul european descrește și cel african crește, astfel că raportul va crește în favoarea celui african, de la circa 1 la 1 la 3 la 1 în anii 2050.
Indicele capacității de punere în circulație a stocurilor energetice în cele două continente este însă răsturnat, de 3 la 1 în favoarea Europei. Atractivitatea unei zone continentale sau civilizaționale este direct proporțională cu capacitatea popoarelor din zona respectivă de a exploata (a valorifica) depozitele sau stocurile naturale interne și externe ale planetei. Vorbim, deci, despre un indice static al stocului energetic (depozite naturale ale unei zone) și despre un indice circulatoriu sau dinamic, adică despre gradul exploatării, al atragerii în cicluri circulatorii (circuitul resurselor de la sursa naturală la consumul civilizațional: producție primară de energie) a stocului respectiv. În modelul nostru, factorul de atracție populațională spre o zonă sau alta nu este indicele static al stocului energetic (resursele din depozitele naturale), ci indicele circulatoriu, adică gradul de utilizare a depozitelor naturale. Or, în Europa, indicele circulatoriu(circuitul energetic de la sursa naturală la consumul civilizațional: producția primară de energie) este de 20,76% în vreme ce în Africa același indice atinge doar 7,46%. Indicele circulatoriu al stocurilor energetice are aceiași valoare în America de Nord și Canada (20,55%), în vreme ce raportul dintre etnofondurile celor două continente, Africa și America, este deja de 3 la 1, ceea ce înseamnă că putem estima o creștere spre 6 la 1 până în 2050. În privința pământului/ uscatului ca stoc natural, lucrurile sunt și mai semnificative, fiindcă uscatul are o distribuție cu totul inegalitară pe cele 4 sau șase continente. Plastic exprimându-ne putem spune că unafrican are 20, 08% din uscatul planetei sub picioare, un european are 6,76% din uscatul planetei sub picioarele lui, un american are 16,45% pământ (uscat) sub picioare, iar uneurasiatic are circa 30% din pământul planetei sub picioarele sale (un latino american are 12%, iar un australian, 6%). Aceștia sunt indicii care măsoară proporțiile intercontinentale, dar putem calcula și inidici de evaluare a greutății specifice a stocurilor, adică raportul stocurilor cu populația având în vedere că populația este cea care suportă și susține regimurile de folosințe ale stocurilor și totodată este beneficiara potențială a utilizării stocurilor.
Revenind la problematica securității durabile vom încerca să măsurăm pe rând greutatea specifică a celor trei depozite energetice – pământul, oamenii și resursele – pe continentele planetei. Analiza pe care o propunem valorifică ipoteza conversiunii sistemice a stocurilor, faptul că acestea ascultă nu de legile lor imanente, ci de nevoile sistemului integrator. Această particularitate induce efecte specifice precum: disporporții, decalaje, folosințe disparate, denaturări ba chiar decesul ecosistemelor etc.
Pământul ca potenţial de sustenabilitate a securităţii alimentare şi de propagare a vieţii
Stocul natural al pământului/uscatului este o sursă potenţială pentru sustenabilitatea securităţii alimentare. Stocul de pământ este o faţetă a potenţialului logistic al vieţii la scara continentelor şi, înlăuntrul fiecărui continent, la scara popoarelor. Pământul de sub picioarele celor ce compun marile grupări umane: continentale, naţionale, regionale, locale etc., nu este egal distribuit pe planetă şi factorul principal de care depinde variaţia stocului este populaţia. Această proprietate a pământului, în genere a sistemelor naturale (uscatul, apa, energia, stocul uman, adică populația, stocul de animale, exploatațiile etc.) de a servi ca stocuri naturale şi deci ca suport pentru propagarea vieţii, adică pentru securitatea alimentară globală, poate fi cercetată prin mijlocirea unor procedee de măsurare care ne permit să calculăm ceea ce denumim unităţi scalare de stoc. Acest calcul constă, la acest nivel al analizei, în raportarea mărimii procentualea uscatului continental (sau naţional, după caz) la mărimea procentuală a populaţiei continentale (sau naţionale). Vom denumi acele unităţi care comensurează stocul pământului/uscatului de sub picioarele comunităţilor ce compun populaţia etnofondului planetar unităţi scalare de stoc (ori de-a dreptul unităţi scalare sau de raport). Ponderea lor poate fi evaluată pe continente (în raport cu numărul total de unități scalare planetare) sau pe ţări (în raport cu numărul total de unități scalare ale unui continent). Pentru strategia de propagare a vieţii, pământul/uscatul de sub picioare este doar un stoc potenţial şi valoarea lui depinde de cel puţin trei factori (la care nu ne vom referi aici): capitalul intangibil, capitalul economic, „capitalul” natural însuşi. Calculând unităţile scalare de stoc putem să ne facem o idee asupra accesului potenţial al continentelor şi al ţărilor la acest factor al vitalității care este stocul de pământ (de uscat) al planetei (și la fel putem proceda pentru celelalte sisteme naturale). Unităţile scalare de stoc măsoară doar o capacitate potenţială şi nicidecum puterea reală. Capacitatea reală sau manifestă depinde încă de alţi doi factori şi anume de capitalul economic (puterea tehnică) şi de capitalul intangibil (ceea ce denumim prin cultură, spiritualitate, etos, calitatea istituţiilor, calitatea elitelor, competenţe, densitate spirituală şi logistică, religiozitate, capital social, adică ceea ce s-ar referi la capacitatea asociativă a membrilor unei populaţii date etc.). Să reține că putem vorbi despre un tip special deputere sistemică pe care am denumit-o putere scalară. Aceasta este expresia puterii derivate dintr-o ierarhie, adică din poziționarea unei zone (continent, țară) ori a unei grupări umane (populația continental, popoarele, clasele sociale etc.) pe o scară a accesării „potențelor” naturale (ale sistemelor naturale: pământul, apa, stocul de animale, energia, fondul populațional, capitalul intangibil etc.). Puterea și soarta reală populațiilor depind de capacitatea lor de accesare a puterilor scalare dar și de capacitatea sistemului însuși de a armoniza ierarhiile, adică de a induce corelații optime, positive între scale. Numim această influență armonizatoare ori dizarmonică a sistemului asupra scalelor de ierarhizare a unităților component, conversiune sistemică. Orice sistem induce asemenea efecte care pot îmbrăca forme benefice (armonii) ori din contră, pot provoca „tulburări de conversie” la nivelul uneia sau alteia dintre unitățile componente sau pot genera dezagregări ale scalelor atât de grave încât, finalmente, ele vor conduce la dezagregarea sistemului însuși. Numim asemenea efecte negative „de-naturări”. Modul de alcătuire a scalelor este și el variabil. În cadrul analizei puterii scalare a sistemelor naturale la nivel planetar am derivat parametrii de raport între proporții pe care i-am ierahizat pe o scară simplă a diferenței numerice. În analiza dedicată contientului european am folost o scală în quintile ceea ce ne-a permis să fim mai riguroși. Vom analiza modul în care se distribuie puterea scalară pe continente în cadrul sistemului planetar pentru a proceda apoi la un studiu aprofundat pentru sistemul continental european.
Introducere în geofizica scalară. Pământul ca factor al securităţii alimentare
Stocul natural al pământului este o sursă potenţială pentru sustenabilitatea securităţii alimentare. Stocul de pământ (proporția uscatului) este o faţetă a potenţialului logistic al vieţii la scara continentelor şi a popoarelor. Pământul de sub picioarele celor ce compun marile grupări umane: continentale, naţionale, regionale, locale etc., nu este egal distribuit pe planetă şi factorul principal de care depinde variaţia stocului este populaţia. Această proprietate a pământului de a servi ca stoc natural şi deci ca suport pentru propagarea vieţii şi deci pentru securitatea alimentară globală poate fi cercetată prin mijlocirea unor procedee de măsurare care ne permit să calculăm ceea ce denumim unităţi scalare de stoc. Acest calcul constă în raportarea mărimii procentuale a uscatului continental (sau naţional, după caz) la mărimea procentuală a populaţiei continentale (sau naţionale). Vom denumi acele unităţi, care comensurează proporția pământului/uscatului de sub picioarele comunităţilor ce compun populaţia etnofondului planetarunităţi scalare de stoc (ori de-a dreptul unităţi scalare sau de raport). Ponderea lor poate fi evaluată pe continente din total planetar sau pe ţări din total continental. Calculând unităţile scalare de stoc putem să ne facem o idee asupra accesului continentelor şi al ţărilor la uscatul planetar. Unităţile scalare de stoc măsoară doar o capacitate potenţială şi nicidecum puterea reală. Capacitatea reală sau manifestă depinde încă de alţi doi factori şi anume de capitalul economic (puterea tehnică) şi de capitalul intangibil (ceea ce denumim prin cultură, spiritualitate, etos, calitatea istituţiilor, calitatea elitelor, competenţe, densitate spirituală şi logistică, religiozitate, capital social, adică ceea ce s-ar referi la capacitatea asociativă a membrilor unei populaţii date etc.). Cele trei stocuri – pământul, apa, populația – alcătuiesc sistemul trinitar al securităţii vieţii. Această triadă poate fi bine armonizată sau, din contră, poate fi dezagregată, afectată de discrepanţe, dizarmonii etc.
Tabel: Ponderea continentală a uscatului planetar
|
Uscatul (T)
|
Populaţia (P)
|
Scara stocului (T/P) |
||
|
% (din totalul uscatului planetar) |
% (din totalul populaţiei planetare) |
Unităţi scalare de stoc pe continente din total planetar |
% (din totalul unităţilor scalare) |
|
|
Oceania |
6,04 |
0,53 |
6 |
46 |
|
SUA şi Canada |
16,45 |
5,98 |
2,5 |
19 |
|
America latină |
12,3 |
6,08 |
2 |
15 |
|
Africa |
20,08 |
14,3 |
1,5 |
12 |
|
Asia |
29,63 |
59,6 |
0,5 |
4 |
|
Europa |
6,67 |
11,2 |
0,5 |
4 |
|
Total |
13 |
100 |
||
Această scară are o mărime totală de 13 unităţi scalare la nivel planetar (stabilite în raport cu actuala distribuţie a populaţiei și a uscatului pe continente și pe țări). Aceasta este scara de variație a raportului dintre procentul uscatului și procentul populației planetare pe continente sau țări. Care este numărul de unităţi scalare de care pot să dispună, comparativ, un african, un euramerican, un eurasiatic etc.? Aceste unități scalare reprezintă mărimi de estimare a proporțiilor uscatului de sub picioarele grupurilor populaționale ale diferitelor continente (sau ale diferitelor țări, la nivelul unui continent). Pământul de sub picioarele europenilor (evaluat în termeni de unități scalare) reprezintă circa 0,5 unităţi scalare din cele 13 unităţi scalare la nivel planetar, de sub picioarele un africanilor reprezintă circa 1,5 unităţi scalare din aceleași 13 unități scalare, de sub picioarele unui american, reprezintă 3 unităţi scalare, ale unui eurasiatic reprezintă 0,5 unităţi scalare, iar ale unui oceanic reprezintă circa 6 unităţi scalare. Unitatea scalară este, deci, o unitate care măsoară gradația uscatului planetar la dispoziția unui „continental” oarecare (sau dacă sistemul de referință este continentul atunci unitățile scalare se determină pentru fiecare țară în raport cu acest sistem de referință). Indicele acesta, așadar, poate fi calculat şi în raport cu distribuţia pe ţări în cuprinsul unui continent şi atunci putem determina gradația uscatului continental la dispoziția unui popor oarecare. Este evident că mărimea scalară a continentalilor și a „naționalilor” depinde de ambele mărimi: populaţia şi întinderea uscatului.
Puterea energetică. Introducere în energetica scalară a Planetei
Dacă luăm în considerare stocurile circulatorii de energie putem gândi o unitate de măsură pentru accesarea potențialului energetic utilizând acelați gen de proporții, care s-ar putea denumi unități scalare energetice (sau de energie). Iată scara accesării scalare a potențialului energetic al planetei (care, pe scara convențională a potențialului energetic planetar, echivalează cu circa 10,5 unități scalare):
Tabel privind accesarea continentală a potențialului energetic
|
Continente |
Resurse energetice (accesate) % |
Scara accesării potențialului energetic |
Poziția continentelor pe scara accesării potențialului energetic (procentul de unități scalare) |
|
Americanii |
20,55 |
4 unități scalare |
39,4% |
|
Europenii: |
20,76 |
2 unități scalare |
19,4% |
|
Oceanicii: |
2,67 |
2 unități scalare |
19,4% |
|
Eurasiaticii: |
42,45 |
1 unitate scalară |
9,4% |
|
Latinoamericanii |
8,03 |
1 unitate scalară |
9,4% |
|
Africanii: |
7,46 |
0,5 unități scalare |
3% |
|
Total |
|
10,5 unități scalare |
|
Un european dispune de circa 2 unități energetice scalare, un american de patru unități scalare, un latinomerican, de circa 1 unitate scalară de energie, un african de 0,5 unități scalare, un eurasiatic de circa 1 unitate energetică scalară și un oceanic de circa 2 unități energetice scalare.
Puterea demografică. Potențialul populațional
Întorcându-ne la populația planetei pe etnofonduri continentale vom constata și aici variațiuni pe care le putem încadra în ceea ce aș denumi demometrie, adică știința care măsoară proporția etnofondurilor planetei. Demometria măsoară presiunea potențială a etnofondurilor pe o scară planetară (la scara planetei). Și această presiune este comensurată de proporția acestor etnofonduri în populația totală a pământului. Ce constatăm? Cea mai mare presiune o exercită etnofondul eurasiatic. Acesta atinge pragul de 59,6%. Pragul de presiune demografică aetnofondului eurasiatic la scara planetei este, așadar de 60 de unități dintr-o sută. Al etnofondului european este de 11 unități dintr-o sută, al etnofondului american nordic este de circa 6 unități dintr-o sută, al etnofondului african este de 14 unități dintr-o sută, a celui latino-american este de 6 unități dintr-o sută iar a etnofondului oceaniei este de circa 0,5 unități dintr-o sută.
Iată scara presiunii etnofondurilor la scară planetară:
- 1. Eurasiaticii
- 2. Africanii
- 3. Europenii
- 4. Americanii
- 5. Oceanicii
Analiza tri-scalară a lumii
Vom reda cele trei scale ale puterilor relative ale celor trei stocuri în raport cu organismul fragil al planetei într-un tabel sinoptic.
| Puterea geofizică | Puterea energetică | Puterea demografică |
| Oceanicii | Americanii | Eurasiaticii |
| Americanii | Europenii | Africanii |
| Africanii | Oceanicii | Europenii |
| Europenii | Latino-americanii | Americanii |
| Eurasiaticii | Eurasiaticii | Oceanicii |
| Africanii |
Un asemenea tabel ne arată că cele trei puteri se distribuie inegalitar pe planetă astfel că diversele continente accesează cu puteri inegale potențialul pentru dezvoltare planetară și deci pentru garantarea unei securități alimentare sustenabile sau suverane. Pământul, energia și populația sunt tipurile de puteri asociate celor trei sisteme naturale – sistemul geofizic, sistemul enrgetic și sistemul demografic. Teoria conversiunii intersistemice ne îndrumă să cercetăm inter-influențele lor ceea ce am și făcut prin calcularea mărimilor scalare. Unitățile scalare sunt unități de măsurarea ale inter-influențelor sistemice. Faptul că nici pământul (mărimea uscatului ca factor potențial al agrosistemului), nici energia nu se distribuie proporțional cu populațiile continentale este urmarea unei supradeterminări sistemice care provine de la metasistemul mondial. Acesta face ca americanii și europenii să fie pe primul loc în privința accesării puterii energetice a planetei deși pe scara puterii demografice se plasează pe locurile 3 și 4. În schimb, eurasiaticii și africanii care dețin primul și al doilea loc pe scara puterii demografice dețin penultimul și ultimul loc pe scara puterii energetice (a energiei accesate), iar eurasiaticii dețin ultimul loc și pe scara puterii geofizice (a uscatului de sub picioarele unui eurasiatic). Aceste dizarmonii scalare reprezintă dovada conversiunii metasistemice datorate efectelor deformatoare ale sistemului mondial modern asupra modului în care se distribuie în lumea noastră puterea scalară a celor trei sisteme naturale. Noțiunea de putere scalară pe care o propunem este utilă, iată, pentru a cerceta procesul de conversiune pe care îl induce sistemul mondial modern la scara lumii, a unei regiuni planetare ori la scara unui continent sau, între marginile continentului la scara unor țări. Ierarhiile scalare ale puterilor naturale, așadar, nu sunt expresia directă a proporțiilor naturale ci expresia indirectă a intervențiilor sistemice ale omului în și asupra ordinii naturale pe care Dumnezeu a sădit-o în tabloul existenței create. Omul a creat sisteme prin care poate provoca intersectarea puterilor după alte proporții decât cele sădite de Dumnezeu în tabloul creației. Intersectarea secundă a puterilor indusă de suprasistemele pe care omul le-a creat se reflectă în ierahiile scalare secunde și în dizarmoniile induse de aceste ierahii asupra proporțiilor naturale (puse de Dumnezeu în design-ul sistemelor naturale, adică în dreptarul divin al creației). Puterea scalară a lumii este afectată în trei muchii: explozia demografică a eurasiaticilor și africanilor, deficitarea uscatului de sub picioarele lor ca urmare a acestei explozii, polarizarea euro-americană a energiei accesate ca urmare a controlului lor asupra sistemului mondial modern.
Un scenariu mondial
Istoricește, ne putem aștepta la o maree demografică afro-asiatică, la un fenomen de oboseală demografică a euro-americanilor, la o polarizare teribilă a puterii scalare a sistemelor energetice înspre tehnosistemul planetar, la o îmbătrânire (obsolescență) a capitalului intangibil euramerican, atestat de fenomenul, necercetat aici, al propensiunii elitelor economice mondiale spre speculații necreatoare cu plasamente financiare și deci la probabilitatea întăririi plutocrației mondiale și a dictaturii financiar bancare la scară globală. Acesta este scenariul care se desprinde din analiza distribuției puterilor scalare pe planetă sub influența sistemului mondial modern în cele două cicluri ale sale de expansiune: modern și postmodern. În prelegerea a 10-a vom ceceta distribuția puterilor scalare derivate din folosirea europeană a celor trei sisteme naturale Vom verifica astfel dacă Europa este mai echitabilă în privința distributismului naturaldecât este sistemul mondial însuși la scară planetară. Vom cerceta, în acest caz, și răspunsul elitei europene la această chestiune a presiunii puterilor scalare, răspuns încorporat în politicile agrare comune (PAC) prin care vom verifica ipoteza inechității sistemului european de data aceasta în raport cu țările europene (așa cum în analiza de până aici am cercetat echitatea sistemului mondial în raport cu cele circa șase regiuni continentale ale planetei și deci cu etnofondurile corelative așa cum sunt ele distribuite pe aceste regiuni planetare numite continente). Conform scenariului derivat din examinarea datelor noastre putem afirma că inechitatea sistemului mondial se va agrava în ciclul său postmodern, astfel că acea specie de putere sistemică globală pe care am măsurat-o prin indicele puterii scalare va înregistra o polarizare și mai gravă spre nordul planetei în condițiile în care sudul planetei va înregistra în continuare o mega-acumulare planetară de populații mișcătoare, subântinse de o maree dedisperandos care se vor revărsa în rombul euro-american deformându-l spre o catastrofală malformare, cu efecte încă necunoscute la scara istoriei universale. Niciodată nu s-a înregistrat un număr așa de mare de populații dezorientate, speriate, confuze și disperate ca cele care curg spre rombul euro-american. În scenariul care se desprinde din reflexiile minimale asupra distribuției puterii scalare la nivel planetar ni se descoperă deteriorarea relației dintre distributismul natural și distributismul uman. În general, puterea sistemică acumulată este preluată prin recanalizare de către sistemele naturale și astfel echilibrul dintre om și natură se poate reface. Pentru prima dată în istoria omenirii, puterea sistemică a atins proporții atât de copleșitoare și redistribuția ei este așa de grav dezechilibrată încât canalizarea naturală este de-a dreptul blocată. Natura pare să nu mai aibă nici o putere în fața rasei umane și a megamașinii sale. Este ca și cum natura ar capitula și nu oricum ci la scara planetei. Influența conversiunii sistemice se materializează, așadar, în creșterea distanței dintre distributismul natural și distributismul metasistemic uman (sau civilizațional). Această distanță și indicele său agregat fac parte dintr-o abordare nooeconomică a lumii la care ne vom referi cu alt prilej. Abia aceasta ne va ajuta să înțelegem cât de gravă este condiția lumii noastre sugerându-ne, eventual, unele direcții de posibilă ca să nu spunem improbabilă îndreptare.
Autor: Ilie Badescu
Sursa: Universitatea Emaus
Foto: © Colectia I.G. Andron
Adauga comentariu