Aparenta disponibilitate la dialog a liderului rus pare că a mai detensionat întrucâtva situația din Ucraina. Putin susține că nu dorește să intre în război cu Ucraina și că urmărește rezolvarea pe cale diplomatică a conflictului existent. Aceasta ar fi sinteza răspunsului lui Putin la invitația la dialog oferită de diplomația occidentală, prin vocea Angelei Merkel. Ceea ce oferă însă Angela Merkel nu pare a fi însoțit și de un angajament diplomatic ferm al marilor puteri occidentale. De altfel, Merkel și-a exprimat și dezamăgirea că un grup de dialog nu s-a constituit într-un timp rapid între aliații NATO și UE, pentru a preîntâmpina eventuale evoluții nefavorabile ale crizei din Crimeea.
În SUA și Marea Britanie tonul dominant este unul revanșard militar, prin utilizarea retoricii specifice Războiului Rece. Tema conflictului nuclear a revenit în actualitate, se face o trecere în revistă a arsenalului părților combatante și propaganda în mainstream media occidentală se rezumă la un denunț simplist, care împarte lumea în forța binelui și forța răului. Declarațiile liderilor occidentali se încadrează în acest tipar, atât Obama, cât și ministrul de externe britanic Hague și Rasmussen, secretarul general al NATO, au exprimat pe șleau împărțirea lumii în băieții buni și băieții răi și amenință cu împărțirea dreptății de către primii.
Cu toții știu însă că situația nu este una simplistă, până la izbucnirea unui război militar, se poartă un război psihologic. Cu toții ne dorim ca războiul să nu se întâmple, dar asta rămâne de văzut. Între timp, mișcările de trupe indică pregătiri sumare preventive pentru un conflict armat între cele două țări ”surori”.
Așa cum afirmam în postarea precedentă, există un ascendent psihologic al Rusiei față de occident, ascendent pe care NATO și UE vor să îl contracareze prin superioritatea armată și presiuni economice. Ascendentul psihologic este atât de natură social-istorică, dar și de natură economică. În primul rând, să ne amintim că marile puteri occidentale au fost cele care s-au rugat practic de Rusia să pună capăt celui de-al doilea război mondial, negociind acest lucru cu Stalin, un dictator la fel de atroce și sângeros ca și Hitler, dar care a stat la aceeași masă cu Churchill și Roosevelt. Ironic sau nu, desenarea de către cei trei a granițelor actuale ale Europei s-a petrecut la Ialta, în Crimeea, în 1945. Ocuparea Crimeei de către Rusia poate fi privită și ca un semnal clar că înțelege și nu admite schimbarea status quo-ului. Al doilea ascendent psihologic este ”copilăria” lumii occidentale de care povesteam anterior, care a însemnat ruperea mentală de o realitate sângeroasă și conflictuală a umanității și anume războiul.
Un al treilea ascendent psihologic este cel economic. Nimeni în UE nu-și dorește un conflict militar, o eventuală creștere necontrolată a prețului gazului, dar și dependența de gazul rusesc fiind în acest moment reale pietre de moară, în special pentru Germania, principalul motor al UE, deși există o campanie media puternică de negare a acestui dezavantaj. Desigur, se poate susține și că Rusia este dependentă de capitalul occidental, dacă nu ai cui să vinzi, nu ai cu ce hrăni populația. Uităm însă că mirajul consumului pe datorie și al banului este unul occidental. Rusia dispune de resurse, Rusia furnizează Europei avuție și nu invers. Dacă va fi necesar, Rusia va înlocui capitalul pierdut cu alte valori, monetare sau non-monetare, dar avuția potențială nu se diminuează.
Rusia testează în acest moment reacțiile occidentale, profitând de avantajul psihologic net. Având cele trei atuuri psihologice, în contrapartida unei inferiorități militare și de propagandă media certe, Rusia avansează în planul său de anexare a Crimeei.Handicapul militar probabil că îi va determina să conserve această poziție. Nu pot fi date prognosticuri, Marea Britanie amenință cu război în Europa, în caz că Rusia încearcă să intre în Ucraina. Dar ce mai contează ce spun britanicii? Tot britanicii au fost primii care au declarat război Germaniei naziste, alături de Franța, dar nu au dus nici pe departe greul războiului. SUA ar acționa militar, dar se uită la datoria publică ajunsă la 17 mii de miliarde $ și privește frustrată la neputința aliaților europeni. Mult mai importantă în actualul context este poziția țărilor riverane Mării Negre, în special Turcia. România ar conta și ea, cel puțin geostrategic, dar poziția ultradefensivă și cu directivă de la Washington o dezavantajează în ipoteza de mediator.
Lipsa unui orizont în rezolvarea conflictului și situația complicată în care se regăsesc forțele combatante conduc momentan tot spre ipoteza compromisului nedorit, dar posibil, divizarea. Și tocmai pentru că e posibil înseamnă că e o variantă luată în calcul.
Putin anunță că dorește să poarte un dialog, deși știe că nu are cu cine vorbi și asta pentru că Europa unită este deja divizată. Dar poate că asta este și miza cea mare a Rusiei în deschiderea acestui conflict, iar Europa nu mai poate juca la cacealma.
Adauga comentariu