Politică

SCRISOARE DESCHISĂ Adresată Societăţii Civile din România

paduri_taiere_cod_silvic1Motto: „Scoală Române, n-auzi alarma, N-auzi cum plânge naţia ta?”

Subsemnatul, Cozmuţa Gheorghe, Preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de păduri, păşuni şi terenuri agricole din Ardeal, filiala Maramures, mă adresez dvs. în numele proprietarilor de terenuri din judeţul Maramureă pe care îi reprezint.

In ultima perioadă, pe site-urile agenţiilor de presă apare o ştire halucinantă: România este noul El Dorado al vânzării pământurilor acestei ţări către cetăţenii străini. Guvernele europene îşi dispută procentele care le vor cumpăra din teritoriul României.

Niciodată nu am crezut că actualii ocupanţi ai României, autorii loviturii de stat antiromâneşti din 1989 şi continuatorii politicii antiromâneşti dusă de antecesorii lor, care au condus din umbră România în toată perioada modernă (cu excepţia perioadei naţionaliste, anii 1960 – 1989 pentru care conducătorii ţării au plătit cu viaţa), fie că s-au numit „conducerea fanariotă”, „monstruoasa coaliţie”, „camarila” sau „cominternişti” vor reuşi distrugerea Patriei, a Naţiunii Române, într-un timp atât de scurt. In mod inexplicabil şi-au subordonat şi controlează (prin avantaje materiale, şantaj, manipulare) toate instituţiile centrale ale Statului Român: Preşedinţie, Parlament, Guvern, Curtea Constituţională, SRI, conducerea Cultelor Religioase, Presa, instituţii care, cunoscând direcţiile principale de distrugere trasate de stăpânii lor (care i-au pus în aceste funcţii) acţionează pe faţă, concentrat, fără să mai primească ordine, împotriva poporului Român.

Vinovaţi sunt şi aşa-zişii reprezentanţi aleşi (care nu ne reprezintă), care pentru aceleaşi motive, dând dovadă de servilism, pasivitate, tolerează acestă politică (indiferent de partide), dar şi întreaga societate Românescă.

Printr-o abilă manipulare, printr-o psihoză colectivă au făcut ca dramele majore pe care le produc naţiunii Române şi întrebările: de ce s-a ajuns aici şi cine este vinovat?, de ce nu-şi fac datoria instituţiile statului şi vinovaţii nu sunt traşi la răspundere?, de ce au fost obligaţi să emigreze 5 milioane de Români?, unde va ajunge România cu situaţia demografică catastrofală?, lipsa totală de perspectivă a naţiunii (în special a tineretului), cine va mai plăti pensiile când economia este distrusă şi resursele vândute; să fie ocolite sau tratate superficial ca nişte subiecte tabu (presa preferând subiecte uşoare, de scandal) de toate instituţiile abilitate cu evidenţierea lor. Au adus Naţiunea Română în situaţia resemnării şi conştientizării dispariţiei ei. Ne-au terminat, nu se mai poate face nimic, se aude în toate mediile. Acest lucru l-a spus şi Preşedintele Băsescu: oricine va conduce de acum înainte România nu o mai poate redresa. Afirmaţia că vor să ne facă slugi în ţara noastră este o dovadă de manipulare pe care o acceptăm din instinctul de conservare, n-au nevoie de noi, ci doar de bogăţiile acestei ţări, dupa cum se vede.

A lipsi de viitor perspective, aspiraţii, responsabilităţi o naţiune, înseamnă a o condamna la dispariţie, lucru urmărit de actualul regim. Minciuna, hoţia, manipularea, coruperea, distrugerea prin orice mijloace sau pretexte a bunurilor naţionale sau vânzarea acestora pe nimic la străini ca să nu rămână nimic Românilor, denigrarea Naţiunii fac parte din arsenalul actualilor stapani ai României în războiul murdar, nedeclarat, dus împotriva Poporului Român şi în special a Naţiunii Române pe toate planurile vieţii social economice.
Situaţia dezastruoasă în care au adus ţara prin această politică de distrugeri o prezintă ca o consecinţă a crizei mondiale, situaţia economică din Grecia, Spania, Italia, cu somaj al tinerilor de peste 25% este prezentată ca un dezastru al acestor state, uitând să spună că în aceste ţări salariul mediu depăşeşte 1.500 Euro, spre deosebire de 200 Euro în România, iar în ţara noastră somajul real depăşeşte 50%, oraşe întregi neproducând nimic. Tânăra generaţie, care ar trebui să ne asigure la bătrâneţe şi căreia d-na ministru Câmpeanu i-a promis locuri de muncă: bucătari, ospătari, baby-sitter, coafori, chiar şi sudori în argon (mai lipseau din nomenclator culegători de ciuperci, încondeiat de ouă, făcutul trotuarului) este forţată să emigreze şi abia asteaptă să părăsească ţara. Aceste meserii v-au fost oferite dvs. şi generaţiilor de Români de regimul odis, dictatorial, de trista amintire cum îl numiţi şi care nu se poate compara cu actual regim din care faceţi parte, dna ministru!

Ne este falsificată în mod grosolan istoria recentă, trăită de noi sau cunoscută de la părinţii noştri. Regimul trecut şi conducătorii lui care cu eforturi supraomeneşti:

– Au redobândit Ardealul datorită prieteniei personale a dr. Petru Groza cu I.V. Stalin, lucru cunoscut dar ascuns de cei care ar trebui sa-l evidentieze;
– Au realizat Reforma Agrară din 1945, fiind în asentimentul întregii populaţii Româneşti;
– Au scos România din stadiul de Ev Mediu, unde a fost tinuta deliberat de regimurile anterioare, aducând-o la stadiul de stat modern, multilateral dezvoltat, cu o economie între primele 10 ţări ale lumii;
– Au preluat şi aplicat ideile marilor personalităţi din perioada interbelică (cu care au avut legături atât în detenţie unde au fost închişi împreună cât şi după eliberarea acestora în 1964) care considerau că liberalismul economic este un pericol pentru fiinţa Naţională, în România împunându-se o economie centralizată, Românească, concepţii confirmate de realitatea ultimilor ani;
– Dacă la sfârşitul anilor ̀30 renumitul economist E. Ene arăta că „problema tragică a economiei Româneşti este faptul că industria nu poate absorbi mai mult de 200.000 persoane disponibilizate prin modernizarea agriculturii” regimul comunist (care a avut de suportat consecinţele unui război devastator a ocupaţiei sovietice aprobată de Naţiunile Unite, inundaţiile, cutremurul) aplicând aceste principii a realizat în 30 de ani 10 milioane de locuri de muncă calificate la nivel mondial (majoritatea lichidate de actualul regim Anti-Românesc) pentru persoanele disponibilizate prin modernizarea agriculturii, şomajul fiind zero;
– Au eliberat din închisori toţi deţinuţii politici (cărora le-au dat funcţii conform pregătirii) imediat ce au obtinut retragerea (înainte de termen) a trupelor sovietice si s-a instalat regimul nationalist romanesc;
– Au realizat locuinţe noi pentru toţi Românii care sunt pe locul I în Europa cu 97% proprietari de locuinţe;
– Au reprezentat cu demnitate România atât în ţară cât şi pe toate meridianele lumii; ne sunt prezentaţi ca nişte criminali, dictatori, inculţi (pentru a ne înjosi că am avut şi acceptat astfel de conducători), fiind scoşi din istorie tocmai datorită patriotismului lor (caz unic în istoria umanităţii) familia Preşedintelui Nicolae Ceauşescu fiind asasinată în Sfânta Zi de Crăciun (în acelaşi mod cum au fost asasinaţi Marii Români în perioada interbelică, fără judecată), crimă atribuită în mod cinic Poporului Român. Care în mod greşit şi-a însuşit-o, considerând dezastrul din România ca un blestem pentru această crimă. Prin asasinarea Preşedintelui Ceauşescu autorii crimei au deschis calea distrugerii şi lichidării Naţiunii Române, lucru pe care-l vedem cu toţii, dar nu ne vine să credem.

Prezentarea în roz a perioadei interbelice, cu care actualul regim se identifică, ” nu-i aşa că România era grânarul Europei şi Leul Românesc era moneda convertibilă, d-le Neagu Djuvara” cum se exprimă un lătrău la Radio România, este încă o dovadă de manipulare; ciulinii Bărăganului, pelagra, incultura, corupţia fiind o realitate cunoscută, şi în această perioadă continuându-se lupta inexplicabilă a fortelor oculte (începută şi cunoscută odată cu perioada modernă a României) împotriva Poporului Român, a elitelor naţionaliste Româneşti (asasinarea poetului naţional Mihai Eminescu pentru poezia Doina şi a articolelor critice din ziarul Timpul) dusă până la începutul anilor ’60 de cominterniştii instalaţi de Armata Roşie.

Tot premeditat au distrus relaţiile internaţionale realizate cu eforturi deosebite de regimul trecut, semnificative în acest sens fiind acţiunile de denigrare şi iritare a supraputerii şi a poporului rus (respectat şi curtat de toate ţările lumii): “Marea Neagră – Lac Rusesc”, Baza Deveselu, ţara de la care cumpărăm gaz de miliarde de euro prin intermediari (care sunt tot ei însuşindu-şi partea caz unic în istoria comerţului) la cel mai mare preţ, preţ plătit de Români. Toţi cei care au denigrat sau şi-au bătut joc de Naţiunea Română, au fost răsplătiţi de stăpânii lor proporţional cu aceste fapte: salarii, pensii, avantaje materiale, funcţii, vacanţe interminabile pentru ei şi urmaşii lor (cum au procedat antecesorii lor) în dispreţ faţă de majoritatea Românilor.

Exemplificăm cu Parlamentul României care a emis premeditat legi neconstituţionale prin încălcarea articolului 44 şi 46 din Constituţia României (dreptul la proprietate şi moştenire) pentru deposedarea Românilor de bunurile industriale, bogăţiile ţării (au fost mandataţi prin vot să administreze aceste bunuri, nu să le distrugă sau să le vândă la străini)
de proprietăţile funciare (au furat populaţia rurală de 4 milioane hectare teren) şi a art. 4 alin (1) – Unitatea Poporului Român, prin lichidarea premeditată a comunităţilor locale şi a colectivelor muncitoreşti prin deposedarea de proprietăţi pentru ca autorii distrugerii României să nu întâmpine nici o rezistenţă organizată în acţiunile lor criminale: astfel că toată activitatea acestei instituţii ( care a cheltuit multe miliarde de euro) nu numai că este nulă, este criminala. Excepţiile de neconstituţionalitate (cu argumentele din plangerea penala impotriva Parlamentului Romaniei anexata) a legilor proprietăţii funciare, adresate de Asociaţie fie direct Curţii Constituţionale, fie prin intermediul Avocatului Poporului, au fost respinse nejustificat de aceste instituţii aservite.

Vă rugăm să consultaţi Decizia nr. 603/ 2008 a Curţii Constituţionale ca să vedeţi conlucrarea infracţională a tuturor instituţiilor Statului Român împotriva drepturilor legale şi constituţionale ale Românilor. Deşi am solicitat la cele mai înalte nivele (inclusiv la Comisia Juridică a Senatului României) anularea acestei monstruozităţi care compromite definitiv această instituţie pe nimeni nu-i interesează protejarea imaginii instituţiilor statului invocându-se principiul separaţiei puterilor în stat, în spatele căruia se ascund în mod perfid toate abuzurile acestora. Inclusiv ale justiţiei controlată în totalitate care pentru aceleaşi motive îşi bat joc de persoanele care apelează la această instituţie, respingând toate cererile legitime ale comunităţilor locale pentru terenurile de care au fost deposedate abuziv (pentru care deţin acte de proprietate) în baza dispoziţiilor abuzive ale fostului ministru Gheorghe Flutur şi ANRP, dispoziţii date în contradicţie cu legea. Si primarii din toate localităţile ţării au primit cadou cele 4 mil. ha, de care au fost deposedate comunităţile locale pe care le administrează ca pe averea proprie însuşindu-şi subvenţiile de miliarde de euro, şi toate sesizările făcute referitor la aceste abuzuri, au fost muşamalizate de DNA şi Ministerul Agriculturii.

Aceste composesorate care sunt detinute illegal de UAT (si care prin definitie sunt inalienabile, imprescriptibile si indivizibile atribuite Taranilor Romani inclusive de Regimul Austro-Ungar) sunt in prezent inventariate in baza Legii nr. 165/2013 pentru a fi atribuite deposedatilor de imobile de Regimul Comunist, in majoritatea lor straini (care si-au mai primit o data plata pentru aceste imobile). Aceasta lege, vizibil neconstitutionala si pentru un elev de gimnaziu (expropriere fara cauza de utilitate publica si dreapta despagubire, art. 44) este transpusa in practica in prezent si toate sesizarile Asociatiei au fost ignorate de institutiile statului: ‘Vom aprecia oportunitatea sesizarii Curtii’ ne-a raspuns Avocatul Poporului. Cand? Dupa aplicarea legii? Inca o data se evidentiaza coordonarea unica in timp incepand cu Legea nr. 18/1991 a politicii antiromanesti. Unde este clasa politica romaneasca? Nu exista!
După anul 2000 mai multe delegaţii ale Asociaţiei au solicitat instituţiilor centrale ale Statului Român, să oprească politica antiromânească pe care o practică, să anuleze legislaţia proprietăţii ca neconstituţională, să legifereze pe baze constituţionale iar ultimele trei delegaţii care s-au deplasat anul acesta la Bucureşti au solicitat şi oprirea vânzării Pământului Românesc către străini, considerând-o o crimă faţă de Poporul Român. Dacă orice politician din lume, ar fi abordat aceste teme fără sesizare (fiind exprimate de toată societatea) răspunsurile primite de la Administraţia Prezidenţială, Primul Ministru, Conducerea Parlamentului, a Partidelor Politice, Comisiile : pentru agricultură, administraţie, cercetarea abuzurilor, juridice, şi a Ministerelor aferente atât verbal cât şi în scris, denotă rea credinţă, superficialitate, dispreţ faţă de aceste teme majore ale României. Mai mult, au continuat să emită legi neconstituţionale (Legea privind restituirea proprietăţilor preluate abuziv) chiar în prezenţa delegaţiei în Parlament, cu toate că cel putin jumătate dintre parlamentari au fost atenţionaţi personal ca să oprească aceste abuzuri legislative.

In timp ce Marile Personalităţi Româneşti au încercat şi au limitat prin toate mijloacele vânzarea pământului, chiar între cetăţenii Români, considerând calitatea de proprietar de teren ca fiind izvor de independenţă, demnitate, siguranţă şi dăinuire prin istorie a Naţiunii Române (prin atribuirea ca proprietati composesorale prin legi sau prin includerea terenurilor în CAP, unde ţăranul Român a rămas proprietar, principii preluate din legea cooperatiei adoptata de Guvernul Maniu – Mihalache dupa modelul olandez si danez) cunoscând tendinţa multor proprietari de a vinde terenurile (inclusiv pe băutură) actualul regim Anti-Românesc nu numai că încurajează dar forţează prin toate mijloacele pe Români să-şi vândă terenurile. Astfel, prin distrugerea premeditată a agriculturii:

– au lichidat marea producţie de tip industrial, trecându-se la agricultura de subzistenţă;
– au distrus sistemele de irigaţii, baza materială, elita de specialişti, institutele de cercetare;
– au inventat gripa aviară, pesta porcină care nu au existat, pentru lichidarea complexelor de animale astfel că România a ajuns să importe de şapte ori mai multă carne de porc decât exportă;
– în baza legilor fondului funciar, neconstituţionale, emise aparent fără justificare, au anulat actele de proprietate ale ţăranilor pentru terenuri, regimul de carte funciară din Transilvania, obligând ţăranii să-şi reconstituie dreptul de proprietate pe alt amplasament ” reconstituirea se face pe sole stabilite de comisie”, art. 12 să-şi reîntabuleze terenurile ceea ce a condus premeditat la o situaţie încordată între săteni, milioane de procese, drumuri şi cheltuieli nejustificate, haos în sistemul cadastral, lucruri urmărite de clasa politică;
– restituirea pădurilor numai după defrişarea lor de către ROMSILVA;
– anularea tacită a prevederilor reformei agrare pentru ca foştii proprietari să-şi reia aceste terenuri pentru care au fost despăgubiţi de către împroprietăriţi;
– şi împrumuturile de zeci de miliarde de euro făcute de toate puterile pentru menţinerea artificială a nivelului de trai prin cumpărarea de alimente din afară (într-o ţară care putea asigura alimente pentru 80 mil. persoane) dar şi pentru a-şi asigura puterea pentru un timp cât mai lung (ceea ce le creează noi oportunităţi de a fura) invocând pretexte puerile de parcă s-ar adresa unor persoane retardate (poate că şi suntem, după cum reacţionăm): “nu avem nevoie de aceşti bani dar vrem să dăm un semnal de stabilitate economică!” ca în câteva luni să-i cheltuiască si sa ceara alti bani, fac parte din această politică. Cum vă permiteţi să încărcaţi cu această datorie, pe majoritatea cetăţenilor Români, pe copiii noştri care nu beneficiază în nici un fel de aceşti bani, 42 milioane Euro/zi? Voi sunteţi politicieni? Aţi distrus premeditat o ţară, propria Naţiune şi mai aveţi tupeul să ieşiţi între oameni?! Si Iuda când s-a spânzurat a dovedit mai multă demnitate decât voi;
– punerea în condiţii competitive egale a puterii de cumparare a Romanilor cu strainii a economiei (agriculturii) României, distrusă premeditat cu agricultura ţărilor europene, bine susţinută financiar dintodeauna cu resurse din industrie.
– lichidarea CAP-urilor, a comunităţilor locale şi fărâmitarea tarlalelor în parcele pentru a se putea vinde şi pentru eliminarea oricărui cadru instituţional organizat Românesc care putea prelua terenurile disponibile;

Intr-o perioada extrem de scurta au regresat Romania cu cel putin 100 de ani, iar Tara care arata ca dupa un razboi devastator nu va reveni niciodata in randul tarilor industrializate unde a fost.

Am ajuns să ne rugăm de nişte nulităţi ca să nu mai distrugă această ţară. Uluitor.

Ne este ruşine de concetăţenii de alte naţionalităţi (faţă de care noi, majoritarii, avem multe obligaţii neonorate) că am lăsat această ţară pe mâna unor smenari.

Guvernele străine au încercat şi la sfârşitul Primului Război Mondial să împartă terenurile din Transilvania, numai intervenţia energică a Consiliului Dirigent (Vaida – Maniu) care a arătat cu CF-uri că aceste terenuri aparţin în bună parte Românilor care le-au cumpărat inclusiv cu bani caştigaţi în America, au oprit intenţiile mercantile ale aliaţilor noştri care îşi văd acum realizate planurile cu sprijinul acestor cozi de topor. Ce personalităţi a dat acest tărâm Românesc şi ce nulităţi au ajuns să ne reprezinte! Dacă în faţa vicisitudinilor istoriei, Românii au găsit întodeauna adăpost şi protecţie la “pământul pe care-l iubesc şi fac din posesiunea lui aproape sensul vieţii lor întregi” (G.Ionescu-Sişeşti), prin vânzarea Pământurilor României către străini cu preţ de cincizeci de ori mai mic decât în ţările lor (se estimează că în primii doi ani, peste 70% din teritoriul României va fi vândut) Naţiunea Română va deveni o naţiune de oameni pribegi în propria ţară. Pentru acest pământ au murit câte un milion de Feciori ai României în fiecare din cele două conflagraţii mondiale. Se mişcă în mormânt Eroii Naţiunii şi ne blestemă generaţia tânără că am permis acestei găşti de infractori să-şi bată joc de neam şi ţară. Regionalizarea, autonomia secuilor (pe care le tot flutură ca să ne sperie şi a ne distrage atenţia) sunt jocuri copilăreşti faţă de această tragedie a Naţiunii Române care se derulează sub ochii noştri.

Menţionăm din răspunsurile primite:

– ne obligă acordurile cu instituţiile europene. De ce aţi încheiat astfel de acorduri? Anulaţi-le. Dar pe ţările care au interzis vânzarea: Ungaria, Bulgaria, Olanda, Germania, nu le obligă?
– populaţia României este îmbătrânită şi nu mai poate lucra pământul. Voi ati adus-o in aceasta stare. Astăzi terenurile se lucrează mecanizat.
– dreptul de proprietate conferă şi dreptul de a vinde. Exista si lucruri sfinte pentru o Natiune care nu se vand, Pamantul, Demnitatea.
– vom limita la 500 ha de investitor suprafaţa vândută. Aceştia nu sunt investitori d-le ministru Daniel Constantin, sunt noii proprietari ai României, iar în ce priveşte limitarea suprafeţei, România s-a vândut şi până acum pe bucăţi.
– va fi obligatorie viza ADS. Aceasta instituţie va lua şpaga vânzării României.
– avem în vedere modificarea acordurilor. Când? După ce ţara va fi vândută? Oficial s-a vandut 15% din suprafaţa României, deci real s-ar putea depăşi 25% . In multe judeţe există agenţii specializate pentru aceste contracte.
– prin vânzare se va realiza comasarea terenurilor pentru o agricultură performantă. Terenurile au fost comasate dar actualul regim a fărâmiţat premeditat marile tarlale pentru vânzarea terenurilor la străini şi pentru distrugerea acestui sector, aspect urmărit încă din 1990, aşa cum am arătat. Comasarea terenurilor se putea reface foarte usor (cu respectarea principiului că Tăranul Român să rămână proprietar pe parcelele proprii) prin măsuri administrative (impozitare suplimentară, tăierea subvenţiilor etc.) dar nu s-a vrut.
– vom solicita acte de specialitate agricola pentru viitorii cumpărători. Oricine poate obţine titlul de doctor în agricultură de la facultăţile Româneşti. Pe bani. Se practică. De altfel, toate aceste conditii au fost anulate la interventia UE (entitate care de fapt nu exista, cum a constatat recent Presedintele Basescu, dar in baza careia a fost distrusa Romania), fiind socotite “discriminatorii”.

Atât de grăbiţi sunt cu această acţiune criminală că nici nu se gândesc să clarifice haosul din sistemul de CF promis de toate guvernele de după 1990 şi să restituie terenurile comunităţilor locale, terenuri care sunt primele vândut. Prin politica paşilor mărunţi, întâi au permis vânzarea numai către firme înregistrate în România. Văzând că Românii nu reacţionează au trecut la lovitura decisivă.

Pentru ca Românii sa nu gaseasca nici un sprijin institutional, au subordonat si compromis Cultele Religioase (actiune inceputa de inaintasii lor din perioada interbelica) prin oprirea brutala a dialogului traditional dintre enoriasi si preoti prin care acestia participau la viata sociala a comunitatii (vezi poezia Un Răsunet – Deşteaptă-te Române – Imnul Naţional, Andrei Mureşanu, poezia De demult, O. Goga), sub pretextul ca “Biserica nu face politica’. Deoarece Conducerea Cultelor ne-a raspuns evaziv, ne adresam cu smerenie si speranta preotilor (in randul carora exista multe nemultumiri fata de aservirea Conducerii la politica antiromaneasca evidenta dusa de Statul Roman ). Intrucat sunteti singurii care mai puteti salva Natiunea Romana, va rugam sa ne sprijiniti pentru a opri aceasta Cruciada Anti-Romaneasca. Daca Conducerea Institutiei dvs. nu va reprezinta, demite-ti-o! “De ce uitati ca-n voi e si numar si putere”, spune poetul?

Reînfiinţarea şi implicarea preoţilor în viaţa comunităţilor locale ar aduce multe beneficii şi onoare atât acestora cât şi Bisericii. Vă rugăm ca în slujbele dvs. să blestemaţi toţi trădătorii de neam şi ţară care au contribuit activ sau pasiv la distrugererea României, care şi-au încălcat jurământul că vor acţiona în interesul României, să-i excomunicaţi pentru Inaltă Trădare şi Sperjur, să nu-i îngropaţi în Pământul Sfânt al României.

Ne adesăm Consiliilor Parohiale: obligaţi preoţii să reia dialogul tradiţional cu enoriaşii.

Ne adresăm Românilor emigraţi: susţineţi-ne în demersurile noastre ca să mai aveţi la ce vă întoarce. Rădăcinile Poporului Român sunt în acest pământ udat cu sânge şi sudoare, locul Românului fiind în România. Reproducând versurile din inimă ale poetului, am ajuns să spunem “Pământul ţării (cel vândut) să-l săruţi/ Si pentru mine”. Terifiant.
Ne adresăm personalităţilor Româneşti din toate domeniile: şi dvs. aveţi obligaţii faţă de poporul din care proveniţi şi faceţi parte. Tăcerea dvs. în faţa dezastrului produs de aceşti diletanţi clonaţi cu gene antiromâneşti este păguboasă. Veniţi alături de noi. Deziceţi-vă şi demascaţi acest regim criminal.

Dacă strigătul de ajutor al Naţiunii Române va fi ignorat, vom fi consideraţi cu toţii părtaşi la acest genocid Anti-Românesc şi vom răspunde în faţa Naţiunii şi a Istoriei.

BAIA MARE
29.11.2013
Preşedinte
Cozmuţa Gheorghe

Sursa: Opriti Vanzarea Pamantului Romanesc

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • AM CITIT ACEASTA SCRISOARE SI SUNT DE ACORD CU PETENTUL SCRISORII IN TOTALITATE. FAPTELE AU EXISTAT DUCAND POPULATIA IN EROARE, FACAND-O SA CREADA TOTUL , DUCAND LA DISTRUGEREA ECONOMIEI SI LA MICSORAREA POPULATIEI. IN ROMANIA IN CURIND SE VA AJUNGE SA NU MAI EXISTAM CA NATIUNE , DEOARECE NU NI SE ASIGURA CA NATUNE PROTECTIA COPIILOR SI A NEPOTILOR NOSTRI ….NOI NU AVEM DREPTURI CARE SA NI SE RESPECTE

  • Alegerea pentru premii şi onoruri a unei cărţi despre narcotice şi literatura română, rod al unei compilaţii sprinţare, bine scrisă de altfel, a arătat de fapt ce tinde să fie şi să devină scara valorilor în România. Judecăm monarhia și-i găsim cusururi de vârstă, sex şi alte reflexe cominterniste dar legiferăm drogurile, ba chiar înfiinţăm şi comisii prezidenţiale pentru asta. Literatura, creaţia nu pot fi explicate decât la suprafaţă prin drogurile consumate de creatori. Sau dependenţa de alcool şi propensiunile sexuale. Şi când psihanaliza a crezut că deţine cheia spre psihologia creaţiei, căutând în complexe formula magică de a deschide peştera Eului creator, ne-am împotmolit tot mai mult de îngustimea şi vulgaritatea interpretărilor. Complexul lui Oedip îmbrăca prea multe cărţi din bibliotecăşi ajunsese un fel de uniformă sau sacou la modă. Ce droguri a luat Dumnezeu înainte de Geneză?

  • Cele mai multe „contururi nedefinite“ se întâlnesc ori de câte ori se invocă istoria „Rugului Aprins“ si, mai mult decât atât, însăsi ideea care creează sentimentul că ne vorbeste „în mai multe limbi“.