Pentagonul a început mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, în vederea unei eventuale intervenţii militare în această ţară, sugerează secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, citat de BBC News online. Hagel nu a oferit detalii, dar Forţele Navale americane îşi consolidează prezenţa în estul Mării Mediterane. Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat vineri că informaţiile privind utilizarea de arme chimice în Siria sunt o sursă de “grave preocupări”. Chuck Hagel a declarat că Barack Obama a cerut Pentagonului să prezinte opţiunile pentru criza din Siria, pe fondul presiunilor pentru o intervenţie americană.
“Departamentul Apărării are responsabilitatea de a-i furniza preşedintelui toate opţiunile în cazuri de urgenţă. Acest lucru necesită repoziţionarea forţelor pentru a fi la dispoziţia opţiunii preşedintelui”, a explicat Hagel. Oficiali din cadrul Pentagonului au anunţat că o a patra navă militară americană, dotată cu rachete de croazieră, a fost transferată în estul Mării Mediterane. Obama se întâlneşte cu echipa de securitate naţională Preşedintele american, Barack Obama, se întâlneşte sâmbătă cu echipa de securitate naţională pentru a discuta despre informaţiile referitoare la atacurile cu arme chimice în Siria, transmite Reuters. Conform Casei Albe, sunt disponibile mai multe opţiuni cu privire la Siria, iar serviciile de informaţii adună fapte şi dovezi. Însă o intervenţie militară în Siria probabil nu va putea avea loc fără acordul Rusiei, principalul susţinător al regimului Bashar Al-Assad.
Rusia a atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice care ar fi avut loc la Damasc pe 21 august, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic. “Opoziţia siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de aşa-numitul atac. Este o acţiune premeditată”, a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU şi de utilizare a forţei sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe. Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, atacul soldându-se, potrivit insurgenţilor, cu 1.300 de morţi. Armata siriană a dezminţit categoric utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict armat între forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de cel puţin 100.000 de morţi. Potrivit „Le Figaro“ în sudul Siriei este în desfăşurare o “ofensivă anti-Assad”. un prim grup de 300 de persoane, sprijiniţi fără îndoială de comandouri israeliene şi iordaniene, ca şi de membri ai CIA, ar fi trecut frontiera în 17 august. Un al doilea li s-ar fi alăturat în data de 19. Potrivit unor surse militare, americanii, care nu doresc nici prezenţa soldaţilor pe solul sirian şi nici înarmarea rebelilor din zona controlată de islamiştii radicali, formează de mai multe luni de zile, discret, într-o tabără de antrenament instalată la frontiera iordaniano-siriană, combatanţi ai Armatei libere siriene, aleşi pe sprânceană.
Până şi Iranul reconoaşte folosirea armelor chimice în Siria Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a evocat, sâmbătă, posibilitatea utilizării de “agenţi chimici” în Siria, evitând să atribuie atacul soldat cu zeci de morţi unei părţi sau alteia, relatează AFP. “Situaţia care domină în prezent Siria şi moartea oamenilor nevinovaţi sunt foarte dureroase”, a declarat Hassan Rohani, un aliat al regimului din Siria.
Rohani a evitat să atribuie vreunei părţi atacul cu arme chimice, dar purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat joi că, dacă informaţiile privind utilizarea armelor chimice se vor confirma, responsabilitatea ar aparţine insurgenţilor.
Iranul este principalul susţinător al Siriei în regiune şi avertizează cu regularitate contra întăririi grupărilor extremiste sunite legate de Al Qaida în această ţară, notează agenţia franceză de presă. ‘Republica islamică Iran, care a fost victima armelor chimice (în timpul războiului Iran-Irak – notează AFP) cere comunităţii internaţionale să facă totul pentru a împiedica utilizarea de astfel de arme oriunde în lume’, a adăugat Rohani. Mii de iranieni au fost ucişi în timpul războiului Iran-Irak (1980-1988) de arme chimice utilizate de armata irakiană, în special în zonele civile, scrie AFP.
Comunitatea internaţională doreşte ca experţii ONU prezenţi în Siria de duminică să poată merge să ancheteze cât mai rapid în locurile atacului de miercuri, după presupusa utilizare de gaze toxice
Sursa : adevarul.ro
Parca si prin Iraq s-au folosit arme chimice… inainte de interventia USA. Apoi a reiesit ca nu s-ar fi folosit, totusi. Demn de Orwell, cum scrie dedesupt
Demn de Orwell!