Dispare şi umbra pădurilor…

Dintr-o ţară împădurită, cândva, în proporţie de 80 la sută, România de azi se perpeleşte la soare, strigând după un petec de umbră. Îl găseşte cu greu, fie pe creste de munte, fie pierdut de-a lungul sau de-a latul dealurilor care curg la vale. Pentru că din procentul de 80 la sută, cât era odinioară înzestrarea naturală a acestui ţinut, pe cât de binecuvântat, pe atât de jinduit, încă, a mai rămas circa 27-30 la sută. În rest, 3 milioane de ha de terenuri degradate, improprii agriculturii, îşi dau duhul sub privirile celor care au datoria să le împădurească, dar nu se… încumetă. Dincolo de statistici, viaţa pădurilor, producătoare de oxigen şi consumatoare de bioxid de carbon, reprezintă însăşi garanţia respiraţiei oamenilor; acestea protejează solul, sunt scut de nădejde în faţa temperaturilor foarte ridicate şi zid de protecţie împotriva înzăpezirilor masive; sunt soldaţii din umbră ai ecosistemelor. Dar nu şi la noi.

Defrişările masive, iraţionale, de-a lungul secolelor, au atins apogeul în ultimul sfert de veac – terminator. Legile de după ’90 şi umărul voinicesc al autorităţilor delăsătoare, indiferente sau părtaşe la jaful comis de către responsabilii locali, dar şi la multe retrocedări mistificate, au târât ţara într-un hangar cu CO2. Ba mai mult, potrivit unui mare specalist în Silvicultură, academicianul Victor Giurgiu, “dacă nu va fi înlăturat decalajul considerabil între procentul de împădurire optim şi gradul de împădurire adevărat, în condiţiile schimbărilor climatice globale, acesta este în măsură să afecteze calitatea vieţii românilor şi chiar siguranţa naţională a României”. De altfel, reputatul profesor şi om de ştiinţă, autor a numeroase lucrări, afirmă că “degradarea continuă pentru că legile nu sunt destul de aspre ca să apere pădurea”.

Un avertisment care se pare că nu a lăsat indiferentă actuala guvernare, ministrul Rovana Plumb pronunţându-se, recent, că e momentul să se spună “stop” defrişărilor abuzive. Cam prea târziu! Dar nu căutăm vinovaţi, ci umbra binefăcătoare şi oxigenul salvator pentru toată suflarea românească. Şi raţiunea. Şi frumuseţea dintâi a darului naturii. În viziunea scriitorului şi filosofului indian Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913,”Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul”. Ar putea schimba această inegalabilă metaforă optica răufăcătorilor? Nu se ştie. Dramatic este însă că, la adăpostul afacerilor subterane, dispar nu mai puţin de trei hectare de pădure pe oră, potrivit unui studiu recent al  Greenpeace România. Dar cui îi pasă? Acţiunea “drujba” îşi continuă planul distructiv, în plină zi. Parcurile ţării sunt puse la pământ, iar pe suprafeţele golaşe răsar cluburi de noapte sau te miri ce. Perdelele forestiere care apără drumurile de înzăpeziri au fost sau sunt rase, într-o veselie… criminală. Autorii nu oferă explicaţii. Poate doar lemne pentru foc, la negru.

Înţelegem că mai presus de interesul întregii comunităţii este gheşeftul propriu, în văzul lumii. Cu toate că nu avem o lege a speculaţiei, în schimb este fructificată nebuneşte dorinţa ascunsă a unui act legislativ imposibil de aprobat. Gândim că toţi aceşti barbari de lângă noi, care împânzesc ţara cu pretenţiile şi excesele lor, nu înţeleg nici sensul şi nici scopul naturii. Cu atât mai puţin legile ei. Fiindcă ei, distrugătorii, cei înarmaţi cu topoare, la umbra nopţii, şi cei cumpăraţi să nu vadă, au un morbid viciu ascuns: sunt adepţii catastrofelor plănuite. Şi ne mai mirăm de ce dispare, pe lângă atâtea valori şi bunuri româneşti, până şi umbra pădurilor, care chiar i-ar putea vindeca. Dar, în primul rând, i-ar trezi din metabolismul lor aiurit. Le sugerăm că ar fi suficient să iasă din umbra propriilor minţi, măcar pentru a asculta suspinul arborilor ucişi, pe tot cuprinsul ţării. Fiindcă de cântecul lor sunt aievea străini…

autor: Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro