România, în lichidare de stoc

Motto: „Ţară avem şi noi sub soare/ Şi-o râvnesc duşmani destui/ Dar prin vremi asupritoare/ N-am lăsat-o nimănui” (George Coşbuc)

Începând cu anul 1990, România a intrat în lichidare de stoc. Patrimoniul industrial a fost prima victimă oferită pe daiboj prin furtul numit „privatizare”. Se continuă şi azi cu CFR Marfă, oferită unui fierar din tată-n fiu, şi cu Oltchim, falimentată deliberat pentru a fi apoi fragmentată mai uşor. Urmează piesa cea tare a minelor de cărbuni din Valea Jiului, unde concentraţia de mineri este încă suficient de puternică pentru a da fiori reci jefuitorilor.

Lichidarea de stoc a pulverizat în acelaşi timp şi economiile financiare ale ţării. Noi împrumuturi externe, falimentări de bănci precum: Bancorex, Columna, Dacia Felix, Turco-Română, Internaţională a Religiilor; jocuri piramidale de tipul Caritas; tunuri financiare de genul Crescent, ţigareta în foileton etc. Loviturile financiare au nume groteşti, după calapodul intelectual al protagoniştilor: Valiza, Caltaboşul, Motorina, Cocaină pentru VIP-uri, Transformatorul etc.

A urmat lichidarea lichidităţilor din buzunarele românilor, activi sau pensionari, şomeri sau asistaţi pe caz de boală, dar şi copii aflaţi în întreţinere, prin măsurile de austeritate luate de tandemul Băsescu-Boc. Unde au ajuns aceşti bani? Unde a ajuns dobânda aferentă acestei sume uriaşe? În ce conturi au fost strânse aceste venituri din buzunarele noastre şi ce direcţie au luat? Un mare jaf care ascunde răspunsul.

Resursele României au intrat şi ele în lichidare de stoc: câmpuri petrolifere şi gazeifere, zăcăminte metalifere, reţeaua energetică a ţării (hidrocentrale, termocentrale etc.), patrimoniul forestier al României este diminuat fără discernământ.

Profesionalizarea tinerilor şi a populaţiei active a intrat şi ea în lichidare de stoc prin superficializarea învăţământului, menţinut deliberat în haos administrativ, precum şi subfinanţarea sistemului de sănătate şi astfel vulnerabilizarea întregii naţiuni pe câteva generaţii distanţă.

Cei care reuşesc să scape acestui calambur prin proiecte individuale de succes sunt şi ei sub presiunea lichidării de stoc. Este vorba de lichidarea de stoc a creierelor, a talentelor reale, a celor care ar putea reporni această ţară prin inteligenţa şi forţa lor de a inova, de a schimba. Sunt invitaţi să părăsească ţara fie verbal, de preşedintele în exerciţiu al ţării, fie ductil, eludant, prin politicile de subfinanţare a cercetării, învăţământului, sănătăţii.

Coabitarea Băsescu-Ponta pune în aplicare lichidarea de stoc a teritoriului naţional. Suprafeţe uriaşe de teren sunt oferite prin acte false sau pe nimic unor prezumtivi moştenitori sau proprietari.

Urmează lichidarea de stoc a suveranităţii naţionale prin afirmarea şi sprijinirea unei minorităţi extremiste, deconspirată ca fiind antinaţională încă din anii ’80, cu Tökes în frunte. Mai întâi au apărut steguleţele naţionale ale secuilor pe care Mircea Duşa nu le vedea nici când îi fluturau deasupra capului. A urmat „protectoratul” asupra Transilvaniei, cerut cu neruşinare Ungariei, de acelaşi ofiţer Tökes, act lipsit de pedeapsa imediată, pe care liderii comunităţii maghiare din România o merită cu prisosinţă. Nicolae Ceauşescu i-ar fi executat pentru primejduirea siguranţei naţionale.

România este în lichidare de stoc demografic. Populaţia se împuţinează vertiginos, sărăceşte progresiv iar lipsa de reacţie faţă de abuzurile zilnice la care suntem supuşi poate fi asociată cu lichidarea de stoc afectiv.

Paradoxal, din 1990 încoace, o singură lichidare de stoc a fost uitată: aceea de comunişti deveniţi democraţi peste noapte, activişti PCR, UTC, UASCR deveniţi europeni şi formatori de opinie, ofiţeri de securitate şi de miliţie ajunşi mari capitalişti. Lichidarea acestui stoc de lichele şi parveniţi ai istoriei se impune a fi grăbită şi dusă până la capăt, prin legea lustraţiei şi un proces amplu al comunismului.

autor: Adrian Majuru
sursa: cotidianul.ro