Inflaţia de vorbe, de pseudoinformaţii, de pseudodezbateri şi de pseudoargumentaţii pare a fi una dintre caracteristicile vremii în care trăim. Dacă românii sînt mai trăncănitori de felul lor – din pricina, poate, a spiritului latin –, caracteristica aceasta a cunoscut, în ultima vreme, unele transformări. Pe vremea lui Ceauşescu, lumea trăncănea la cozi, în vizite sau la telefonul fix (cine avea). Discursul public era aberant. Se foloseau limbajul de lemn şi cuvintele mari, în scopul preamăririi „iubitului conducător“ şi a partidului comunist, o cale prin care, într-un fel, se manifesta şi atunci un oarecare exces oratoric.
Imediat după Revoluţie, urechilor noastre le-a fost dat să audă lucruri cu totul noi. Unele discursuri publice începeau să pară logice şi de bun-simţ. Altele erau, în schimb, excesive sau incoerente. Dezbaterile erau întotdeauna aprinse şi semănau mai degrabă a ceartă. În particular, şuetele şi bîrfele pline de farmec, din vremea comunismului, au fost înlocuite, pentru o perioadă, de certurile pe teme politice, chiar şi în familie. La ceva vreme după această răbufnire firească, rezultată din ruperea zăgazurilor de toate felurile, părea că lucrurile se vor aşeza într-o matcă mai liniştită. N-a fost însă să fie aşa, pentru că acum, iată, ne aflăm în plină epocă a vorbirii fără rost, în plin haos al trăncănelii inutile sau iresponsabile. Astăzi, se poate spune orice nu doar în particular, ci şi în public.
Şi pare că nimic din ceea ce s-ar putea spune nu rămîne nespus. Ba mai mult, se spune şi absolut tot ceea ce e de nespus. Cei care fac şi tac sînt în postura de perdanţi. Vorba înlocuieşte fapta. Vorbitorii sînt la putere. Şi nu-i interesează dacă-i mai ascultă cineva, important e ca ei să se exprime. Vorbesc în paralel unii cu alţii sau se suprapun, fără să se mai asculte între ei. Televiziunile – la care imaginile s-au transformat în şiruri de vorbe pe tonuri diferite – amplifică fenomenul pînă la saturaţie. Se vorbeşte despre vorbe. Cuvîntul, în înţelesul său profund, a căzut într-un noian de vorbe. Politica e numai vorbe, întregi partide parlamentare s-au întemeiat din vorbărie, evenimentele sînt create din vorbe, mii de kilometri de autostrăzi sînt doar vorbe, nu golurile, ci vorbele goale de după orice meci par a fi devenit scopul fotbalului, întreaga societate e construită pe o sporovăială generală.
Dincolo de discursurile şi dezbaterile publice, în particular, lumea trăncăneşte la telefonul mobil în neştire. Instrumentul, încă destul de nou, a devenit mai indispensabil decît orice altceva. E folosit în toate împrejurările. Unele statistici relevă faptul că, pe timp de criză, cumpărătorii din România preferă să renunţe la orice fel de aparate electrocasnice (chiar şi la televizor), în favoarea unui telefon cît mai inteligent. Că sînt acasă sau (mai ales) la serviciu, oamenii utilizează, încă din greu, şi reţelele de socializare. Cea mai mică banalitate trebuie iute împărtăşită cu toată lumea, chiar dacă nu interesează pe nimeni. În cîteva vorbe spus, libertatea de exprimare s-a transformat în libertate de exhibare.
autor: Andrei MANOLESCU
sursa: dilemaveche.ro
comentariu