Lupta Europei cu şomajul în rândul tinerilor este un eşec, scrie revista germană Der Spiegel. În timp ce eforturile guvernului german sunt mai mult simbolice, ţările din sudul continentului preferă să le dea ce vor celor în vârsta, doar pentru a obţine voturile lor.
“Niciunul dintre prietenii mei nu crede că vom avea un viitor sau că vom fi capabili să trăim o viaţa normală. Nu aşa stăteau lucrurile cu câţiva ani în urmă”, spune Stylia Kampani, o tânără de 26 de ani din Grecia, care după studiile în ţară şi în străinătate lucrează ca stagiar neplătit la ziarul Kathimerini, fără a avea vreo perspectivă clară.
Programele de austeritate aplicate de guvernele din Grecia la cererea creditorilor au lovit cel mai mult în tineri. Şomajul în rândul celor sub 25 de ani a ajuns la peste 50%. Situaţia este la fel de dramatică în Spania, Portugalia şi Italia. Potrivit Eurostat, rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns în UE la 23,5%.
În Europa apare o generaţie pierdută, scrie Der Spiegel. Iar guvernele par a nu avea soluţii când aud ceea ce spune, spre exemplu, Alexandros, un absolvent al Universităţii din Atena: “Nu vrem să părăsim Grecia, însă incertitudinea ne oboseşte şi ne deprimă.”
În loc să lanseze programe educaţionale care să pregătească tineretul pentru perioada de după criză, elitele politice europene poartă vechi bătălii ideologice şi cer stimuli economici la Comisia Europeană de la Bruxelles. Guvernele din statele îndatorate au acordat o mai mare atenţie alegătorilor în vârsta, în timp ce naţiunile mai bogate din nord s-au opus oricărei soluţii care ar costă bani. Premierul italian Enrico Letta a cerut chiar ca lupta împotriva şomajului să devină o “obsesie” a UE.
Însă acestea sunt doar cuvinte dure care se aud prin capitalele europene, niciunul dintre ele urmat însă de o acţiune. Spre exemplu, în februarie, Consiliul European a votat acordarea a 6 miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului până în 2020. Este o sumă mai mult simbolică, care ar trebui suplimentată cu credite de la BEI. Însă pentru că statele încă nu ştiu cum să cheltuiască aceşti bani, programul va începe abia în 2014, anul alegerilor europarlamentare.
Franţa şi Germania au lansat un program la fel de neclar. Se doreşte încurajarea angajării tinerilor din sudul Europei prin promiterea unor împrumuturi din partea BEI. Berlinul a realizat că şomajul sin Sud poate deveni o ameninţare la adresa democraţiei. “Trebuie un program care să combată şomajul în Sudul Europei. Barroso nu a reuşit să-l producă”, spune fostul cancelar Helmut Schmidt, în vârsta de 94 de ani.
Nici Berlinul şi Parisul nu fac mai mult. Potrivit Der Spiegel, cele două state încearcă să ofere impresia că fac foarte mult cheltuind foarte puţin. Aşa se întâmplă cu cele 6 miliarde de euro, despre care politicienii germani şi francezi spun că se vor înzeci prin intermediul BEI. “Cifra asta nu a venit de la noi”, se apară însă banca de la Luxemburg. O cifra mai realistă ar fi 20-30 de miliarde de euro.
Pentru a cheltui cât mai puţin, guvernul german a propus un plan de export a modelului german de ucenicie, cu rezultate foarte bune pe plan intern, scrie Der Spiegel. Germania doreşte să “încorporeze elemente de educaţie vocaţională şi de training în sistemele de învăţământ” din Sud, prin trimiterea de consilieri în ţările lovite de criză. A fost chiar proiectat un Oficiu Central pentru cooperarea internaţională în educaţia vocaţională. Economistul Wolfgang Franz consideră însă că s-a întârziat prea mult cu asemenea măsuri.
Spania, spre exemplu, s-a aflat la coada clasamentului UE în ce priveşte educaţia, ani la rând. Abandonul şcolar este cel mai mare, de 24.9%. Paradoxal, guvernul conservator al Spaniei a investit 10 miliarde de euro în Educaţie în 2012. Şi a eliminat şi taxele impuse companiilor, dacă acestea angajează tineri. Însă acestea din urmă nu doresc să angajeze pe unii dintre cei 6,2 milioane de şomeri, pentru că sunt prost pregătiţi.
Problema Spaniei, scrie Der Spiegel, este că angajaţii se împart aici în două categorii. Din timpul dictaturii lui Franco, este aproape imposibil să concediezi un angajat. Tinerii, pe de altă parte, au trebuit să se mulţumească cu slujbe ocazionale şi fără asigurări sociale. Ei au fost primii care şi-au pierdut slujbele în perioada crizei, iar cei care nu au găsit până atunci, acum nu mai au nicio speranţă.
Este cazul lui Ignacio Martin, de 25 de ani, licenţiat în ştiinţe politice la Madrid. Acum este reprezentantul legal al unui sindicat al actorilor şi primeşte un salariu de 950 de euro, mai puţin decât chiria unei locuinţe în Madrid. Locuieşte cu mama să în Aravaca, o suburbie a capitalei, scrie Der Spiegel.
Problemele asociate cu o piaţă a muncii divizată sunt evidente şi în Italia, unde angajaţii în vârstă deţin contracte pe durată nedeterminată, făcând slujbele inaccesibile tinerilor. Cuvintele de pe tricourile tinerilor italienii care protestează în Napoli sunt relevante: “Nu vreau să mor de incertitudine”, scrie Der Spiegel.
Adauga comentariu