Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Vânătorii de resurse. Afacerile dubioase ale marilor acţionari de la Roşia Montană

O anchetă a guvernului SUA în care este implicat cel mai bogat israelian, unul din marii acţionari ai proiectului de la Roşia Montană, revelează o parte din dedesubturile goanei după resurse şi posibilele conexiuni cu politica şi cercurile de afaceri şi de interese din România.

Afacerile unuia dintre marii acţionari ai proiectului de la Roşia Montană, israelianul Benny Steinmetz, au intrat în colimatorul justiţiei americane şi au dus la arestarea a doi directori ai uneia dintre companiile deţinute de acesta în Guineea. O investigaţie derulată de Departamentul Justiţiei din SUA şi autorităţile din Guineea a condus la arestarea a doi directori executivi detaşaţi în statul african de la BSG Resources, companie deţinută de Beny Steinmetz, şi la reţinerea unui cetăţean francez, care va fi judecat în New York, scrie Bloomberg, citată de Mediafax.

Ancheta se referă la modalitatea în care BSG Resources (BSGR) a obţinut drepturile asupra proiectului minier de la Simandou, Guineea, deţinute împreună cu gigantul brazilian Vale.

Zăcământul de minereu de fier situat în sud-estul Guineei conţine resurse cu o valoare de 50 de miliarde de dolari.

BSG Resources a obţinut în 2008 o parte din drepturile comerciale pentru proiectul de la Simandou, după ce guvernul din statul african a anulat o secţiune din licenţa deţinută de gigantul Rio Tinto. În 2010, BSGR a vândut 51% din drepturile deţinute la Simandou şi un alt proiect către Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari.

Compania de proiect formată de BSGR şi Vale au planificat exploatarea zăcămintelor într-o operaţiune estimată la 10 miliarde de dolari, însă izbucnirea disputei cu guvernul a îngheţat anul trecut lucrările. Preşedintele statului african a declarat în ianuarie că Vale va rămâne unul dintre principalii parteneri ai guvernului în exploatarea zăcămintelor de fier. Oficialul a mai spus că guvernul a oferit grupului Rio Tinto “un parteneriat strategic pentru 50-100 de ani”, fără a oferi alte informaţii.

O tentativă de lovitură de stat

În spatele întregului scandal legat de drepturile de exploatare, acum retrase, se află o dispută între George Soros şi Benny Steinmetz. Potrivit publicaţiei sud-africane „Business Day Live”, George Soros este la originea alegaţiilor despre organizarea unei tentative de asasinat împotriva preşedintelui Guineei, Alpha Conde, chiar de către compania BSGR.

Publicaţia sud-africană a intrat în posesia unui document care prezintă modul de operare al marilor cercuri de interese în această ţară bogată în resurse. Este vorba despre o parte din documentaţia trimisă de compania lui Benny Steinmetz către firma de conultanţă FTI (unde activează şi un fost ministru al unuia dintre cabinetele conduse de Tony Blair), în vederea pregătirii unei strategii de refacere a imaginii. „Domnul Soros are o obsesie personală legată de BSGR şi este hotărât să se asigure că licenţa de exploatare îi va fi retrasă/anulată de Guvernul din Guineea”, arată unul dintre consilierii firmei de consultanţă, spunând că sarcina sa este „să apere BSGR de campania de defăimare orchestrată de George Soros şi ONG-urile asociate lui”.

Cum fac firmele lui Soros treaba unui guvern

Se pare că guvernul din Guineea a fost folosit de Soros împotriva lui Steinmetz. Iată modalitatea. În 2010, guvernul din Guineea creează o comisie, finanţată de Soros, care nu făcea decât să preia materialele împotriva lui Steinmetz redactate, în numele guvernului din Guineea, de către DLA Piper (o firmă de avocatură britanică finanţată tot de Soros). „Comisia era susţinută şi de iniţiativa African Government, condusă de Tony Blair”, se arată în documentele redactate de Benny Steinmetz Group Resources.

Trebuie remarcat însă că preşedintele Guineei, pe care BSGR îl consideră ostil, nu este nici el foarte popular. Alpha Conde a obţinut doar 18% din voturi în primul tur al alegerilor, reuşind însă o ciudată victorie finală în faţa contracandidatului care în primul tur a obţinut nu mai puţin de 47% din voturi!

Preşedintele Guineei este Alpha Conde, ţara este pe locul 154 ca indice al corupţiei, în topul Transparency International, iar în iunie vor avea loc alegeri legislative. Preşedintele României este Traian Băsescu, ţara se află pe locul 66 în acest top, iar în 2014 vor avea loc alegeri prezidenţiale. Acestea sunt diferenţele, însă din punctul de vedere al afacerilor cu zăcăminte minerale, asemănările pot fi multe.

Cine este Benny Steinmetz

Benny Steinmetz Group deţine 16% din acţiunile Gabriel Resources, acţionarul majoritar de la Roşia Montană Gold Corporation, cu 80% din acţiuni, restul revenind statului român, prin Minvest SA. Tranzacţia a avut loc la bursa din Toronto (Toronto Stock Exchange-TSX), în 2009. Acţiunile au fost cumpărate de Benny Steinmetz Group cu 67,5 milioane de dolari.

„Suntem încântaţi să primim un alt mare acţionar al companiei noastre, în special de calibrul lui Benny Steinmetz Group, care a dovedit o expertiză mare în industria minieră şi în proiecte de dezvoltare în întreaga lume, precum şi în operaţiuni în Balcani. Ca unul ditre cei mai mari investitori în România, cu implicare intensă în domeniul minier, al construcţiilor şi al dezvoltarii, Benny Steinmetz Group poate oferi pentru Gabriel Rersources sprijinul pentru dezvoltarea proiectului Roşia Montană”, declara în 2009 preşedintele Gabriel Resources, Michael Parrett.

Potrivit „Forbes”, Beny Steinmetz deţinea în urmă cu un an cea mai mare avere din Israel, de circa 9 miliarde de dolari. Averea a fost construită în primul rând pe afacerile cu aur şi diamante, însă un alt domeniu în care a investit israelianul este cel imobiliar, iar aici investiţiile au ajuns şi în România, prin compania Seven Hills.

Steinmetz şi locotenenţii săi din România

Din imobiliare a obţinut ilegal 150 de milioane de euro, sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea, omul de afaceri Stelian Gheorghe, cel care a prezentat acte false la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în cursul anilor 2010 şi 2011, şi cel care i-a vândut Elenei Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca, unde aceasta a ridicat un proiect imobiliar cu 12 apartamente. Ilegalităţile comise de Gheorghe Stelian şi fosta conducere PDL-istă a ANRP au fost prezentate de chiar premierul Victor Ponta, în vara fierbinte a anului 2012. Acestea sunt fapte. Posibila legătură între plasarea milioanelor de euro de către Gheorghe Stelian pe bursa din Toronto şi Gabriel Resources, Benny Steinmetz Group şi proiectul de la Roşia Montană rămâne acum doar la nivelul unei speculaţii.

Benny Steinmetz este cunoscut şi pentru relaţia pe care a dezvoltat-o cu milionarul Remus Truică, consiliat în România de unul dintre locotenenţii omului de afaceri israelian – Sandra Meloni Horemans. Miza este mare şi este jucată prin off-shore-uri în spatele cărora se află Tal Silberstein, strategul politic al lui Traian Băsescu şi unul dintre marii avocaţi ai proiectului de la Roşia Montană, despre care şeful statului ţine să vorbească la fiecare „intervenţie cu românii”.

Mai mult, ziuanews.ro scria în decembrie 2012 despre modul în care auto-intitulatul prinţ Paul Lambrino şi-a vandut drepturile litigioase asupra revendicatului patrimoniu al Casei Regale către acelaşi grup de interese al lui Traian Băsescu, reprezentat de Tal Silberstein, şi în care sunt bine ancoraţi Adriean Videanu şi Remus Truică. Din nou, rămâne un mare semn de întrebare dacă există o legătură între acţionarul Benny Steinmetz de la Gabriel Resources şi această afacere de deposedare a patrimoniului uriaş al Casei Regale, prin cedări de drepturi litigioase, off-shore-uri şi locotenenţi ai marilor afacerişti trimişi cu misiune precisă în România.

(In)explicabila schimbare de poziţie a guvernului Ponta

Benny Steinmetz este doar primul dintre acţionarii de la Roşia Montană despre care presa internaţională releva fapte dubioase, cercetate de către justiţia americană. În România, noul guvern Victor Ponta şi justiţia s-au oprit la prezentarea ilegalităţilor unui Gheorghe Stelian, exact în toiul bătăliei cu Traian Băsescu. Ulterior, premierul Ponta pare să-şi fi schimbat optica faţă de proiectul Roşia Montană sau faţă de exploatarea gazelor de şist.

Să aibă această schimbare de-a face cu influenţa încrengăturii Băsescu-Silbertsein-Steinmetz asupra oricărei guvernări din România? O mică parte din răspuns l-a dat chiar premierul Victor Ponta, în iulie 2012, după ce s-a întors dintr-o vizită la Viena, unde şi-a găsit un consilier pe probleme strategice: „Printr-o cunoştinţă comună, a fost un noroc extraordinar, ne-am întâlnit şi astăzi a venit în România. Este o mare oportunitate, generalul Clark este un extraordinar economist, este implicat la nivelulcel mai înalt în strategii economice, este un om pe care orice l-ar vrea, iar un prim-ministru nu ar rata o asemenea ocazie. I-am promis că vom rezolva rapid criza politică şi că vom avea în continuare o justiţie independentă”.

Este vorba despre generalul american Wesley Clark, fost comandant al forţelor NATO din Europa în timpul războiului din Kosovo. După încheierea carierei militare, Clark a cochetat cu politica şi a candidat la primarele democrate pentru Casa Albă, o campanie sponsorizată de George Soros. A eşuat, însă s-a lansat în afaceri în domeniul extractiv şi energetic în Balcani. Clark conduce corporaţia energetică canadiană (din nou canadiană) Envidity. Generalul businessman a cerut autorităţilor kosovare o licenţă pentru exploatarea rezervelor de cărbune din Kosovo, unde vrea să obţină combustibili sintetici. Cercul se închide în Balcani, unde a început să investească şi Benny Steinmetz.

autor: Călin Marchievici
sursA: cotidianul.ro