Analize și opinii Cultură și Familie Extern Politică

Noua orânduire comunistă europeană

Într-o Uniune Europeană întemeiată pe concepte comuniste, nu voi avea niciodată conştiinţa apartenenţei la o comunitate artificial creată, de fapt un monstru hibrid, manevrat din umbră, pus să macine, încet, între fălcile lacome, aceleaşi mereu grămezi de oameni fără voinţă proprie şi fără identitate, aşternute, drept jertfă, la picioarele de lut ale acestui idol fals.

Izbânda comunismului constă în ştergerea deplină a identităţii umane şi pervertirea memoriei naţionale, prin falsificarea trecutului.

Identitatea mea de român are o istorie a demnităţii naţionale, încă nescrisă, şoptită cu frică, are pământul grăniţuit şi păzit, cu bogăţiile ţărânei şi ale cerului, cu tradiţiile satului, de unde, odată, fiecare a pornit.

Nu vreau să învăţ lecţia detestării propriului neam, care ni se tot suflă, bucuros, de atâta vreme. Românii nu sunt trădători şi laşi. Românii mei au fost aruncaţi în temniţele comuniste, cei mai mulţi fără mormânt. Românii mei sunt izgoniţi din propria ţară, muncind pe nimic pe la stăpânii care ne predau lecţia democraţiei şi-şi permit să ne tragă de urechi. Românii mei sunt străbunicii mei, care m-au aşezat în genunchi în faţa icoanei Lui Hristos şi m-au învăţat să-mi fac semnul crucii pe piept, scutul meu nevăzut. Sunt bunicii mei, care m-au învăţat să muncesc, să ascult şi să respect pământul, cu toate vieţuitoarele lui. Românii mei au purtat şi duc pe spate Crucea Lui Hristos, aşa cum pot.

România are chipul curat, de etern copil, al studentului Cornel Niţă, atârnat de un par, în închisoarea de la Piteşti, cu mâinile legate la spate, şi lovit, până când din craniul său nu a mai rămas decât un morman de oase zdrobite şi însângerate, dar cu un fir de viaţă care s-a stins greu. Românii mei sunt preoţii mei din gropile comune, ale căror oase izvorâtoare de mir au fost, batjocoritor, scoase la suprafaţă de către deţinuţii de drept comun de astăzi, invocându-se pauperitatea statului. Românii mei s-au opus comunismului, cu arma, în munţi. Românul meu este Valeriu Gafencu, în care-au încăput, laolaltă, moartea şi Învierea Lui Hristos. Într-un singur om plăpând, dar care a avut forţa de a ne ridica pe toţi, împreună, la dimensiunea la care am fost creaţi. Petre Ţuţea, românul absolut, cât toată ţara, însă izolat şi înstrăinat. Medicul fără de arginţi Dumitru Uţă, la care mă rog pentru sănătate.

Nici unul dintre ei nu se-nvaţă în şcoli. Pentru că în şcoli nu se predă românismul. Acum copiii învaţă să socializeze, să iubească de Valentine’s day şi multe alte asemenea. Românismul este aruncat în nimicnicie umană.

Românismul este, sistematic, distrus în însăşi esenţa sa, în conştiinţa naţională, cu multe dovezi de izbândă, care ne descumpănesc şi ne descurajează. Istoric, materialismul dialectic a eliminat, în mod brutal, fizicul, atunci când spiritul a refuzat să se supună materiei. Noua orânduire comunistă europeană urmăreşte confiscarea spiritului de naţiune de sine-stătătoare şi transformarea popoarelor în gloate nomade şi resemnate de muncitori, care trăiesc doar că să primească o leafă mai bună şi, apoi, să o consume pentru propria bunăstare. Noul eurocomunism, în graniţele lui europene mult mai ample, urmăreşte această golire de conţinut a fiinţei umane, în care nu mai poate trăi nici o valoare. Adică pentru un om scos din rădăcini, în căutare de căştig material, găunos, vid de Dumnezeu, distrus în apartenenţa sa divină şi, la rândul său, distructiv.

Singura traiectorie valabilă a fiinţei umane este către Dumezeu, de care nimeni nu se poate apropia decât cu transparenţa, claritatea şi curăţenia propriei identităţi şi doar în ritualul sacru, rânduit şi urmat, de-a lungul secolelor, de propriii strămoşi. Neocomunismul european îmi lipseşte de conţinut mormintele strămoşilor. O deshumare fără preot, urmată de aruncarea cadavrelor şi a oseminelor pe un câmp pustiu, fără timp şi fără memorie.

autor: Daniela Panioglu
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Este foarte interesant cum oamenii prefera sa priveasca mereu inapoi, si nu inainte. Romania de azi nu va mai fi niciodata cea din trecut.Iar Romania din viitor se va distanta si mai mult de aceasta imagine. Nu va mai fie atata frica de viitor, el va veni oricum. Viitorul nu mai este national, nu va mai apartine fiecarei tari in parte. Viitorul incepe sa fie din ce in ce mai comun pentru intreaga omenire, fie ca vrem, fie ca nu. Dar decat sa ne plangem de mila la infinit, nu mai bine ne adaptam acestei lumi extraordinare care urmeaza sa dezvolte. Criza de identitate care se intampla la noi nu e singulara, ea se intampla peste tot. Dara daca dumneavoastra va e teama de viitor, macar incurajati-i pe cei mai tineri sa paseasca cu incredere, dezvoltati-le valori universale, nu va mai cramponati in romanismul exagerat care nu mai inseamna nimic. Eu imi iubesc tara si istoria, dar mai mult iubesc omenirea in totalitate, ii iubesc pe oameni de oriunde ar fi ei.

  • Dorina, cred ca intelegi gresit mesajul. Nu este vorba de teama de viitor, pentru ca pe acela il construim. Dar tocmai pentru a nu ne trezi ca am construit un stat planetar monstruos de stramb si nedrept trebuie sa fim foarte atenti. E loc destul sub soare pentru toata lumea. Terra chiar isi poate hrani locuitorii, dar dictatura banului ii face pe unii comercianti sa arunce tone de produse in ocean pentru a pastra preturile “la inaltime”. Sa stii: STATUL PLANETAR NU ESTE VISUL AMERICAN MONDIALIZAT CI FEUDA UNEI ELITE.

  • Si as mai vrea sa-ti spun ceva despre criza de identitate, despre care tu spui ca exista peste tot. NU este asa. Nicaieri in lume!!! Americanii sunt mandri ca sunt americani, englezii sunt mandri ca sunt englezi, francezii ca sunt francezi, etc. Prostia asta numai in Romania este popularizata. La fel ca si teoria aia aberanta despre construirea UE prin cedare de suveranitate. Vezi ca daca era un lucru bun, Anglia nu statea cuminte in banca ei. De ce nu e Anglia in zona euro? De ce Danemarca si Suedia nici nu vor sa auda despre asa ceva?! Crezi tu ca daca era asa de minunat de minunata aceasta uniune, lipseau aceste state de la masa?!

  • NU votati Constitutia cu regionalizarea !

    Scopul Uniunii Europene este distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o „federaţie de regiuni”, astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat pe axa Bruxelles – Berlin .

    Bruxelles-ul sprijina mişcările separatiste din Catalonia, Scoţia, Venezia … pentru ca aceste mişcări se înscriu în planurile Comisiei Europene de a regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă europeană.
    Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea.

    Anul 2013 se preconizează a fi anul separatismului şi regionalismului european, iar modificarea Constituţiei României va oferi un excelent prilej pentru forţarea unei regionalizări, inclusiv pe criterii etnice, invocându-se, în principal, obținerea fondurilor europene.
    Cedarea de jure a suveranităţii politice către centrul federal al UE va consfinţi situaţia de facto în care suveranitatea economică a României a fost cedată către FMI, iar suveranitatea politică a fost de facto cedată Comisiei Europene .

    Angela Merkel: UE va fi federalizată în timp

    „Bineînţeles că într-o zi Comisia Europeană va deveni guvern, Consiliul UE o a doua Cameră şi Parlamentul European va avea mai multe puteri. Dar deocamdată trebuie să ne concentrăm pe euro şi să le dăm timp oamenilor să se obişnuiască cu ideea”, a declarat Merkel.

    Ea a mai vorbit despre ideea unui buget special pentru zona euro, spunând că nu toate statele membre UE vor fi dispuse să plătească pentru şomajul unor state precum Spania, dar că în definitiv toate statele din Uniune vor trebui să adopte aceeaşi monedă , scrie EuObserver.

  • Lumea se misca intr-o singura directie : regionalizarea. Ceea ce se intampla in Europa cu UE nu este un fenomen unic. Exista si alte organizatii regionale precum MERCOSUR sau ANDEAN PACT in America de sud, ASEAN in Asia de sud-este si multe altele. Statele sunt nevoite sa isi cedeze din suveranitate unor organisme supranationale din cauza faptului ca, in momentul de fata nu mai pot rezista fara a avea relatii comerciale mai ales cu statele din jur. Si asta pentru ca produsele si serviciile devin din ce in ce mai scumpe. Iar in ceea ce priveste criza identitara, mai ales statele dezvoltate trec prin cele mai grele pentru ca au foarte multi imigranti cu care se pot acomoda foarte greu, dar fara de care nu mai pot functiona. Stiu ca suna inspaimantator, dar chiar ne indreptam spre un super-stat mondial, trecand printr-o faza de regionalizare. Si asta pur si simplu din cauza legaturilor economice foarte puternice care s-au creat peste tot in lume. Asta se va intampla, fara indoiala. Iar pentru ca zic asta nu inseamna ca sunt cel mai mare suporter al acestor afirmatii, sunt doar realista si incerc sa ma adaptez cat mai bine situatiei. Ceea ce va recomand si voua pentru ca, daca sunteti pe acest site si sunteti interesati de ce se intampla in jurul nostru, cu siguranta aveti capacitatea de a intelege toate astea. Din nou, nu vreau sa privesc pe nimeni de sus, dar lumea se schimba foarte repede si trebuie sa fim foarte deschisi la minte pentru ce urmeaza sa se intample.