Procesul intentat de guvernul SUA agenţiei de rating Standard & Poor’s pentru nereguli înfăptuite în timpul crizei financiare aduce încă o dată în prim-plan mocirla din industria banilor, unde micii investitori, de la bănci municipale la fonduri de pensii şi trusturi de familie, au şanse bune să se împotmolească sau să piardă totul. Jocurile de noroc sunt luate foarte în serios de autorităţi oriunde în lume. Reglementările sunt stricte şi aplicate cu rigurozitate, iar trişorii prinşi sunt aspru pedepsiţi.
O anchetă amplă a agenţiilor europene de poliţie a scos recent la lumină o reţea uriaşă de crimă organizată, coordonată de la Singapore, care se ocupă cu aranjarea meciurilor de fotbal. Victimele mafiei pariurilor descoperite de Interpol şi Europol, milioanele de oameni care pariază în fiecare zi pe rezultatele meciurilor de fotbal, o afacere care ajunge la 1.000 miliarde de dolari pe an la nivel mondial sau 3 miliarde de dolari pe zi.
Autorităţile din ţările afectate şi oficialii forurilor care coordonează şi supraveghează sportul rege s-au grăbit să-şi anunţe deplina cooperare cu agenţiile de poliţie, pentru a extermina flagelul distructiv al manipulării competiţiilor sportive în vederea câştigului la casele de pariuri, practică patentată încă din vremea spectacolelor cu gladiatori.
Un pariu este un mecanism simplu: un jucător angajează o miză materială, de obicei o sumă de bani, fiind apoi îndreptăţit să câştige o cotă din mizele depuse de pierzători dacă situaţia pe care a pariat evoluează spre deznodământul anticipat de el. În caz contrar, pierde toţi banii.
TRIPLU A, DEGEABA. Cu denumiri mai pretenţioase, un mecanism de o complexitate greu de înţeles chiar şi pentru cei care îl studiază şi sume mult mai mari de bani, industria financiară modernă permite celui interesat să-şi suplimenteze averea să parieze, pe termen scurt sau lung, pe aproape orice. De la evoluţia acţiunilor unei companii, a unei valute sau a unor mărfuri la evoluţia dobânzilor unui tip de credit sau bonitatea unui grup de debitori care au credite ipotecare, băncile au o soluţie pentru orice tip de miză, indiferent de subiect şi obiect. Aşa-numitele derivate financiare – pariuri pe rezultatele altor pariuri – sunt create şi tranzacţionate pe pieţe preponderent nereglementate, deşi pot cutremura sistemul financiar mondial şi pot îngenunchea companii cu tradiţie şi anvergură, după cum s-a văzut în 2008.
Falimentul Lehman Brothers, bailout-ul AIG sau prăbuşirea activelor a numeroase fonduri de pensii sunt cele mai răsunătoare realizări ale traficanţilor de derivate financiare. Mai recent şi mai puţin important, tot tranzacţiile cu derivate au stat la baza pierderii de peste 6 miliarde de dolari suferite de banca JPMorgan Chase în urma unor decizii neinspirate.
Procesul statului american împotriva S&P se referă tot la contracte derivate. De altfel, cazul surprinde esenţa crizei subprime. Băncile au pregătit pachete de credite ipotecare pe care le-au vândut apoi investitorilor – privaţi, particulari sau instituţionali, sub pavăza ratingurilor de top acordate de agenţiile de profil.
Iniţiativa guvernului federal al Statelor Unite de a da în judecată agenţia de rating Standard & Poor’s pentru că a atribuit ratinguri “AAA” unor instrumente financiare care în scurt timp s-au prăbuşit este fără îndoială de aplaudat. Agenţiile de rating au jucat un rol cheie în umflarea balonului speculativ care a condus la criza financiară mondială de acum patru ani şi continuă să reprezinte un element cheie al industriei creditului, influenţând prin analizele pe care le emit dobânzile la care se împrumută companii, guverne şi autorităţi locale din întreaga lume.
DOAR O FORMALITATE. Poziţia băncilor în procesul dintre Washington şi S&P, o companie din grupul McGraw-Hill, este însă surprinzătoare. Citigroup şi Bank of America au creat instrumentele financiare respective, deci aveau cunoştinţă despre valoarea şi viabilitatea activelor ipotecare pe care aveau de gând să le vândă către investitori, colateralizate cu proprietăţi imobiliare.
Atribuirea unui rating de către una dintre cele trei mari agenţii de profil era doar o formalitate, menită să ofere investitorilor – companii de asset management, fonduri de pensii sau grupuri de persoane fizice – o evaluare obiectivă a produselor financiare prezentate de bănci, cu garanţia rigurozităţii, independenţei şi imparţialităţii unei firme al cărei model de afaceri se bazează întru totul pe încredere şi credibilitate.
În proces însă, cele două bănci apar ca victime ale agenţiei de rating: S&P ar fi păcălit Citigroup şi Bank of America în privinţa calităţii produselor financiare pe care acestea le-au creat şi se pregăteau să le prezinte clienţilor. Această situaţie este o consecinţă a strategiei legale pe care a adoptat-o guvernul pentru a reuşi, în sfârşit, să tragă la răspundere o agenţie de rating pentru neregulile din timpul crizei financiare. S&P, Moody’s şi Fitch au câştigat numeroase procese cu clienţii lor sau cu investitori prin invocarea Primului Amendament la Constituţia SUA, care protejează dreptul la opinie. Astfel, evaluările atribuite de agenţiile de rating diverselor active financiare pe care sunt plătite să le analizeze au statutul de simple opinii în faţa legii, garantat prin Constituţie.
Pentru a evita tactica obişnuită a agenţiilor de rating în faţa justiţiei, guvernul SUA a optat să acuze S&P de dezinformarea investitorilor prin aserţiunea că ratingurile atribuite sunt riguroase, determinate în mod independent şi lipsite de vreo nuanţă părtinitoare. Departamentul Justiţiei a invocat o lege adoptată în 1989, care se adresează cazurilor de fraudă împotriva instituţiilor financiare asigurate de guvernul federal şi sprijinite cu bani publici.
Astfel, procurorul care reprezintă statul va trebui să convingă juraţii că S&P a reuşit să păcălească două dintre cele mai mari bănci americane, printre cele mai extinse şi mai sofisticate instituţii financiare din lume.
Autor: Vlad Popescu
sursa: businessmagazin.ro
Adauga comentariu