Halucinant si spumos interviul lui Lance Armstrong cu Oprah. Merita vazut chiar daca nu ai fost fan ciclism. E incredibila insa povestea acestui om, care e de fapt o rotita intr-o schema, in spatele caruia e intreaga industrie a dopajului. E practic un argument ca exista conspiratie, ca traim intr-o lume perfida, pe care prin educatie avem tendinta de a o renega ca fiind doar o teorie a conspiratiei. Intuitiv o stim, o simtim si o dorim, undeva acolo in suflet este lumea reala. Cazul Lance e o lectie pe care o putem primi doar ca pe un caz intamplator, dar oare este?
Interviul nu face decat sa arunce un sambure de adevar, dar deschide mintile pentru intreaga constructie diabolica din spatele performantei de inalt nivel. Desigur ca poate e aventuros sa facem speculatii si sa suspectam in urma unui caz pe orice mare sportiv din lume. N-ar fi fair play fata de eforturile celor buni. Dar, din pacate, situatia sportului mondial, devenit un business de mii de miliarde de dolari, nu e mai departe de cea a marelui casino mondial, care este numit piata financiar-bancara. In ambele cazuri, se vand iluzii.
Cata vreme dicteaza banul si nu bunul simt, omenirea se afunda tot mai mult in noroi. Sportul practicat pe stadioane de lux, gen Mall Arena Nationala, este iluzia performantei, este iluzia bucuriei, este iluzia gazonului ca masa de biliard. Totul e o minciuna, cum spune Lance. In realitatea lui Don Quijote Arena e o ruina si un simbol al mortii spiritului, bucuria spectatorilor si a sportivilor e o masca, exact ca ranjetul unui clovn, iar iarba e de fapt noroiul in care se afunda umanitatea.
Personal, resimt lipsa adevaratei competitii sportive, care nu sta sub stigmatul recordurilor, in care nu alearga cifre pe teren si care aduna oameni si nu umbre. Cand eram mic, m-a dus tata prima data la un meci, un demonstrativ al fostelor glorii Dinamo-FcArges. Acei oameni, sportivi ei insisi, cu vicii si probleme, cei mai multi acum nu mai sunt, atunci traiau sportul. Ca fapt divers, eram stelist de mic, dar bucuria acelui eveniment neutru ca si importanta competitionala nu o pot uita si nu mi-ar mai aduce-o nicio finala de Cupa Mondiala perfecta sau o Liga Campionilor castigata de Steaua astazi. La un meci recent, am fost aproape de banca. Stafful tehnic a chemat jucatorii in vestiar, chiar inainte de meci, cateva minute si s-au “improspatat”. Eu stiu ce fac, ca le-am vazut ochii, iar ei nu au nicio vina pentru ca sunt copii si fac ce le spun altii. Dar toate aceste scheme sunt minciuni si probabil ca altii o fac cu o schema mult mai avansata (cluburi mari, care credem ca sunt extraterestri, zei, galactici).
Cati fotbalisti mai iubesc astazi fotbalul? Ce sacrificii sunt ei dispusi sa faca pentru sport si nu pentru bani? Ce mai este fair play in sport?
In lumea de astazi, un meci ca Ali – Foreman nu poate fi egalat si nici o sportiva ca Nadia Comaneci.
Ma chinuie totusi un singur lucru, un paradox al vietii care ma tot bantuie: perfectiunea e in imperfectiune. De ce cautam sa devenim perfecti, cand suntem perfecti asa in imperfectiunea noastra? Sportul nu se poate dezvolta cu bani, pentru ca sportul e in natura umana. Orice tinde spre record si absolut, devine fals, iar orice fals la un moment dat e descoperit, pentru ca in sinea noastra noi stim care este adevarul. Trebuie doar dezvaluit.
Imi place Messi, il admir pe Usain Bolt, dar oare…sunt reali?
Adauga comentariu