Poate niciodatã nu a fost atât de pestritã comunitatea românilor din Ungaria ca în zilele de azi. Si ne gândim în primul rând la starea lingvisticã în care ne aflãm. La starea limbii noastre române. Unii zic cã le este limbã maternã, dar o vorbesc atât de stâlcit încât te doare capul sã-i asculti. Si nici dacã-i asculti, nu prea îti dai seama ce vor sã spunã. Sunt printre acestia, din pãcate, si, asa-zisi, „intelectuali de marcã” ai comunitãtii.
În timp ce altii apar peste noapte, de exemplu pe retelele de socializare, si încep sã-si facã auzitã vocea, sã-si spunã pãrerile într-o limbã româneascã frumoasã, simplã si îngrijitã. Am vãzut si la serbãrile de Crãciun ale scolarilor nostri niste elevi care vorbesc mai frumos româneste decât unii dascãli de-ai lor. Dar cunoastem români plecati de mai multe decenii din satele noastre românesti, care trãiesc izolati din punct de vedere etnic si lingvistic în orase mari unguresti, singuri, doar cu cãrtile lor în limba românã si, spre fericirea noastrã, cu vechi abonament la „Foaia româneascã”, îngrijindu-se de limba mamei lor exclusiv prin lecturã. Si vorbesc atât de frumos româneste încât ti-e mai mare dragul sã-i asculti.
Zilele trecute, dupã moartea regizorului Sergiu Nicolaescu, cu mare surprindere am vãzut pe retelele de socializare cât de multi dintre noi au cunoscut filmele nemuritoare ale acestuia. Toti cei care îsi spuneau pãrerile erau români simpli, si niciunul vreun lider de autoguvernare româneascã sau sef de institutie. Dar am dat si de un „intelectual” care se plângea cã, din pãcate, nu avem acces la cultura româneascã, nu putem vedea filme sau spectacole de teatru românesti, nu primim de la statul român suficiente cãrti românesti si acesta este motivul pentru care ne uitãm limba. Nu prea am înteles, acest om pe ce lume trãieste… Dar suntem constienti cã la astfel de oameni nici dacã presedintele tãrii sau primul ministru le-ar duce acasã personal un teanc de cãrti sau le-ar face din bani proprii abonament la canale române sti de televiziune nu ar fi multumiti. E adevãrat, mediul în care trãim noi, românii din Ungaria, nu este nici pe departe tolerant pentru cultura popoarelor din tãrile vecine. În nicio librãrie dintr-un orãsel maghiar de lângã granita cu România nu gãsesti vreo carte româneascã, cum la niciun chiosc de ziare de pe la noi nu poti cumpãra niciun amãrât de ziar românesc.
Nu poti spune acelasi lucru despre satele si orasele din România, aflate la granita cu Ungaria. La orice benzinãrie poti cumpãra ziare în limba maghiarã, iar în librãrii gãsesti cu duiumul cãrti, DVD-uri sau CD-uri cu muzicã ungureascã. Pânã sã revinã însã la normalitate aceastã situatie caracteristicã (si schizofrenicã) realitãtilor româno-maghiare, românul de rând din Ungaria, care vrea sã-si pãstreze mostenirea de la pãrinti (limba, traditiile, credinta), trebuie sã-si punã la contributie toatã sârguinta, inventivitatea si sã se descurce singur.
Pe acesti români de bunã credintã, care simt valoarea mostenirii strãmosesti si vor s-o dea mai departe generatiilor urmãtoare, dorim sã-i ajutãm si noi cu noua rubricã a Foii românesti, pe care am numit-o „10 vorbe pe sãptãmânã”. În acel colt de paginã vom publica în fiecare sãptãmânã zece cuvinte, cu explicatia lor în limba românã (dupã Dictionarul explicativ al limbii române), si cu sensul cuvântului în limba maghiarã. Dacã în fiecare sãptãmânã vom reusi sã învãtãm zece cuvinte noi, într-un an vom însusi 500 de cuvinte, în doi ani deja 1000 de cuvinte. Si asa vom ajunge, încet-încet, în câtiva ani, sã însusim lexicul de bazã al limbii române. Haideti, dragi cititori, sã ne propunem ca în acest nou an sã (re)învãtãm împreunã sãptãmânal limba românã
Eva Iova Simon, Foaia Romaneasca
sursa: rgnpress.ro
Adauga comentariu