Harta Europei de Est. Modificările hotarelor 1938-1948, consecinţă a Pactului Ribbentrop – Molotov (Ribbentrop-Stalin)
Exact cu 73 de ani în urmă, URSS şi Germania semnau la Moscova Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care sud-estul şi nordul României (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei), alături de Statele Baltice şi Finlanda, erau declarate «zone de interes» pentru Rusia şi de «dezinteres politic» pentru Reichul german. Consecinţele sunt cunoscute: invazia militară sovietică din 28 iunie 1940, urmată de dezmăţ, crime, teroare. Nici după 21 de ani de independenţă, Moldova ex-sovietică nu se poate rupe de Rusia, fiind «priponită» de CSI prin «problema transnistreană».
Tot mai mulţi experţi înclină să creadă că şansele R. Moldova la o independenţă reală se subţie, iar federalizarea R. Moldova nu ne poate oferi decât o resetare a fostei RSSM. Reunirea cu România este tot mai frecvent invocată ca alternativă, iar modelul german de reunificare – ca soluţie practică de salvare a R. Moldova din prizonieratul Rusiei – fapt care presupune implicarea în acest proces nu doar a Bucureştiului şi Chişinăului, ci şi a puterilor care au participat, au consimţit sau au tolerat actul criminal din 23 august 1939.
Germania nu a fost reunificată de nemţi. Germania a fost reunificată de cei care, în urma războiului, au împărţit-o în patru (între Rusia, SUA, Marea Britanie şi Franţa), iar ulterior în două Germanii: de Vest (pro-occidentală) şi de Est (socialistă). Reunirea în cazul Germaniei nu a fost nici ea un lucru simplu, dar nici imposibil.
Malta a decis totul, Malta care punea capăt unui război rece de 45 de ani şi unde, ca şi în cazul Pactului Ribbentrop-Molotov, fusese redefinite, între marile puteri, zonele de influenţă şi de interes în Europa. La întrevederea din 2-3 decembrie 1989, de la Malta, dintre liderii celor două mari puteri, Gh. Busch (tatăl) şi M. Gorbaciov, când a fost atins subiectul unificării celor două Germanii, Gorbaciov a fost cât se poate de catregoric. «Kohl (liderul RFG) se grăbeşte. Istoria a vrut să existe două Germanii, să lăsăm istoria să decidă cum e mai bine, în contextul unei Europe şi al unei lumi noi», a replicat liderul de la Kremlin, la care Busch a zis: «Nu vom grăbi lucrurile, dar nu pot să nu mă gândesc la timpul când noţiunile de RFG şi RDG vor deveni istorie».
La momentul în care cei doi făceau acest schimb de replici, Zidul Berlinului era deja dat jos (9 noiembrie 1989), însă nimic mai mult decât atât nu se întâmplase, cu excepţia manifestărilor publice pro-reunificare. Rusia miza foarte mult pe solidaritatea Franţei şi Marii Britanii — principalii partenerii strategici ai SUA, de la care obţinuse acordul de a se opune ideii unei Germanii Mari. Până la urmă, cei doi au cedat, convinşi de americani că unificarea Europei, fără reunificarea Germaniei, este un nonsens. Londra şi Parisul au acceptat unificarea, cu condiţia că: unu – acest lucru se va face fără conflict militar cu Rusia şi doi — că, în urma reunificării, centrul de putere nu va fi deplasat dinspre UE spre Berlin – ceea ce a speriat dintotdeauna Europa.
De aici încolo, lucrurile au mers mai uşor. Procesul reintegrării Germaniei a fost grăbit şi de alţi doi factori: «revoluţiile de catifea» care aşteptau să explodeze în spaţiul ex-sovietic şi ex-socialist şi «sprijinul economic şi financiar» acordat de America pentru URSS. Practic, a avut loc o răscumpărare a Germaniei. În doar un an de la căderea Zidului Berlinului, pe 3 octombrie 1990, nemţii s-au ales cu o Germanie în loc de două. E meritul lor? E meritul americanilor?
Şi al unora, şi al altora, dar, în primul rând, al americanilor. Fără Malta, — o recunosc mai mulţi experţi ruşi, — unificarea Germaniei fie că nu s-ar fi produs, fie că ar fi provocat o situaţie de război.
României nu a avut cine să-i facă parte aşa cum i s-a făcut Germaniei. Ceauşescu, care, după cazul Cehoslovaciei, era dezavuat de Kremlin, mai intrase, în ultimii ani de „şefie», şi în dizgraţiile Casei Albe.
După lansarea «perestroicii» lui Gorbaciov, «faraonul» de la Bucureşti a avut imprudenţa să facă câteva declaraţii tari, acuzând imperialismul mondial că complotează împotriva orânduirii socialiste, şi a făcut apel la rezistenţă. Urmare acestui fapt, România a fost trecută de americani, alături de Cuba şi China, pe lista statelor cu regimuri suspecte. Cu ce s-a terminat, cunoaştem.
Ceauşescu nu a fost cruţat nici din Vest şi nici din Est. Da, el nu a fost şi nici nu avea cum fi un Kohl – reprezentau «lumi» diferite, însă nici americanii nu au fost la fel de zeloşi în cazul României ca şi în cel al Germaniei, deşi, până la urmă, România conta, nu Ceauşescu. Întrebaţi, după Malta, dacă problema României a fost şi ea pe agenda întâlnirii, şi Busch, şi Gorbaciov au operat întotdeauna cu acelaşi răspuns: «nu-mi amintesc». De ce oare?
Să aibă ei, cumva, probleme de memorie sau le-a fost ruşine să recunoască că au acceptat, tacit, tâlhăria politică a lui Stalin şi Hitler?
Şi cât au de gând s-o ţină aşa americanii, pentru că ruşii nu vor accepta altceva, în cazul R. Moldova, decât ceea ce au vrut în 1812 prin pacea de la Bucureşti, în 1939 prin Pactul Molotov-Ribbentrop, în 1945 prin pacea de la Ialta şi de 20 de ani încoace — prin «problema transnistreană».
Ieri, la Chişinău, s-a aflat într-o vizită de câteva ore (vom vedea dacă şi istorică) cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Ce va fi cu această vizită nu e prea clar. Va fi întâlnirea de la Chişinău o nouă Malta, de data asta în problema Basarabiei, sau o readaptare a Pactului Ribbentrop-Molotov la noile realităţi politice şi geopolitice? Vom vedea.
Ziarul de Garda , Chisinau
Mi-e siscirba sa maicomentez actiunile acestei nemtoaice imputite din lagarul comunist mare profesoara de democratie ! ma pis pe ea sipe imperiul ei numit ue !
Romaniei ii trebuie UN ALIAT ADEVARAT ….NU FANFARONII ASTIA DE AMERICANI !Cum ne vad si ne respecta ei , AM VAZUT LA REFERENDUM SI INAITEA LUI ,este clar ca daca Ungaria ar ataca indirect ,cu trupe de cercetare diversiune ca in 89 ,sustinind ca maghiarii sint atacati de bestiilede tigani romani AMERICA AR TINE PARTEA UNGURILOR SI AR ACCEPTA DESTRAMAREA ROMANIEI ….ASTA S-A VAZUT CLAR CU OCAZIA REFERENDUMULUI….SINGURA NOASTRA SANSA ESTE CA ACET GUVERN DE FETE MARI SI TIMIDE DE LA bUCURESTI SA SPONSORIZEZE TARE CAMPANIA REPUBLICANA DIN AMERICA …SI SA REFACA RELATIILE CIT MAI PUTERNICE CU CHINA …REPEDE REPEDE CA TIMPUL NU MAI ARE RABDARE …MAI ALES DUPA CE CRIMINALUL ASTA NEONAZIST DE LA COTROCENI NE-A FACUT IMAGINEA PRAF , CA TARA !