România – dansând cu lupii

„În ţara lui Eugen Ionesco, absurdul nu mai ucide…” este constatarea cu valoare de sinteză pe care o face publicația ”Le Figaro”, comentând situația politică din România. O țară pusă în pericol de propria clasă politică, unde cinismul și lipsa totală de respect pentru interesele naționale sunt principalele trăsături de comportament ale actorilor implicați în drama pe care românii o trăiesc în această vară.

Scandalul legat de numărul cetățenilor cu drept de vot – care poate determina cine este învingătorul referendumului – i-a făcut pe români să descopere că nici măcar statistic națiunea română nu este corect definită. Mai multe instituții ale statului care gestionează aceste cifre – Ministerul Administrației și Internelor, Institutul Național de Statistică, Autoritatea Electorală Permanentă – au exprimat poziții contradictorii. Președintele suspendat nu a ezitat să facă aluzii ironice – interpretate de unii jurnaliști ca fiind amenințări – la adresa şefului Direcţiei Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, chestorul Constantin Manoloiu. La foarte scurt timp după declarația lui Băsescu, ca o stranie coincidență – un ”deja vu” al momentului ”dottore” – chestorul a fost pus oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Iarăși ciudat, niciun oficial european nu s-a arătat neliniștit la posibila legătură de cauzalitate între aluziile lansate de președintele suspendat și punerea imediată sub acuzare a chestorului.

Lipsită de aliați europeni, hăituită de presa internațională – populată în unele cazuri de foști colaboratori de pe ștatele de plată ale Institutului Cultural Român, transformați peste noapte în apărători ai democrației ”a la Băsescu” – și supusă unor presiuni crescute din partea ”Troicii” FMI-BM-CE, tabăra Ponta-Antonescu este tot mai dezorientată. Într-un război al nervilor și mai ales, al ”secretelor murdare”, apar întotdeauna dezertări, trădări, schimbări de front. Ministrul de interne Ioan Rus a înaintat o ”demisie de onoare”, acuzând că asupra ministerului s-au făcut ”nenumărate presiuni de către politicieni români, începând cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu”. Iarăși, bizar, demisia survine după un scurt conflict al declarațiilor consumat între fostul ministru și președintele suspendat. În tonul balcanic al scandalului, Ioan Rus nu a adus vreo dovadă concretă în legătură cu aceste presiuni, iar dacă ar fi făcut-o, cu siguranță că procurorii curajoși, lăudați de ambasadorul SUA la București, s-ar fi autosesizat.

Tabăra Ponta-Antonescu înregistrează un alt grav eșec prin imposibilitatea numirii ca Ministru al Justiției a doamnei judecător Mona Pivniceru, datorită refuzului Consiliului Superior al Magistraturii. Iarăși, o reacție stranie, dacă ne gândim că Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor prevede la articolul 58 (1) ”Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale. (2) Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani, în condiţiile prevăzute la alin. (1)”.

Afectat parcă de un fel de amnezie care îl determină să ocolească procedurile legale pe care le oferă sistemul de justiție național, Președintele Curții Constituționale, judecătorul Augustin Zegrean – fost senator FSN, fost deputat PD, numit de Traian Băsescu în 2007 ca judecător al CCR pentru un mandat de 9 ani – se adresează Comisiei de la Veneția și Comisarului european pentru justiție Viviane Redingacuzând presiunile făcute asupra membrilor CCR de către politicienii români. O reacție extrem de stranie din partea unui înalt magistrat despre care se prezumă că este în deplină cunoaștere și stăpânire a procedurilor legale și care ar fi avut posibilitatea să se adreseze procurorilor români, aducând probe în legătură cu presiunile la care sunt supuși membri CCR, solicitând declanșarea imediată a unei necesare anchete penale. Iarăși, probele nu sunt aduse, în schimb, se propagă o nocivă confuzie între ”presiunile” declarațiilor politice și presiunile cu caracter penal – amenințări, șantaj, mituire etc. Curtea Constituțională a României pare că nu va reuși să se ridice la înălțimea imperativelor acestor timpuri și este în pericol să devină, cu voie sau fără voie, prizoniera politicianismului ieftin și falimentar.

România dansează cu lupii. Conduși de o clasă politică inconștientă, membri într-o Uniune Europeană tot mai neprietenoasă, aflați într-o relație păguboasă atât cu SUA – interesată doar de garantarea propriilor poziții geostrategice în zona est-europeană – cât și cu Federația Rusă, un mega-stat în plină expansiune politică, economică și militară față de care manifestă o costisitoare dependență energetică, românii (re)descoperă adevărul care a călăuzit conștiința iluștrilor înaintași: ”Semnul înţelepciunii este ca din cele văzute sau auzite a adulmeca pe cele nevăzute şi neauzite, şi a socoti cele viitoare din cele trecute”. (Marcel Răduț Seliște – romanian.ruvr.ru

Mai aveţi încredere în ceva sau cineva?
Curtea Constituţională a României… Sună ca un templu al adevărului şi dreptăţii în care mari preoţi oficiază în numele Justiţiei Supreme. Ultimul Stâlp de rezistenţă al statului.

Acum, Curtea Vişinie arată ca un grup de moşi Crăciuni de mall care şi-au dat la spălat bărbile albe, lungi şi false.

Iar în sacii din spinare poartă acte încăierate colţ în dungă – cadouri pentru noi.

Este faza finală a procesului canceros care roade România – în urmă cu 14 ani, îl identificam ca disoluţia autorităţii.

Dacă apeşi acum pe ea, din orice instituţie a statului ţâşneşte puroiul.

Puteţi să-mi spuneţi, stimaţi cititori, o instituţie sau o persoană din statul român în care mai aveţi încredere? (Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul)