» Economia socialista a disparut, investitorii straini au fost atrasi de Romania, comparata cu un “tigru” al Europei de Est, insa noua industrie nu reuseste sa echilibreze balanta comerciala a tarii, prin satisfacerea cererii interne de produse.
» Analistii economici sustin ca Romania a sarit etapa capitalismului de productie, trecand direct la capitalismul de consum, si rezuma astfel situatia economica autohtona: importuri fara exporturi, hipermarketuri fara fabrici si masini fara sosele.
Economia Romaniei a evoluat spectaculos in ultimii 20 de ani. Dupa lichidarea fabricilor lui Ceausescu si alte reforme dureroase, tara s-a transformat intr-un “tigru” al Europei de Est, atragand investitii-record. Deficitul comercial urias continua insa sa fie o problema majora, aparuta prin trecerea directa la capitalismul de consum, fara a se fi parcurs etapa capitalismului de productie, sustin economistii.
La sfarsitul anului 1989, Romania avea o economie centralizata, supradimensionata, energofaga, care functiona pe baza unor planuri cincinale decise de Comitetul planificarii de la Bucuresti.
Intreprinderile socialiste, caracterizate printr-o autonomie scazuta, produceau pe stoc, cu preturi dictate de la centru. Toate deciziile lor erau dirijate centralizat, prin programele pe ramuri si subramuri ale economiei. Nu exista concurenta, nu functiona legea cererii si ofertei. Intreprinderile slab dotate, construite in perioada comunista, au reprezentat o piatra de moara legata de gatul guvernelor postrevolutionare timp de mai bine de 10 ani, iar situatia unora dintre ele nu este rezolvata definitiv nici astazi.
Principalele piete de desfacere pentru produsele romanesti erau cele ale CAER si URSS. Echilibrarea balantei comerciale se realiza prin apasarea pedalei exporturilor, respectiv prin reducerea drastica a importurilor. Industrializarea masiva a oraselor a condus la importante fluxuri migratorii, dinspre mediul rural catre cel urban. Uniformitatea salarizarii muncitorilor, practicata pe vremea comunistilor, fara legatura cu eficienta, a determinat o motivatie scazuta fata de munca si o lipsa de raspundere generalizata. Nevoia presanta de ingineri a miilor de fabrici construite in toata tara a populat peste noapte facultatile tehnice cu zeci de mii de tineri, unii fara nici o inclinatie in domeniu. O zicala a vremii reda exact elanul caracteristic acelor timpuri: “Dormi, studente, dormi in pace, tara inginer te face”.
Stricaciunile provocate de comunisti au fost inlaturate cu greu. Pretul platit pentru astuparea gaurilor negre din economie va continua sa fie decontat de generatiile viitoare. Multi romani ramasi fara locuri de munca (siderurgisti, mineri, muncitori) au fost pensionati anticipat, primind si importante plati compensatorii, pentru ca guvernele sa scape de proteste. Aceasta situatie a dus la dezechilibrarea puternica a sistemului de asigurari sociale, astfel incat acum se pune problema majorarii varstei de pensionare pana la 70 de ani pentru a ramane in sistem suficienti contribuabili. Faramitarea terenurilor agricole face, de asemenea, imposibila sustinerea unei agriculturi eficiente, care sa asigure hrana celor 21 de milioane de romani.
Cu exceptia guvernarilor Tariceanu (2004-2008) si Nastase (2000-2004), fiecare guvern postrevolutionar a avut parte de socuri economice puternice, dificil de gestionat. Guvernarea Roman (1989-1991) a fost cea care a schimbat cadrul economic legislativ, adoptand Legea privind transformarea intreprinderilor de stat in societati comerciale, Legea privind concurenta neloiala, Legea salarizarii, Legea fondului funciar (care a refacut proprietatea privata pe circa 82% din totalul suprafetei agricole), Legea privind regimul investitiilor straine, Legea privind societatile agricole. Guvernul Stolojan (1991-1992) a fost nevoit sa adopte doua masuri dure: nationalizarea valutei (firmele si persoanele fizice au fost nevoite sa-si schimbe valuta in lei, la curs fix) si recapitalizarea bancilor. Guvernarea Vacaroiu (1992-1996) s-a caracterizat prin amanarea masurilor de reformare a economiei, nedorind sa aplice decizii nepopulare soldate cu cresterea somajului si scaderea puterii de cumparare.
Pretul cresterii stocurilor si a arieratelor din economie, ca si cel al tinerii sub control a preturilor la carburanti, gaze si energie electrica sau al ofertei timide de privatizare (consecventa principiului “Nu ne vindem tara”) aveau insa sa fie platite din plin de guvernarile de dupa 1996. Anii 1997-1999 au reprezentat una dintre cele mai grele perioade pentru ineficienta si inflexibila economie romaneasca. Tara s-a aflat in prag de colaps, fiind salvata numai de perseverenta autoritatilor de a incheia acorduri cu organismele financiare externe – Fondul Monetar International si Banca Mondiala – si de a incerca sa le respecte, in ciuda revoltelor sociale. In fapt, in 1997 autoritatile romane s-au aflat la un moment de rascruce. Problema care s-a pus a fost aceea a lichidarii in masa a colosilor lui Ceausescu, pentru ca economia sa porneasca la un drum nou, pe baze sanatoase.
Insa guvernantii nu au avut suficient curaj sa aprobe listele de sute de intreprinderi propuse spre lichidare de fostul ministru al Reformei, Ulm Spineanu. In timp, deteriorarea masiva a climatului economic a inmormantat de la sine fabricile cu pierderi. Unele au fost vandute ca fier vechi, altora li s-au salvat, prin privatizare, activele rentabile. In 1997, situatia economica devenise critica: Produsul Intern Brut (PIB) scazuse cu 6,6% fata de anul anterior, iar deficitul bugetar crescuse de la 4,9% la 5,39% din PIB. Singurul indicator care sugera un inceput timid de reforma era cel al ratei somajului, in urcare de la 6,6% in 1996 la 8,8% in 2007, semn ca incepusera concedierile in intreprinderile ceausiste. Declinul economic a continuat in 1998, cu scaderea masiva a productiei industriale, cresterea galopanta a importurilor si reducerea exporturilor, astfel incat obiectivul atingerii unei cresteri economice zero, asumat de guvernanti, parea o tinta imposibil de atins.
Una dintre putinele performante ale guvernarii din 1998 a fost temperarea inflatiei la 22,65% pe primele cinci luni ale anului, fiind astfel deschisa calea unei rate medii anuale a inflatiei de 40,9%. Salvarea de la colaps a venit din partea Guvernului Isarescu (actual guvernator al Bancii Nationale a Romaniei), in anii 1999-2000, cand tara a fost inscrisa pe o traiectorie europeana clara si a trecut pe crestere economica. In 2004, in mandatul Guvernului Nastase, Romaniei i-au fost recunoscuti anii de eforturi, prin conferirea statutului de economie de piata functionala, de catre Comisia Europeana. La 1 ianuarie 2007 Romania a patruns pe piata unica europeana, ca urmare a aderarii la UE.
In acest an, criza economica mondiala, care nu a lovit foarte puternic Romania, a determinat autoritatile de la Bucuresti sa incheie totusi un acord de finantare in valoare de 20 miliarde de euro cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana (CE) si alte institutii bancare. Potrivit premierului Emil Boc, deficitul bugetar agreat cu FMI va fi de 4,6% din PIB, iar scenariul privind cresterea economica este de 4%. Un scenariu sumbru, daca avem in vedere faptul ca in cel de-al treilea trimestru al anului 2008 Romania a avut o crestere economica record, de 9,2%. Aceasta cadere i-a determinat pe unii dintre economistii romani sa considere salvator acordul cu FMI. “Daca nu ar fi existat decizia politica de incheiere a acestui acord, s-ar fi intamplat ca in perioada ‘97-2000, cand Romania era la un pas de default (incapacitate de plata).
Acest acord are trei fatete: rolul de ancora pentru economie, bani pentru finantarea balantei de plati, dar si a deficitului bugetar”, a explicat fostul ministru de Finante Mihai Tanasescu, in prezent reprezentantul Romaniei la FMI.
Castiguri si pierderi
Unii economisti sustin ca Romania si-a castigat in ultimii 20 de ani libera initiativa in domeniul economic, devenind o forta mondiala in cateva domenii de varf, cum ar fi industria IT sau cea a componentelor auto. Alti specialisti sustin insa ca marea pierdere a Romaniei a fost chiar desfiintarea economiei si inlocuirea ei cu un “castel de nisip” capitalist, hranit cu importuri. “Comparativ cu momentul 1989, romanii si-au castigat dreptul la libera initiativa, posibilitatea de a inova. Ei au ajuns o forta mondiala in industria IT, in industria auto. Este adevarat ca am pierdut pietele de desfacere traditionale, insa am castigat altele, a avut loc o reorientare a comertului catre zona UE”, spune economistul Liviu Voinea, de la Grupul de Economie Aplicata. Dezindustrializarea accelerata a adus insa si dezavantaje care n-au putut fi inlaturate, precum cresterea deficitului comercial. “In cei 20 de ani am sarit peste capitalismul de productie direct la capitalismul de consum”, explica Voinea.
Intr-adevar, deficitul comercial al Romaniei s-a cifrat, in 2008, la 22,7 miliarde de euro, de la un sold negativ de 21,8 miliarde de euro in 2007. Romania exporta masini, aparate electrice, uleiuri minerale, cereale, autovehicule si componente auto, confectii si medicamente si importa petrol si gaze (indeosebi din Federatia Rusa), masini, produse alimentare etc. Exporturile de mobilier si vinuri, foarte bine dezvoltate in vremea comunistilor, au scazut substantial, fiind devansate de importuri.
Analistul economic Ilie serbanescu crede ca importurile masive ale tarii au drept cauza peisajul economic dezarticulat al prezentului, comparabil cu un castel de nisip. “Acum 20 de ani, noi aveam o economie foarte ineficienta, insa aveam o economie. Acum ma indoiesc de faptul ca mai avem economie. Avem ceva dezarticulat, precum un castel de nisip asezat pe baze proaste si alimentat de importuri”, arata serbanescu. Analistul rezuma astfel ceea ce se intampla in prezent in Romania: 1. consum fara productie; 2. importuri fara exporturi; 3. hipermarketuri fara fabrici si 4. masini fara sosele.
Investitii-record
Daca in perioada 1990-2001 investitiile straine directe in Romania au atins nivelul de 7,3 miliarde dolari (din care circa doua miliarde dolari din privatizare), nivel aflat departe de potentialul economiei, in ultimii ani investitiile au explodat, mai ales datorita aderarii la UE si adoptarii cotei unice de impozitare de 16%, in 2005. Potrivit Eurostat, Romania a ocupat locul 15 in UE in ceea ce priveste fluxurile de intrare de investitii straine directe din 2007, care s-a ridicat la nivelul de 7,3 miliarde de euro, dupa ce in 2006 reusise sa atraga 9,1 miliarde de euro. In 2008, Romania a avut investitii de circa 10 miliarde de euro, consolidandu-si pozitia de lider al atragerii investitiilor straine in Europa de Sud-Est.
Domeniile cu cel mai mare numar de investitori au fost: industria auto si de componente auto, industria materialelor de constructii, sectorul bancar si cel imobiliar. In 2007, pe baza acestor performante, vicepresedintele Bundestagului, Susanne Kastner, a subliniat ca Romania poate fi considerata, pe drept cuvant, “statul-tigru al Europei de Est”. Chiar si in plina criza, Romania continua sa fie un “tigru” regional. Astfel, investitiile straine au avansat cu 51,2% in ianuarie 2008, fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 912 milioane de euro, in ciuda tuturor estimarilor negative ale autoritatilor. Plangerea principala a investitorilor este infrastructura deficitara, care franeaza dezvoltarea economica a tarii.
Sume importante de bani s-au obtinut atat din investitiile greenfield (de la zero), cat si din privatizari de banci, fabrici si companii energetice. Statul roman a obtinut 2,2 miliarde de euro in urma vanzarii Bancii Comerciale Romane, in 2005, grupului austriac Erste. In 2004, compania petroliera de stat, Petrom, a fost privatizata cu austriecii de la OMV, care au platit 1,5 miliarde de euro pentru pachetul majoritar de actiuni. Automobile Dacia a fost privatizata in 1999. Grupul francez Renault a platit atunci 50 milioane de dolari si s-a angajat sa investeasca 220 milioane de dolari, suma depasita astazi cu mult.
Combinatul siderurgic Sidex Galati a fost vandut in 2001 grupului indian LNM – Mittal, pe 150 milioane de dolari, cu promisiunea unor investitii viitoare de 350 milioane de dolari (anterior privatizarii, Sidex acumula datorii de un milion de dolari pe zi). Compania nationala de telefonie Romtelecom a fost privatizata in 1998, cand grupul elen OTE a obtinut 35% din actiuni; in 2003, investitorul si-a majorat participatia pana la 54%, in cadrul unei tranzactii de 242 milioane de dolari. Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) a fost vanduta si ea, in 1998, grupului Societe Generale, care a platit 200 milioane de dolari pentru 51% din actiuni.
» Economia neagra: 36% din PIB
Economia subterana din Romania, Esto-nia, Letonia si Bulgaria detine o pondere intre 36 si 39% din produsul intern brut (PIB) al acestor state, in contextul in care piata neagra ia amploare pe fondul crizei, conform estimarilor publicate de EUobserver. In 2008, PIB-ul Romaniei s-a cifrat la 134 miliarde de euro, ceea ce inseamna ca valoarea economiei subterane a fost de 27-29 miliarde de euro. Potrivit unui raport al Ministerului roman al Finantelor, estimarile privind marimea economiei “neobservate”, gri sau neagra, bazata pe activitati comerciale pe care nu sunt platite taxe, sunt insa mai blande; astfel, in perioada 2004-2008 aceasta si-ar fi majorat ponderea in PIB de la 14,5% la peste 21%.
» Cutremure financiare in lant
Economia romaneasca s-a zguduit din temelii nu numai in timpul reformelor structurale, ci si din cauza prabusirii bancilor. Bancorex, o importanta banca din Romania, cea care a “tractat” economia autohtona in anii ’90, s-a prabusit in 1999, fara ca cineva sa fie tras la raspundere pana acum. In urma acestei prabusiri “controlate” (dezastrul a fost mascat printr-o fuziune a activelor sanatoase cu o institutie bancara tanara, Banca Comerciala Romana, aflata astazi in proprietatea Erste Bank), Romania a fost la un mic pas de intrarea in incapacitate de plata. Dupa devalizarile din anii ’90, de la debitorii bancilor care au cazut (Credit Bank, Dacia Felix, Banca Agricola, Banca Albina, Bankoop) statul roman mai are de recuperat cinci miliarde de dolari.
Camelia Popa
sursa: romanialibera.ro
Adauga comentariu