Conform lui Abraham Maslow, cunoscut psiholog american, nevoile umane trebuie adresate într-o anumită ordine. Nevoile fiziologice, apoi cele de securitate primează. Apa, hrana, căldura, adăpostul și siguranța individului și a familiei sunt prioritare. Când acestea sunt împlinite, omul începe să caute dragoste, apartenență, respect și autoîmplinire. Este ca o scară a cărei trepte nu pot fi sărite. Cât timp nu ai călcat pe prima treaptă, nu poţi păşi pe a doua.
Susținându-l pe Băsescu de dragul principiilor, popularii și creștin democrații europeni nu își arată decât fățărnicia. La fel și pleiada intelectualilor lui Băsescu. Datoria lor morală este să verifice dacă poporul român are asigurat minimul necesar. Dacă poate urca măcar primele două trepte de pe piramida lui Maslow. A ține predici despre valorile europene unor oameni care n-au ce pune copiilor pe masă, care n-au siguranța zilei de mâine, a căror pensii nu le asigură și pâine și medicamente și căldură și apă și electricitate, împingându-i la disperare, nu este altceva decât dovada unei fățărnicii abominabile. Asta ne conduce la a doua premiză fundamentală a conducerii care îl invalidează pe Traian Băsescu. Cărui tipar de conducere îi corespunde el?
Un lider este o persoană care își conduce oamenii din punctul A în punctul B. E un om cu o viziune clară, care știe exact încotro se îndreaptă. Moise a venit cu o ofertă clară înaintea poporului său. Le-a propus să-l urmeze fiindcă el îi va scoate din robie și-i va duce într-o țară care va fi numai și numai a lor, pe vecie. Viața lui Moise a fost ulterior dedicată împlinirii acestei viziuni. Binele oamenilor săi a devenit prioritatea lui absolută. Chiar și când aceștia se dovedeau nevrednici de chemarea făcută, Moise nu trecea la represalii ci negocia cu Cel de Sus în apărarea lor. „Decât să-i pedepsești pe ei mai bine mă pedepsești pe mine”, spunea el. Peste milenii, acest mod de conducere practicat de Moise este definit în tratatele de leadership drept „conducere slujitoare”.
În opoziție de fază, modelul conducerii practicat de Traian Băsescu se apropie înfiorător de mult de ceea ce Jean Lipman-Blumen, Barbara Kellerman sau Marcia Whicker definesc a fi „conducerea toxică”. Reputat cadru didactic la Harvard și autor de succes, Barbara Kellerman definește conducerea toxică prin câteva tipare comportamentale: incompetență, inflexibilitate, dificultăți de autocontrol, insensibilitate față de nevoile celor mulți, anturaj corupt, abuzul de lovituri sub centură și de folosire a durerii (fizice sau psihice) ca instrument al puterii.
Jean Lipman-Blumen, expertă în leadership și în managementul crizelor, cadru didactic la Claremont University, spune că un lider toxic poate fi identificat ușor după faptul că el îi lasă pe cei conduși într-o situație mai rea decât cea în care se aflau la preluarea mandatului.
În fine mai concludentă este definiția dată de Marcia Whicker. Liderul toxic este cel care își obține succesul demolând pe ceilalți. Un spirit conflictual, orientat pe controlul teritoriului și pe luptă, nu pe bunăstarea celor pe care îi conduce. Băsescu ce-i?
Românul de rând îl respinge din instinct pe Traian Băsescu, fiindcă a simțit pe piele efectele conducerii sale toxice. Păcat că sunt minți luminate, care au capacitatea să recunoască aberațiile lui comportamentale dar nu o fac. Prin aceasta se fac vinovați, sunt complici lui.
MIHAI CIUCĂ
sursa: stelian-tanase.ro
Ehee. Cata dreptate in articol!
Nu sunt de acord cu astea, vorbitul avand ca baza vorbele altora sunt, vorbarie…
Jim Collins in “Excelenta in afaceri” spunea ca ” A atribui vina exclusiv conducatorului nu ne deosebeste cu nimic de oamenii secolului XV.