Creşterea nu mai vine din Europa

Este hilar să asişti la o dezbatere despre ce trebuie să facă ţările din Vest ca să nu ajungă în situaţia de a avea doar doi salariaţi la un pensionar în 2030 faţă de un raport de patru la unu în prezent – adică un scenariu dezastruos în opinia experţilor, când în România sunt deja mai mulţi pensionari decât salariaţi.

“Guvernele nu realizează încă ce povară viitoare vor fi generaţiile vârstnice. În Franţa prognozele făcute în 2000 despre proporţia populaţiei de peste 65 de ani în totalul populaţiei în 2040 au fost deja îndeplinite”, a spus Adelina Comas-Herrera, profesor la London School of Economics, în cadrul unei dezbateri organizate de compania franceză de asigurări AXA săptămâna trecută.

La suprafaţă, subiectele cele mai fierbinţi din Europa sunt criza euro, criza datoriilor suverane, criza Greciei. Dar în adâncime, problema este simplă: pierderea de competitivitate – de aici şi numărul prea mic de salariaţi, de aici povara fiscală din ce în ce mai mare. Nu deficitele bugetare sunt sursa reală a dificultăţilor, ci deficitele comerciale: pur şi simplu nu mai ştii/nu mai poţi să exporţi pe măsura a ceea ce vrei/te-ai învăţat să consumi.

Când pierzi piaţa şi mai ai cui să vinzi, întoarcerea firmelor, a băncilor sau a indivizilor către stat, deci umflarea deficitelor publice şi apoi a datoriilor publice, nu este decât o amortizare a căderii.

Într-un fel, România este imaginea a ceea ce poate deveni Europa în următorii 20 de ani dacă procesul de dezindustrializare va continua în favoarea Asiei.

Ca o apă care sapă, sapă pe dedesubt până clatină şi surpă stânca, Asia vine şi subminează tot: state, multinaţionale, pieţe. Importurile din China au crescut de zece ori în România în ultimii zece ani, până la 2,5 miliarde de euro, şi provoacă 2 miliarde de euro deficit comercial anual. Importurile UE din China au fost de 292 mld. euro anul trecut, de cinci ori mai mari decât în 2000 şi provoacă 156 miliarde de euro deficit comercial anual.

Încet – încet apar şi explicaţii pentru care periferia Europei – Grecia, Portugalia, Irlanda – crapă. Motorul extinderii UE, adică firmele multinaţionale, nu mai au ca cap-compas UE, ci alte teritorii. Asia, America Latină – acestea sunt high-growth market (pieţe cu creştere înaltă) acum. Spre exemplu, pentru Henri de Castries, şeful AXA, companie cu venituri de 86 miliarde de euro în 2011, din care 80% din afara Franţei, drumul pe care merge Europa este pierzător. Injecţiile monetare ale Băncii Centrale Europene aduc stagnare pentru că dobânzile mici nu impulsionează investiţiile pe termen lung, iar oamenii talentaţi sunt alungaţi de taxele prea mari.

De la vârf vin şi trimiteri în istorie. Nu este obligatoriu ca Europa să rămână bogată. Argentina era ţara cu cel mai mare PIB per capita în 1945, dar a fost adusă la ruină de liderii politici. De pe margine, istoricii, intelectualii, cronicarii spun că niciodată Grecia nu va fi lăsată să cadă. Multinaţionalele îşi iau măsuri de prevedere până la detaliu între timp. Nimic nu este exclus.

Din ce se vede, România trebuie să-şi construiască un parcurs propriu dacă vrea să iasă din ratele marginale de 1-2% creştere economică pe an în următoarea decadă. “Sânge” nu mai vine de la Vest. S-a terminat. De acum teritoriile de la margine sunt folosite mai mult pentru a extrage ce se mai poate extrage – vezi profiturile din petrol.

Şi încă invers, Occidentul poate învăţa din ceea ce a experimentat România în ultimii 30 de ani în care puţine au fost momentele de stabilitate economică: investiţii fără sens care au stors economia de puteri, devalorizare, dezindustrializare.

Nu diferă mult de Casa Poporului stadioanele care stau acum goale în Grecia (care le-a făcut pentru Olimpiadă) sau de cele din Portugalia (pentru Campionatul European de Fotbal). Şi nici complexul arhitectural de miliarde de euro sub semnătura lui Santiago Calatrava din Valencia, Spania, de exemplu. În cazul României a însemnat epuizarea economiei pentru o întreprindere faraonică, în cazul grecilor, portughezilor sau spaniolilor au fost miliarde de euro adăugate la datoria publică şi care s-au întors de multe ori în braţele companiilor germane. Ca să ieşi din criză trebuie să produci – ce să produci când tu ai investit în ciment şi fier-beton?

Dacă Grecia iese mâine din zona euro şi are loc o devalorizare de 75%, aşa cum este prevăzut într-un scenariu extrem, salariul minim de 870 de euro pe lună va ajunge la 210 euro, aproape de România, calculează Vasilis Georgas, un jurnalist grec prezent şi el la dezbateri. Singura deosebire este că muncitorul român a mai avut un spaţiu de respiraţie în satul unde s-a întors şi a trăit din ceea ce a semănat după 1990. Jumătate dintre cei 10 milioane de greci trăiesc deja în Atena. Vor mai şti cum să-şi îngrijească livada de portocali şi să trăiască cu lunile sub cerul liber, aşa cum o făceau părinţii şi bunicii lor, se întreabă Georgas?

Autor: Sorin Pâslaru
sursa: zf.ro