Alegerile din Grecia de pe 17 iunie ar putea avea, din nou, un rezultat confuz, astfel incat noul guvern sa nu poate fi capabil nici sa indeplineasca cerintele partenerilor internationali, nici sa accepte sa iasa, de buna voie, din zona euro. In aceste conditii, unii analisti financiari au propus introducerea unei monede, care sa circule paralel cu euro.
Aceasta va fi folosita pentru unele tranzactii domestice, iar euro va ramane moneda principala pentru depozitele bancare si pentru schimburile cu alte tari.
Publicatia Financial Times a descris cele mai importante efecte pe care aceasta masura le va provoca.
Astfel, in conditiile in care noul Executiv elen refuza sa indeplineasca cerintele impuse de Uniunea Europeana, Banca Mondiala si Fondul Monetar International (asa-zisa Troika), nu va mai primi banii necesari pentru finantarea deficitului bugetar urias, care a fost anul trecut de 2,3% din PIB.
Astfel, Grecia ar avea nevoie de 6 miliarde de euro pe an, pentru a-si sustine acest indice sub 3% din PIB.
In afara zonei euro, tara si-ar putea tipari banii necesari, prin intermediul bancii centrale. Insa, in interiorul uniunii monetare, Banca Centrala Europeana (BCE) nu ar permite niciodata acest lucru, astfel ca tara ar putea recurge la o alta metoda prin care si-ar putea finanta deficitul.
Grecia ar putea emite bilete de ordin, adica un inscris prin care emitentul se obliga sa plateasca creditorului o anumita suma de bani la scadenta, care va avea o rata a dobanzii foarte mica. Acestea s-ar putea, ulterior, schimba in euro. Insa ele pot fi introduse pe piata doar de catre un organism informal, pentru ca sa nu fie incalcate regulile UE.
Biletele de ordin ar putea circula paralel cu moneda euro si ar putea duce, de exemplu, la reducerea veniturilor bugetarilor, insa nu se stie daca institutiile internationale vor accepta aceasta solutie.
Ce se va intampla cu bancile grecesti?
Dupa ce tara va intra in incapacitate de plata, din cauza datoriei, bancile vor intra in insolventa, iar soarta lor va depinde de BCE. Solutia ar fi ca ele sa fie “absorbite” de catre o institutie europeana, finantata din fondurile Mecanismului European de Stabilitate (MES), care sa le furnizeze banii, indirect, de la BCE.
Acest lucru inseamna ca bancile sa aiba capitalul denominat in euro, iar, treptat, increderea in sistemul bancar elen sa fie recladita, prin reintrarea capitalului care a iesit dupa colapsul financiar.
Desi masura nu poate preveni adancirea recesiunii in Grecia, pentru ca va determina scaderea salariilor si, implicit, a consumului, vestea buna ar fi aceea ca tara va ramane in zona euro.
Astfel, se vor evita niste consecinte catastrofale, precum inchiderea bancilor, caderea sistemului financiar, revoltele, raspandirea contagiunii in alte tari europene.
Autor: Constantin Pescaru
Sursa: Ziare.com
Adauga comentariu