Falsificatorii de bani în economiile moderne

Economiile moderne nu mai sunt demult economii de piaţă. Capitalismul modern pe care îl trăim intens nu mai e demult un capitalism autentic. Lumea este plină de antreprenori de trei feluri: (1) antreprenorii autentici (de exemplu cei care se chinuie să scoată din pământ ”cartofii” pe care să ni-i vândă în profit să zicem de 10.000 lei); (2) antreprenorii monetari (cei care obţin acest profit într-un mod foarte “elegant”, prin apăsarea unui buton de “imprimantă” şi care pot să îşi tipărească ce profit doresc fără să îşi murdărească mâinile de pământ sau să se streseze de dimineaţă prin piaţă să îşi vândă producţia) şi (3) antreprenorii politici care printr-un sistem de drept pozitiv ne leagă de mâini şi de picioare prin taxe şi impozite aberante şi sufocante obligându-ne să fim cu forţa “mai incluzivi şi participativi” (şi ei îşi pot seta profiturile destul de bine în aproape acelaşi mod ca şi antreprenorii monetari).

Cum bine spunea Say cu foarte mulţi ani în urmă, singurul mod de a putea cumpăra şi consuma ceva de pe piaţă este acela de a produce iniţial ceva vandabil pieţei (cunoscută sub numele de “Legea lui Say”). Antreprenorii autentici produc bunuri şi servicii şi se află în “sclavia” pieţei, singurul mod de a prospera fiind acela de a te pune la dispoziţia consumatorului şi de a încerca să îi satisfaci tot felul de toane şi capricii, concurat fiind de alţi antreprenori care pot fi mai eficienţi ca tine.

Antreprenorii monetari şi cei politici prosperă într-un altfel de mod: agresează LEGAL buzunarele noastre prin două mecanisme perverse – producţia de bani din nimic şi prin taxe şi impozite întoarse foarte puţin înapoi sub formă de servicii şi bunuri publice de calitate. În categoria de antreprenori monetari includem nu doar băncile centrale ci şi băncile comerciale şi toate celelalte instituţii financiare direct afectate de valul de lichiditate cu care este inundată în permanenţă piaţa capitalurilor. Antreprenorii monetari, prin agresiunea lor, sufocă încetul cu încetul pe antreprenorii autentici prin: haosul monetar generator de eroare antreprenorială (când preţurile ar trebui să scadă în piaţă ele sunt menţinute sus sau în creştere, dobânda este redusă nenatural către zero), prin efectul de redistribuire nedrept pe care îl induce producţia de bani din nimic (bancherul ajunge mai uşor şi mai repede la profitul de 10.000 lei produs din nimic decât ajunge producătorul de cartofi) şi prin hazardul moral din spatele acestei producţii de bani scăpată de sub control. Efectul este unul clar – economia de piaţă sau capitalistă este transformată încet dar sigur într-una conectată complet la stat prin două moduri: (1) devenim cu toţii antreprenori monetari (ne deschidem bănci în franşiză, ne transformăm în consultanţi financiari, ne angajăm în transportatul şi păzitul banilor, ne transformăm în brokeri la bursă) sau (2) devenim cu toţii antreprenori politici care prin mecanismul “democratic” ne alocăm legal “proiecte ale statului” adică ale nimănui. Între antreprenoriatul monetar şi cel politic există o legătură directă: băncile comerciale favorizează net statul atunci când îl finanţează, oferindu-i sume importante produse din nimic cu întâietate şi la costuri apropiate de zero (băncile comerciale sunt practic obligate din motive de “lichiditate” să plaseze bani doar în titluri ale statului). O altă legătură apare în spatele aparentei independenţe a băncilor centrale care depind odată la câţiva ani de numiri politice la vârful acestor instituţii. Numiri care se fac din rândul antreprenorilor politici care şi-au dovedit loialitatea faţă de intervenţionism şi stat şi care înţeleg foarte bine pe cine trebuie să apere şi în cine trebuie să lovească.

Prin faptul că bancherii (centrali şi cei din băncile comerciale care fac acest lucru cu acceptul băncilor centrale) falsifică “legal” masa monetară la adăpostul unor scopuri aparent nobile (cel mai adesea sunt invocate creşterea exporturilor datorată deprecierii cursului de schimb, preţuri mai stabile, burse de valori pe verde, acces mai facil la finanţare pentru mediul de afaceri dar şi pentru consumatori, creşterea investiţiilor şi ocuparea totală a forţei de muncă), bunăstarea noastră este în permanent agresată în acelaşi mod în care o agresează şi falsificatorii ilegali de bani (cei care tipăresc bani în subsoluri). În permanenţă, din buzunarele noastre este luată cu forţa putere de cumpărare şi transferată eficient în buzunarele bancherilor. Aceşti “falsificatori legali” de bani nu diferă absolut prin nimic de “falsificatorii ilegali” sau de “hoţii de buzunare” care în autobuz “transferă” putere de cumpărare din buzunarul nostru în buzunarul lor beneficiind de neatenţia noastră sau de neputinţa de a ne apăra (de frică). Dreptul pozitiv care nu mai dă demult vreun ban pe dreptul fundamental de proprietate a ajuns să-i apere aceşti falsificatori “legali”, pedepsindu-i pe cei “ilegali”. Acest dublu standard aplicat de dreptul pozitiv arată cât de important este dreptul natural în ecuaţie şi cât de multe abuzuri se pot naşte din această înţelegere greşită a naturii banilor (hârtii fără valoare pe care le poate multiplica doar cine spune legea că poate). Într-un astfel de sistem trebuie să fii fraier să continui să falsifici ilegal bani sau să furi bani din autobuz. Rişti foarte mult (ani grei de puşcărie) pentru un profit foarte mic. Profituri mult mai mari şi absolut sigure se obţin din falsificarea legală de bani şi furtul lor legal din buzunarele noastre.

Sistemul “capitalist” pe care îl trăim dă rateuri nu pentru că nu am putut să îi controlăm mai bine pe cei care manipulează banii (orice măsură de bună guvernanţă păleşte în faţa celei care dă drept băncilor comerciale să opereze cu rezervă fracţionară sau care dă drept băncii centrale să tipărească bani şi să îi infuzeze în economie eficient prin băncile comerciale, cu costuri cât mai reduse, favorizând de cele mai multe ori statul) sau pentru că pieţele sunt ineficiente, ticăloase, lacome (săracul antreprenor autentic tot el e hulit sau tot consumatorul privat e adus în prim plan că se abţine de la consum). Sistemul e în colaps total pentru că antreprenorii monetari şi cei politici, prin lăcomia şi ticăloşia lor, anesteziază sistematic orice iniţiativă privată şi orice gest antreprenorial pur. Ori salvarea de la criză taman a acestor antreprenori monetari şi politici ne îngroapă şi mai tare şi ne apropie şi mai mult de falimentul general (care e clar un faliment al socialismului şi nu al capitalismului).

sursa: cristianpaun.finantare.ro