Analize și opinii

Zvonuri de razboi mondial

Iranul pregateste iar EXERCITII MILITARE ample in ORMUZ. Nume de cod “Marele Profet” [VIDEO]
SUA trimite mii de soldati in Israel, pentru CEL MAI AMPLU EXERCITIU COMUN [VIDEO]
PRIORITATEA PENTAGONULUI: CHINA, care avertizeaza SUA “sa nu-si umfle muschii”

Ahmadinejad, convorbire telefonica cu Medvedev

Nave de război ale Rusiei, în drum spre Siria

In Turcia continua EPURAREA armatei

Ziuanews: Iranul amenință cu război în Strâmtoarea Ormuz
În condiţiile în care tensiunile dintre Teheran şi Occident au continuat să se intensifice în ultimele zile, ministrul iranian al apărării, Ahmad Vahidi, a amenințat azi că Iranul va desfăşura ”cele mai ample exerciţii militare” în Strâmtoarea Ormuz.
Amenințările de război ale ministrului iranian vin ca urmare a refuzului Statelor Unite de a renunța la supravegherea militară în această regiune importantă pentru tranzitarea petrolului. În următoarele săptămâni, Iranul va organiza exerciţii navale ample în zona Strâmtorii Ormuz. Potrivit agenţiei de presă FARS, ministrul iranian al apărării, Ahmad Vahidi, a afirmat că mișcarea Gardienii Revoluţiei intenţionează să desfăşoare ”cele mai ample exerciţii militare” în viitorul apropiat.

Ministrul iranian face aceste declarații la doar câteva zile după ce marina iraniană a încheiat cele zece zile de manevre navale în apropiere de Strâmtoarea Ormuz. La începutul acestei săptămâni, Teheranul anunța că ia în calcul blocarea Strâmtorii Ormuz în cazul unor noi sancţiuni occidentale. Ca replică la amenințările Iranului, Statele Unite au transmis că nu va fi tolerată nicio perturbare a traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz, o zonă vitală de tranzit a aproximativ 40% din petrolul comercializat la nivel global.

Itar-Tass: Medvedev, Ahmadinejad discuss Russian initiative
Moscova, 5 ianuarie – Presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, si presedintele Mahmoud Ahmadinejad al Republicii Islamice a Iranului, au intretinut o conversatie telefonica la initiativa partii iraninene, dupa cum a anuntat serviciul de presa al Kremlinului. Sefii celor doua state au discutat chestiuni de importanta actuala in ceea ce priveste cooperarea bilaterala pentru anul 2012.(…)

Cat priveste situatia din Orientul Mijlociu, care ingrijoreaza intreaga lume, Medvedev si Ahmadinejad si-au exprimat ferma convingere ca este posibila rezolvarea problemelor din regiune, inclusiv situatia din Siria, exclusiv prin metode politice, prin stabilirea unui dialog al partilor implicate. (…)

Dmitri Medvedev a punctat cu satisfactie evaluarea pozitiva pe care presedintele Iranului a facut-o initiativei rusesti: planului de restaurare, pas cu pas, a increderii in programul nuclear iranian. Cele doua parti au cazut de acord sa aiba consultatii pe viitor in aceasta privinta.

RFI: Iranul, lovit unde-l doare cel mai tare
Lovitură extrem de dură pentru Teheran: UE a ajuns la un acord de principiu privind impunerea unui embargo asupra petrolului iranian. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Victoria Nuland, a declarat că vestea este una foarte bună. “Am dori ca astfel de măsuri să nu fie luate doar de aliaţii noştri apropiaţi şi de parteneri precum cei pe care îi avem în Europa, ci de către ţările din lumea întreagă“, a adăugat aceasta.

Iranul, care a ignorat până acum sancţiunile internaţionale va avea mult de suferit de pe urma unui embargoeuropean asupra petrolului iranian: sectorul petrolier are o pondere de 60% în economia ţării, iar Uniunea Europeană este a doua piaţă de destinaţie a petrolului iranian, după China, care şi-a redus şi ea din raţiuni economice importurile de petrol.

Ţările europene importă zilnic 450 de mii de barili de petrol iranian, cele mai mari consumatoare fiind Grecia, Spania şi Italia, care au fost de altfel ţările care s-au opus până acum acestui embargo. Odată impus, acesta va obliga Iranul să caute alte pieţe, însă analiştii spun că Teheranul va fi nevoit să lase mult din preţ, ca să-şi mai vândă aurul negru. Deja în Iran suflă vântul îngheţat al inflaţiei: preţurile au crescut, iar moneda iraniană, rialul, s-a depreciat cu 40% faţă de dolar.

Nemulţumirile sociale mocnite şi până acum înăbuşite de regimul autoritar al lui Mahmoud Ahmadinejad vor exploda, cred analiştii, abia la viitoarele alegeri parlamentare, programate peste două luni. Luni care se anunţă extrem de dure pentru regim.

Capital: CIFRE despre locul de unde ar putea începe AL Treilea Război Mondial
Iranul reprezintă ‘cea mai gravă ameninţare pentru pacea şi securitatea lumii’, a afirmat joi premierul canadian, Stephen Harper, comentând tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Cei de la Reuters au realizat un material în care au prezentat cele mai importante cifre despre Strâmtoarea Ormuz:

Pe aici trec zilnic 5 milioane de barili de petrol. Dacă Iranul decide s-o închidă, acest lucru ar avea un impact uriaș asupra comerțului din întreaga lume

Din 27 decembrie, data la care Iranul a anunțat că ar putea închide strâmtoarea, până acum, prețul petrolului a crescut cu 2,5%

Cele mai expuse zone sunt Asia, Statele Unite și Europa de Vest.Prin Ormuz, Japonia îți ia trei sferturi din importurile totale de petrol, iar China aproximativ jumătate.

În 2009, pe aici treceau 15,5 milioane de barili de petrol pe zi, adică 33% din tot petrolul transportat pe mare și 17% din petrolul comercializat la nivel mondial.

Prezența miliatară în zona strâmtorii:

Americanii au deja 20 de nave și 16.000 de oameni, în timp ce Iranul are 23 de submarine.

Principalele rute alternative:

Conducta de petrol din Abu Dhabi care suportă 2,5 milioane de barili pe zi

Conducta irakiană prin Arabia Suadită care este dezafectată și care ar suporta 1,65 de milioane de barili pe zi

Americanii: Suntem dependenți de petrolul controlat de oameni nebuni care ne urăsc
Strâmtoarea Ormuz, prin care trece 40% din traficul maritim petrolier de pe glob, va fi închisă transporturilor de ţiţei în cazul sancţiunilor împotriva exporturilor iraniene de petrol, a avertizat un responsabil cu rang înalt. Ocazie cu care americanii își pot aduce aminte de două lucruri, scriu cei de la Business Insider:

“Suntem foarte dependenți de resurse controlate de oameni nebuni care ne urăsc”

“Nu am făcut nimic în ultimii 40 de ani ca să rezolvăm această problemă”.

Iranul este deja cel de-al doilea producător de petrol din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), având rezerve ce depășesc 130 de miliarde de barili. În același timp, ocupă și cel de-al doilea loc în lume în ceea ce privește resursele de gaze naturale.

Cel mai mare procent din exporturile Iranului de petrol sunt către China (22%), urmată de Uniunea Europeană (18%), Japonia (14%), India (13%). Coreea de Sud (10%) și Turcia (7%).

Preţul petrolului ar creşte cu 50% dacă Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz
Dacă Iran îşi pune în practică ameninţările de a bloca Strâmtoarea Ormuz, o rută vitală de tranzit pentru aproape o cincime din petrolul comercializat la nivel global, impactul ar fi imediat: analiştii spun că preţul petrolului ar începe să crească vertigions, cu 50 la sută sau chiar mai mult în câteva zile.

“Dacă Iranul se hotărăşte să-şi folosească flota modestă pentru a ataca forţele aliate, probabil îşi vor vedea marina militară devastată. Le-am scoate din joc fregatele”, este de părere David Goldwyn, fost oficial al Departamentului american de Stat pentru relaţii internaţionale de energie.

“Închiderea strâmtoarea Ormuz ar fi un act de război împotriva întregii lumi. Nu te poţi juca cu economia mondială şi să presupui că nimeni nu va reacţiona”, spune Sadad Ibrahim Al-Husseini, fost director de exploatare şi dezvoltare la comparia saudită Aramco.

Lockheed Martin au lansat o o nouă generaţie de avioane de luptă. Americanii se plâng că nu au la ce să le folosească

În luna decembrie cei de la Lockheed Martin au lansat o nouă generaţie de avioane de luptă, însă cea mai mare “problemă” este că armata americană nu are nevoie de ele pentru că nu are cu cine să le folosească, scriu cei de la Gizmodo. Mai precis, un avion de generație inferioară nu ar întâmpina dificultăți în fața avion rusesc sau chinezesc.

Stirile ProTV: Cum se poate schimba lumea in doar cateva ore. Scenariile unui dezastru in “Batalia pentru Ormuz”

Daca Iranul si-ar pune in aplicare amenintarea si ar decide sa inchida stramtoarea Ormuz, ar putea face acest lucru in doar cateva ore. Insa, in acelasi timp, s-ar vedea in situatia de a face fata unui conflict regional de scurta durata. In ultima perioada, mai multi oficiali iranieni, militari si civili, au avertizat ca Teheranul ar putea folosi forta pentru a bloca intrarea de 54 de kilometri in Golful Persic, daca statele occidentale vor impune sanctiuni care vor bloca exportul lor de petrol.

Timp de 10 zile, Iranul a efectuat niste exercitii militare care au fost foarte mediatizate de televiziunea nationala. Toata lumea a vazut astfel cum rachetele amplasate in lansatoare terestre au lovit apele internationale, iar elicopterele au transportat echipe de comando navale. Foarte putini cred insa ca Teheranul ar putea sa tina stramtoarea blocata pentru un timp indelungat – probabil ca nu mai mult de cateva zile – suficient insa pentru ca transporturile de petrol sa fie blocate, iar preturile sa explodeze, afectand economia globala, se arata intr-o analiza realizata de Reuters.

Insa o astfel de actiune ar atrage un raspuns sever din partea SUA si a altor tari, care ar putea lasa Republica islamista a Iranului, intr-un final, cu o armata si o economie schilodite. “Depinde de cata durere sunt ei dispusi sa accepte” a declarat Nikolas Gvosdev, profesor la Colegiul US Naval War College din Rhode Island. El mai este de parere ca Teheranul va adopta o astfel de pozitie numai ca o ultima solutie. “Ei mai mult ameninta decat actioneaza” a mai spus profesorul, citat de Reuters.

Rachete, torpile si submarine
Insa multi sunt de parere ca noile sanctiuni impuse Iranului imping aceasta tara intr-un colt in care nu mai are nimic de pierdut. Ce-i drept, portavionul american Fifth Fleet tine intotdeauna una sau doua echipe de interventie aeriana in Golf sau in raza de actiune a Oceanului Indian.

Constienti de pozitia militara dominanta a Statelor Unite in regiune, Iranul a adoptat o miscare pe care strategii o caracterizeaza ca fiind una de apropiere “asimetrica“. Rachetele montate pe camioanele civile pot fi ascunse de-a lungul coastei maritime, iar barcile mici de pescuit pot fi folosite pentru plasarea minelor. De asemenea, submarinele de mici dimensiuni se pot ascunde cu usurinta pentru a lansa “mine inteligente” si torpile teleghidate.

De asemenea, se banuieste ca Iranul a construit flote sau poate doar sute de mici nave capabile de atacuri rapide, inclusiv barci-sinucigase – asemenea rebelilor din Sri Lanka, Tigrii Tamil, care au folosit aceste metode intr-un razboi cu Guvernul. In cel mai rau caz, fortele iraniene ar putea lovi simultan navele maritime care trec prin Golf, lasand un sir de transportoare in flacari si chiar nave de razboi occidentale. Insa cel mai plauzibil scenariu este acela al blocadei, cateva focuri de avertizare si un anunt de amplasare a unor mine.

Escaladarea conflictului
SUA si celelalte forte militare se vor gasi in situatia de a incerca sa forteze blocada si de a trece prin campul de mine si nave de razboi – punand Teheranul sa aleaga: ori intra in razboi ori a mintit cand a amenintat. In timpul “razboiului tancurilor” dintre Iran si Irak de la mijlocul anilor ’80, cele doua tari si-au bombardat reciproc transporturile de petrol.

De aceasta data represaliile ar putea merge mult mai departe. In incercarea de a bloca stramtoarea, Teheranul ar comite o declaratie de razboi, situatie foarte tentanta pentru dusmanii sai, care vor profita de aceasta oportunitate. “Am putea profita de oportunitate ca sa le doboram intreg sistemul lor de aparare” a declarat un fost ofiter al serviciilor americane de informatii, Anthony Cordesman.

“Si, cu siguranta, vom vedea atacuri serioase asupra facilitatilor lor nucleare. Odata ce Iranul a declansat ostilitatile, nu mai exista nicio limita in privinta escaladarii conflictului” – a mai spus Anthony.

RT: Strait of Hormuz powder keg: US-Israel to meet Great Prophet?
[…] Joi, o agentie de stiri semi-oficiala, Fars, a citat un sef al Garzii Revolutionare, amiralul Ali Fadavi, care ar fi afirmat ca urmatoarea runda de exercitii de-a razboiul va fi diferita de prima.

In aceeasi zi, un purtator de cuvant al armatei israeliene, vorbind sub acoperirea anonimatului, a spus ca tara sa pregateste cel mai mare exercitiu de aparare cu rachete tinut vreodata cu SUA.

Exercitiul, numit “Austere Challenge 12,” este programat sa aiba loc in saptamanile urmatoare. Scopul sau de baza este sa testeze sistemele de aparare israeliene si americane, in special sistemul “Sageata”, pe care Israel le-a dezvoltat cu ajutorul SUA pentru a intercepta rachete iraniene.

Poate si mai amenintator pentru liderii Iranului, mii de trupe ale SUA vor fi desfasurate in Israel in vederea acestui exercitiu.

Desi oficialii armatei israeliene pretind ca exercitiile nu sunt legate de evenimentele recente Martin Van Creveld, un istoric militar de la Hebrew University of Jerusalem, a spus ca exercitiul va fi folosit pentru a castiga un precedent asupra Iranului.

“A te apara impotriva unui atac nu este ceva pe care il improvizezi de pe o zi pe alta. Este pregatit din timp, il repeti… Acesta, printre altele, este un exercitiu pentru a arata Iranului si celor din Teheran, ca Israelul si SUA sunt gata sa contra-atace”, a spus istoricul.

Dar Jamal Abdi din National Iranian American Council, din Washington, a spus RT ca actiunile SUA si Israel nu sunt doar preventive. “Ne apropiem din ce in ce mai mult de un razboi cu Iran. Oricine vede ca aceasta extraordinara confluenta de evenimente – exercitiile planificate ale SUA si Israel, exercitiile Iranului din Golful Persic, sanctiuni – singura finalitate este confruntatea” – a spus el.

Ziuanews: Teheranul a lansat operaţiunea „Marele Profet”. SUA se pregătesc de războiul cu Iranul
Americanii au poziţionat 9.000 de soldaţi în Israel pe frontul iranian, pregătindu-se de invazie • Iranul a lansat operaţiunea „Marele Profet”, un exerciţiu militar naval pentru a impresiona Occidentul • SUA şi Israelul vor declanşa cel mai mare exerciţiu militar comun sub numele de „Auster Challenge 12” • Grupul naval de luptă american dislocat pentru „Endurance Freedom” a fost repoziţionat în proximitatea Strâmtorii Hurmuz • Iranul ameninţă blocarea strâmtorii, ceea ce ar însemna sugrumarea alimentării cu ţiţei a industriei Satelor Unite • Israelul şi-a armat sistemul antirachetă „Arrow”, pentru a se proteja de rachetele iraniene.

Mii de soldaţi americani au debarcat zilele trecute în Israel, sub acoprirea lansării unui exerciţiu militar comun. Surse militare şi de informaţii specializate în problemele Orientului Mijlociu au apreciat că „Auster Challenge 12” exerciţiul militar israeliano-american, care va începe în februarie, este mai mult o acoperire a poziţionării trupelor americane într-un front antiiranian, decât o simplă manevră destinată exerciţiilor tactice. „Austere Challenge 12” este cel mai mare exerciţiu militar comun americano-israelian, iar până în prezent Statele Unite au debarcat 9.000 de combatanţi. Printre aceştia se numără aviatori, cea mai mare parte, echipele interceptoarelor de rachete, puscaşi marini, marinari, tehnicieni şi ofiţeri de informaţii.

Temerile Teheranului cu privire la o iminentă intervenţie a SUA împotriva regimului lui Ahmadinejad au fost întărite de comandantul exerciţiului militar „Austere Challenge 12”, generalul locotenent de aviaţie Frank Gorenc, care a firmat, în urma cu două săptămâni, că această debarcare a americanilor în Israel seamănă mai mult cu o poziţionare pe front, decât cu un exerciţiu. Forţa expediţionară americană va fi întărită în câteva zile de un grup de nave care însoţeşte portavionul USS John C. Stennis şi crucişatorul USS Mobil Bay care poartă purtător de rachete ghidate. Portavionul USS John C. Stennis şi grupul operaţional naval acţionau până acum în nordul Mării Arabiei, oferind suport în cadrul operaţiunii „Enduring Freedom”.

Demersul american adânceşte criza din Orientul Mijlociu după ce Siria, având în susţinere flotila rusă condusă de portavionul Admiral-Kuznetov, a avertizat Occidentul că nu va permite nici unei nave militare intrarea în Strâmtoarea Hurmuz şi că orice tentativă va atrage deschiderea ostilităţilor militare. Analiştii militari apreciază că Washingtonul şi Ierusalimul depun eforturi deosebite de a se sincroniza pe frontul antiiranian. În acest scop ofiţerii americani au fost campaţi la comandamentul defensiv israelian, în timp ce ofţerii israelieni au fost cazaţi la EUCOM – Centrul de Comanda americano–european.

În actualele condiţii în care Siria şi Iranul ameninţă că vor bloca Strâmtorea Hurmuz, riposta americano-israeliană este mai mult decât probabilă. Strâmtoarea Hurmuz reprezintă un punct crucial pentru economia Statelor Unite, fiind traseul pe care trec toate petroliere cu destinaţia SUA dinspre Orientul Mijlociu.

Iranul lansează „Marele Profet”

Iranul, care a încheiat recent zece zile de manevre militare lângă Strâmtoarea Hurmuz, destinate impresionării Occidentului cu privrire la capacităţile sale militare a decis să dezlănţuie o nouă operaţiune militară „paşnică” sub numele de cod „Marele Profet”. Exerciţiile militare iraniene vor fi conduse de forţa de elită, Garda Revoluţionară, care deţine propriile sale unităţi aeriene, navale şi terestre, separate de armata iraniană regulată.

Potrivit agenţiei AP, comandantul naval al Gărzii Revoluţionare iraniene, Ali Fadavi, a declarat că exerciţiile militare sub numele de cod „Marele Profet”, vor fi diferite de cele precedente. Pe de altă parte un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat sub acoperirea anonimatului că ţara sa se pregăşte de cel mai mare exerciţiu militar de apărare contra unui atac cu rachete, împreună cu Statele Unite. „Auster Challenge 12” are drept scop principal, testarea sistemelor defensive aeriene ale Israelului şi Statelor Unite, în special sistemul „Arrow” creat special pentru Israel cu scopul de a intercepta rachetele iraniene.

În actualele condiţii nimeni nu se mai îndoieşte că aşa zisele exerciţii militare americano-israelitene pe de o parte, şi iranieie pe de altă parte, reprezintă doar aranjarea armatelor într-un front de război. Toata lumea speră ca aceste masive exerciţii militare vor rămâne doar la stadiul de exerciţii. Însă, nu este de neglijat că în prezent în zona Golfului Persic se află poziţionate trei armate care nu au nevoie decât de o scânteie pentru a declanşa un conflict de proporţii biblice.

Hotnews: Marina Regala Britanica va trimite cea mai puternica nava in Golful Persic
Dupa ce Iranul a amenintat ca va bloca Stramtoarea Ormuz, comandantii navali britanici considera ca trimiterea navei HMS Daring, un distrugator de Tipul 45, va transmite un mesaj important iranienilor datorita capacitatilor sale de atac si a tehnologiei superioare la nivel mondial existente pe o nava de razboi, relateaza The Telegraph.

Ministrul Apararii, Philip Hammond, a avertizat public Iranul ca orice incercare de blocare a Stramtorii Ormuz va fi “ilegala si lipsita de succes”.

Potrivit Daily Telegraph, nava HMS Daring a fost dotata cu o noua tehnologie, capabila sa doboare orice racheta din arsenalul iranian. Nava de razboi, care valoreaza un miliard de lire sterline, va parasi Portsmouth miercurea viitoare, la bordul sau aflandu-se unul dintre cele mai sofisticate radare de la nivel mondial, capabil sa detecteze amenintari precum avioane de lupta sau rachete.

HMS Daring, avand un echipaj format din 190 de persoane, va tranzita Canalul Suez si va intra in Golf la sfarsitul acestei luni, pentru a inlocui actuala fregata britanica.

Philip Hammond a declarat ca “prezenta navei britanice in Golful Persic” a fost “esentiala pentru mentinerea comertului international in Stramtoarea Ormuz”. O sursa din Marina Regala a indicat faptul ca mai multe nave britanice ar putea fi trimise in Golf, in cazul in care va fi necesar.

Capital.ro: Nave de război ale Rusiei, în drum spre Siria
O flotă de nave de război ale Rusiei, aflate în partea de est al Mării Mediterane, au luat drumul Siriei, urmând să intre pe 7 ianuarie în portul Tartus, informează vineri agenţia oficială rusă Itar-Tass.

“Se plănuieşte intrarea în portul Tartus a antisubmarinului Flotei de Nord “Amiral Ciabanenko” şi a navei de gardă din flota baltică “Iaroslavl Mudrîi”. Se presupune că navele noastre vor rămâne în Siria câteva săptămâni”, a precizat Statul major al Flotei militare ruse.

Navele Flotei de Nord vor participa în 2012 la trei mari exerciţii internaţionale – “Pomor-2012”, “Barenţ-2012″ şi ‘”Severnîi orel-2012” – a afirmat purtătorul de cuvânt al acestei flote, căpitanul Vadim Serga, mai notează Itar-Tass.

“Echipajele navelor noastre împreună cu marinari din alte state îşi vor perfecţiona manevrele în diverse condiţii, vor face exerciţii militare, vor continua cooperarea la exerciţiile pentru combaterea pirateriei şi a terorismului”, a menţionat Vadim Serga.

El a amintit că la începutul lunii decembrie portavion rusesc Amiral Kuzneţov a plecat într-o expediţie.

Ziarul Izvestia relata, la sfârşitul lunii noiembrie, că navele, în frunte cu unicul portavion rusesc, amiral Kuzneţov, ar urma să-şi arunce ancora în primăvara anului 2012 în portul Tartus, unde este situată o bază navală rusă, indica un purtător de cuvânt al marinei Moscovei.

Această bază, creată în epoca sovietică, este destinată în esenţă operaţiunilor de mentenanţă şi de aprovizionare a navelor.

Portavionul, la bordul căruia se află mai mult de zece avioane de vânătoare, nu va putea să intre în portul Tartus din cauza dimensiunilor sale şi, în consecinţă, va rămâne în larg.

Purtătorul de cuvânt al marinei ruse a subliniat că proiectul de a trimite nave în Siria nu este legat de confruntările între forţele regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad şi opoziţie.

sursa: razbointrucuvant.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu