Statul si pietele (III) – Maitres chez nous / Stapani la noi acasa

Ceea ce ar fi trebuit să moară împreună cu comunismul este credinţa că societăţile moderne pot fi guvernate după un singur principiu, fie el cel al planificării impuse de o voinţă autoritară, fie cel al reglării dictate de piaţă. Charles Taylor, Etica autenticităţii, 1991

Experienţa canadiană din Quebec (un posibil model??)

– Canada este o Federaţie de 10 provincii şi trei teritorii (prin urmare, mai centralizată, teoretic, decât Uniunea Europeană), membru al NAFTA (zona de liber-schimb cu Statele Unite şi Mexic), cu o singură monedă şi o constituţie care acordă puteri specifice provinciilor şi guvernului federal.

– Au fost create câteva mecanisme automate de ajustare la nivel federal pentru a promova egalitatea economică şi socială în toate provinciile canadiene (şi prin urmare stabilitatea dolarului canadian): plăţi prin transfer, asigurări de şomaj etc.

– Guvernanţa economică este delicată şi cooperantă: toate guvernele sunt egale; orice încercare de „guvernanţă economică“ de genul celei propuse pentru ţările membre UE ar conduce la disoluţia Canadei în foarte scurt timp;

– Până spre sfârşitul anilor ’50, Quebec a fost condus de un guvern corupt; economia lui era dominată de clasa anglo-canadiană şi de subsidiarele unor companii din Statele Unite (mai ales în domeniul resurselor naturale);

– În 1960, a ajuns la putere, în urma alegerilor, un guvern hotărât să iniţieze o „revoluţie tăcută“; o mână de oameni competenţi şi oneşti au ajuns la guvernare sub lozinca „stăpâni la noi acasă“ (Maîtres chez nous);

– În 1962 au fost naţionalizate toate centralele hidroelectrice;

– În 1965 a fost creat sistemul universal de sănătate;

– S-a investit masiv în sistemul de educaţie;

– Quebec Public Pension Fund (creat în 1965, în prezent având active de 150 de miliarde de dolari) are un portofoliu diversificat de active, inclusiv în sectorul imobiliar; toate clădirile de tip zgârie-nori şi toate mall-urile din Quebec sunt deţinute de acest fond (QPPF); el poate achiziţiona de asemenea, la nevoie, noi obligaţiuni ale guvernului din Quebec.

Datoria publică canadiană şi Fondul public de pensii

– Datoria totală (federală, provincială şi municipală în 2010) = 686 miliarde de dolari canadieni.

– Fondul Public Canadian de Pensii, incluzând QPPF (31 dec. 2009) = 752 miliarde de dolari canadieni.

– Creşterea Mişcării Desjardins, o bancă cooperatistă creată la începutul anilor 1900, care acum dispune de active în valoare de 180 de miliarde de dolari.

– Crearea unor entităţi deţinute de stat (SGF – Société Générale de Financement, Investissement Quebec şi Banca de dezvoltare din Quebec) pentru a finanţa creşterea firmelor private şi a furniza capital de risc.

– Crearea, în 1973, a unei întreprinderi deţinute de stat pentru a dezvolta sectorul minier.

– În 1976, un partid independentist a ajuns, în urma alegerilor, la guvernare; el a pierdut la referendumul referitor la separarea regiunii Quebec de Canada (de două ori).

– Promulgarea, în 1974 şi 1977, a legilor privitoare la folosirea limbii franceze la locul de muncă şi la accesul în şcolile publice a non-anglofonilor din Quebec.

– Promulgarea în 1977 a legii electorale care interzice oricărei companii să contribuie financiar la campania unui partid politic şi limitează contribuţiile individuale la 3.000 de dolari anual (în prezent 1.000 de dolari); cheltuielile electorale ale partidelor sunt finanţate în parte din fonduri publice.

– Promulgarea în 1978 a unor legi care protejează terenurile agricole; nici un teren desemnat ca atare nu poate fi folosit, fără autorizare, pentru alt scop decât agricultura; fără autorizarea guvernului, nici un cetăţean care nu are rezidenţa permanentă în Quebec nu poate intra în posesia terenurilor agricole.

– Crearea, în 1983, a unui Fond de solidaritate, un fond sindical care adună bani de la cetăţeni printr-un program de facilităţi fiscale gândit special pentru acest fond; în prezent, fondul deţine 7,7 miliarde de dolari canadieni investiţi în aproape 2000 de întreprinderi mici şi mijlocii din Quebec.

– Crearea şi sprijinirea unor mari cooperative agricole (în prezent, fiecare are venituri de circa 4 miliarde de dolari), pentru comercializarea produselor agricole, pentru transformarea acestora în produse cu valoare adăugată prin procesare şi în vederea negocierii cu marile lanţuri de retail.

– În 1980, a fost creată „Financière agricole du Québec“ pentru a asigura recoltele împotriva accidentelor climatice, a sprijini preţurile produselor agricole, a finanţa producătorii agricoli şi a facilita transferul proprietăţii către generaţiile tinere.

– În 1985, locuitorii din Quebec erau săpâni la ei acasă, chiar dacă integraţi în zona de comerţ liber a Americii de Nord şi a restului lumii.

– Băncile canadiene, companiile de telecomunicaţii, firmele de radiodifuziune şi companiile aeriene sunt, toate, protejate împotriva preluării de către străini; băncile sunt strict controlate de o organizaţie federală specializată.

– Mulţi campioni industriali canadieni sunt controlaţi de o familie sau de un întreprinzător printr-un pachet de acţiuni cu drept de vot multiplu, în condiţiile unei protejări legale puternice a acţionarilor minoritari.

Proprietarii primelor 77 de „campioni industriali“
aşa cum sunt definiţi de Institutul pentru competitivitate şi prosperitate (2008)

Inactive (faliment sau preluare)	5
Deţinuţi cu titlu privat	16
Societăţi listate la bursă, cu controlul asupra unui pachet de acţiuni şi fără acţiuni cu drept de vot multiplu	14
Societăţi listate la bursă, cu controlul asupra unui pachet de acţiuni şi cu acţiuni cu drept de vot multiplu	19
Listate, cu un acţionariat difuz	23
TOTAL	77

Sursa: Allaire, IGOPP 2010

Sursa: OECD, „Pensions at a Glance“, iunie 2009.

Ce e de făcut în România?
România este înzestrată cu bogate resurse naturale şi cu pământ fertil; are acces la Marea Neagră şi la Dunăre; este un tărâm de o frumuseţe fără egal, cu locuitori harnici şi iscusiţi.

Dacă aceste bunuri ar fi adecvat gospodărite, România ar putea deveni o poveste de succes economic şi social.

Şi totuşi, devastată de experimentul socialism-comunismului, România s-a dedicat deopotrivă distrugătorului, dar mai subtilului experiment neoliberal, cu piaţa lui liberă, adică neîngrădită şi s-a lăsat sedusă de incantaţiile primejdioase ale „globalizării“ şi „eficienţei pieţelor financiare“.

Consecinţele pentru România nu au fost deloc benefice:

• Băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor;

• Bunurile ţării au fost vândute pe nimic investitorilor şi speculatorilor străini;

• Ţara depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţiile internaţionale;

• Sectorul agricol este fragil şi neperformant;

• Bogăţia este din ce în ce mai injust împărţită;

• Instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină;

• Exodul dureros şi distructiv al tinerilor;

• Românii sunt tot mai descurajaţi şi mai lipsiţi de speranţă;

• Un consumism agresiv şi strident năruieşte valorile morale;

• O proastă reputaţie internaţională.

Majoritatea românilor consideră că proasta guvernare şi politicile greşite sunt cauza acestei situaţii descurajante;

Este nevoie de un set de politici bine gândite şi clar focusate, ca şi de o mână de oameni competenţi ajunşi la guvernare pentru a implementa aceste politici.

Care ar trebui să fie politicile prioritare ale României? Câteva gânduri şi modeste propuneri

1. Faceţi din România un Centru European de Excelenţă pentru agricultura organică şi sustenabilă; accesaţi toate fondurile financiare alocate, pentru a sprijini sectorul agricol; încurajaţi fermele mici şi mijlocii; încurajaţi dezvoltarea cooperativelor mai ales pentru faza de marketing şi distribuţie.
2. Stopaţi toate privatizările întreprinderilor de stat; îmbunătăţiţi şi modernizaţi managementul şi guvernanţa lor, stabilind termene precise pentru evaluarea activităţii lor; utilizaţi CEC-ul şi EximBank-ul ca pârghii ale dezvoltării economice.
3. Adoptaţi un plan de dezvoltare dinamică (bazat pe întreprinderile hibride deţinute de stat şi de sectorul privat) pentru ca resursele naturale să fie exploatate în beneficiul românilor; creaţi un Fond Suveran (Soverign Wealth Fund), alimentat de redevenţele şi profitul rezultat din exploatarea resurselor naturale.
4. Transformaţi sistemul de pensii actual într-un un fond public de pensii finanţat de stat ca angajator şi de salariaţi, pe parcursul întregii perioade de muncă.
5. Creaţi un sistem de impozite progresive, diminuaţi TVA-ul şi sporiţi eficienţa colectării impozitelor; măriţi taxa pe profit atunci când depăşeşte profitul tipic pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
6. Investiţi în sistemul românesc de educaţie şi sănătate; creaţi oportunităţi pentru a reţine în ţară tinerii diplomaţi în inginerie, medicină, management şi administraţie publică.
7. Investiţi în infrastructura necesară turismului şi în promovarea internaţională a atracţiilor naturale şi culturale ale ţării.
8. Adoptaţi o poziţie mai fermă în relaţia cu FMI şi UE în privinţa reducerilor bugetare; amânaţi intrarea în zona euro.

Autor: Prof. Yvan Allaire, Fellow al Royal Society of Canada, Doctor în economie (MIT), Preşedintele Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor publice şi private (IGOPP), Montreal, Canada
(Redactat în parte pornind de la volumul Black Markets and Business Blues (FI Press, 2009) de Yvan Allaire şi Mihaela Firsirotu)

Copyright: Allaire 2011  Textul nu poate fi reprodus fără consimţământul autorului