Ne-am dorit atat de mult sa traim visul american si sa experimentam libertatea din tarile Occidentului ca acum acestea ne fac viata un cosmar. Adancirea crizei a fost urmata de cresterea violentei, inmultirea atacurilor armate si scindarea societatii intr-un mod si mai profund.
Ne-am dorit sa avem viata lor acum, cat de repede s-ar fi putut, nu maine sau poimaine, iar pentru asta ne-am aruncat cu gatul inainte, ne-am imprumutat, ne-am amanetat viata si ne-am trezit datori vanduti fara sa primim nimic in schimb.
Ne-am imprumutat pe viata pentru plasme, masini si concedii si ne-am ales doar cu ramasitele civilizatiei lor. Le-am importat incultura si violenta, mancarea proasta si mall-urile, dar ne-am inchis fabricile si uzinele. Pe scurt, am luat tot ce ei aveau mai prost si am pierdut singurele lucruri bune care ne-ar fi ajutat sa ne dezvoltam.
Peste pacatele comunismului si efectele unui sistem totalitar centralizat, democratia noastra balcanizata si primitiva ne-a pervertit si mai rau.
Statisticile spun astazi ca peste jumatate dintre romani considera ca violenta domestica este un lucru normal. Doar noi suntem inventatorii proverbului ca “bataia e rupta din rai”!
Criza, nervii tot mai multi si mai intinsi, pierderea sperantei din cauza decaderii clasei politice au nascut o escaladare a violentei fara precedent. Aceleasi statistici afirma sec: numarul total al infractiunilor din cadrul familiilor a crescut anul precedent cu 26% fata de 2009, in timp ce numarul loviturilor cauzatoare de moarte s-a dublat, potrivit unui studiu al IGPR.
Aproape ca nu trece zi fara sa auzim de o spargere la o banca sau de un omor deosebit intr-un mare oras al tarii. Daca nu ar fi existat cifrele oficiale, s-ar fi putut spune lesne ca presa repede varsatoare de senzatii tari a umflat realitatea si a ingrosat balta de sange. Din pacate, fenomenul este cat se poate de real si in plina crestere, il percepem cu totii si ne induce la toti aceeasi angoasa si frica de necunoscut.
Ca si cum aceasta stare de exacerbare a violentei si a fricii nu ar fi fost suficienta pentru a ne da frisoane cotidiene, clasa politica insista sa se integreze in metafora prezidentiala lansata cu mai multi ani in urma – o “zoaie pe geamul” Romaniei, care nu face decat sa adanceasca problemele.
Nici macar circul nu ne mai distrage atentia. Au disparut si marii clovni ai patriei, iar locul lor a fost luat de cativa tinerei mult prea subtiri pentru a amuza si a destinde cu adevarat atmosfera, asa cum se facea pe vremuri. Tristetea cea mai mare e ca acest popor nu s-a ales cu nimic.
Ce-am facut in 21 de ani? Nu am construit nimic, am distrus tot ce aveam cat de cat bine facut si ne-am lasat invadati de bancile si mall-urile de afara, pentru care vom munci ce acum incolo toata viata.
Efectul dramatic al unei astfel de stari depresive care bantuie astazi Romania de la varf pana la ultimul sau locuitor este ca ne afundam si mai mult in fatalismul nostru ancestral, ca ne vom infige capetele in afara istoriei si vom fugi si mai puternic de orice asumare a unei viziuni de viitor. Ultimii in toate cele bune si primii in tot ce-i rau si corupt in Europa, romanii par a se dezintegra ca o stea care si-a trait viata modest si fara sa straluceasca niciodata.
In cazul nostru este de asteptat ca si explozia sa nu fie nimic mai mult decat un rusinos si zguduitor fas. Modesti in toate, nu am fost in stare sa facem din mediocritatea noastra un mod de viata, ci ne-am consumat-o dorind sa traim pe loc visul lumii civilizate. N-a fost sa fie! – cum ar spune orice bun roman.
Iulian Leca
sursa: ziare.com
Adauga comentariu