O idee tot mai intens vehiculată în perioada aceasta de devieri morale este că instituțiile pot să remedieze defectele societății. De aici și obsesia cu reformarea statului. Mizându-se pe ideea că progresul unui popor poate rezulta din perfecționarea unei constituții, a unui program de guvernare sau a unor decrete impuse fără consultare populară.
Practic, scena politică este dominată de această strategie care reprezintă, de fapt, o chintesență a unei grave erori de percepție. Autismul politic cu care ne obișnuisem este secondat și de un autism moral ce a devenit deja o marcă tradițională. Toate discuțiile generate de moțiunea de cenzură au creat prilejul de a ilustra și mai elocvent că cei care au în mână destinul nostru terestru sunt creatorii unei alte lumi, paralele cu a noastră. Pentru ei criza se rezumă doar la un singur și infim cuvânt: BANII! Demonstrând, dacă mai era necesar, de ce le lipsește sufletul. Recesiunea nu este doar financiară, ci morală, iar deficitul de demnitate este principala trăsătură a celor care admiră cu indiferență zbuciumul „gloatei”.
Atâta timp cât vocabularul celor ce se pretind demnitari ai patriei nu conțin cuvinte precum cinste, onoare, încredere, valoare, competență, aspirațiile de a ieși din caruselul crizelor rămân în termeni declarativi. Fiindcă tocmai lipsa acestor componente umane întreține criza pe care autiștii refuză să o vadă.
Drept urmare se ignoră în mod sistematic faptul că nu instituțiile sunt garanția succesului, ci OAMENII. Din acest punct de vedere devine inutilă orice manevră instituțională, atâta timp cât indivizii rămân aceeiași. Minori în idealuri valorice, majori în atitudini cinice! Atâta timp cât au pierdut contactul cu Cerul nu le rămâne decât să distrugă pământul!
Practic, departe de a fi modelatoare de oameni, instituțiile sunt modelate de acestea, ajungând să fie dezumanizate pentru faptul că presiunea asupra lor se exercită din două direcții: prinactivismul celor ce se delectează din interior, dar și apatia celor care suferă în exterior.
Reacția apatică a populației are un efect de bumerang întărind și mai mult pozițiile celor care reformează instituțiile prin deformarea lor. Rezultând că nu doar lipsa de caracter a politicienilor este decisivă! Tăcerea celor mulți devine o încurajare pentru ce puțini! Este tot mai evident faptul că colectivitățile nu sunt guvernate conform unui capriciu de moment, ci după cum o cere caracterul și opțiunile maselor. Iar în acest moment pe axa răului în România pășesc spre salt mortal, nu doar politicienii, ci și cetățenii. Într-o combinație perfectă… Demonstrând că autismul poate deveni un element comun chiar dacă lumile lor nu se vor intersecta niciodată.
Adauga comentariu