Din nefericire, „statul paralel” nu este deloc o figură retorică în polemica publică și nici doar metaforă. El este deocamdată realitate, cu efecte nefaste, fără echivoc.
„Statul paralel” constă dintr-un ansamblu de persoane și forțe, în mare măsură reperabile, care parazitează și dublează statul existent, spre a-l controla. În condițiile paralelizării, oamenii trăiesc iluzia că viața le-ar fi reglată la lumina zilei și ar sta oarecum în propriile mâini, ea fiind în fapt în mâinile unei forțe din spatele scenei, care nu-i întreabă ce-i de făcut. Ceva clandestin, cu aparențe de legalitate, decide.
Mișcări clandestine au fost variate în istorie și au jucat roluri diferite – unele pozitive, altele negative. Și „statul paralel” este o prezență veche. Nu-i voi scrie aici istoria, ci caut să-l profilez în democrații de azi.
Suntem astăzi în fața unei evoluții aparte: Donald Trump revine în urma alegerilor din 2024 ca președinte al SUA, după o uimitoare victorie în 2016 și o înlăturare, tot atât de uimitoare, prin alegerile din 2020. Cunoscutul lider acuză azi, ca și ieri, acțiunile unui „deep state” din societatea americană (pe care-l traduc deliberat cu „stat paralel”).
Dată fiind modelarea americană a multor democrații, ponderea Americii ca supraputere hegemonică și, desigur, existența „statului paralel”, nu se poate ignora pledoaria lui Donald Trump. Această pledoarie spune lucrurilor pe nume în privința a ceea ce s-a petrecut în democrații și în ce înfundătură le-au împins decidenții de azi.
Pledoaria însăși se întinde pe multe intervenții, de-a lungul anilor. Cu totul oportun, în 8 noiembrie 2024, Nate Ashworth a reactualizat și republicat miezul ei, care este documentul „Donald Trump’s 10-Point Plan to Dismantle the Deep State Revisited”. Aceasta, spre a face cunoscută optica celui care va prelua Casa Albă în 20 ianuarie 2025 în chestiunea „dematelării deep state și a returnării către poporul american a centrului puterii deținut de birocrația federală”.
Optica lui Donald Trump s-a exprimat în zece puncte, pe care le rezum aici: 1. „eliminarea birocraților necinstiți (rogue birocrats)”, nu aplicând criterii de opțiuni politice, ci plecând de la subminarea de către aceștia a receptivității față de cetățeni; 2. „curățirea aparatului securității naționale și serviciilor secrete (intelligence) de actori corupți (clean out all of the corrupt actors in our national security and intelligence apparatus)”, sustrași controlului Congresului; 3. rescrierea documentului „Foreign Intelligence Surveillance Act (FISA)”, încât să se oprească spionarea cetățenilor și abuzurile ce se comit; 4. eliminarea „surselor de înșelări (hoaxes) și abuzuri de putere” legate de bănuieli privind interferențe externe, cum a fost și este bănuiala obsesivă a ingerinței Rusiei, din care se hrănesc destui impostori; 5. măsuri pentru a curma emiterea de „știri mincinoase și narative false” care subminează democrația; 6. măsuri prin care inspectorii generali din sfera statului federal să fie separați de departamentele pe care le supraveghează pentru a-și putea îndeplini misiunea publică; 7. stabilirea de către Congres a unei monitorizări continue a serviciilor secrete; 8. mutarea unei părți a birocrației federale în afara capitalei; 9. interzicerea ocupării de posturi în companii private pentru cei din administrație; 10. promovarea unui amendament constituțional care să limiteze durata mandatelor membrilor Congresului.
La cele de mai sus, se adaugă, cum se știe, observarea altor fapte în America anilor din urmă: a) toate „swing states” au dat în 2024 alt vot decât în 2020 – nici măcar unul nu a votat cum s-a conchis în 2020, încât se poate bănui ce s-a petrecut acum patru ani; b) majoritatea covârșitoare a sondajelor au prevăzut la alegerile americane din 5 noiembrie 2024 victoria Kamalei Harris – ceea ce ridică semne de întrebare privind integritatea evaluărilor; c) Elon Musk a acuzat explicit „mituirea” unora dintre cei implicați în decizii privind Ucraina, încât s-a putut spune că și marea politică de azi este afectată de mituire; d) candidatul republican la președinție în 2024, o persoană energică și sigură pe sine, a fost hăituit de procurori și condamnat la o curte cu juri din New York, într-o „justiție manipulată”.
Nu trebuie cedat recursului la date imprecise. Se poate însă constata cu exactitate că nu este prima oară în deceniile recente când republicanii din SUA acuză mașinațiuni cu mijloacele statului, opuse democrației. Voi reveni detaliat, cu alt prilej, asupra originii „statului paralel” de azi în combinația neoliberalism plus opunerea popperiană „democrație vs. tiranie”, asezonată cu „mesianism politic”, și transformarea ei în axiomă a politicii. Această combinație, asezonare și axiomă, operate sub Joe Biden, a împins în criză democrația din zilele noastre și lumea. Voi prezenta, cu acel prilej, și concepția democrației ca „formă de viață”, ce exclude paralelizarea statului.
Peste toate, însă, un președinte ales al SUA acuză astăzi existența „statului paralel (deep state)”, care încalcă statul democratic al cetățenilor. Democrația nu a mai exclus „statul paralel”, iar acesta nu deschide orizonturi, ci desființează posibilități.
Ar fi doar iluzie ca cineva să-și închipuie că „statul paralel” este doar dincolo de ocean sau, în orice caz, în societăți mari și opulente. Sau că ar fi ceva banal, de bagatelizat, precum un campionat de baschet. Nu, „statul paralel” nu este doar în SUA, ci a prins și în alte locuri!
Acest stat nu numai că nu rezolvă dificultăți, dar împiedică funcționarea democrației și democratizarea în continuare a societății respective. Marea adversitate a „statului paralel” este față de continuarea democratizării, pe care o împiedică cu orice mijloc.
În decembrie 2017, am publicat analiza „Statul paralel al României actuale”, care a și fost preluată de publicații. Am plecat atunci de la fapte certe și de la o serie de întrebări: „Ce poți spune după ce șefii numiți ai justiției au recunoscut <cooperarea> serviciilor secrete cu judecători și procurori în sentințe din sălile de judecată? După ce alți șefi numiți, ai serviciilor secrete, confirmă <cooperarea>? După ce se dovedește că inși deveniți peste noapte generali făceau aranjamente în sufragerii, în culisele alegerilor? După ce necalificarea ori samavolnicia unor procurori și judecători sunt atestate, inclusiv de nedreptăți comise? După ce se scot pe stradă oameni dezinformați, care protestează împotriva creșterii veniturilor și normalizării justiției? După ce nici creștinismul nu-i oprește pe unii să vorbească de <penali>? După ce partidul care ar trebui să apere libertățile cere puteri la discreția <șefului> și cătușe pentru contracandidați? După ce Parlamentul – unicul depozitar al suveranității naționale – este împiedicat să legifereze? După ce în numele societății românești ajung să vorbească funcționari mediocri, desemnați pe căi oculte și certați de fapt cu legea? Ce mai este de spus?”.
Am făcut atunci trei constatări privind dezvoltarea „statului paralel” în România recentă: a) Sub pretextul „combaterii” corupției (care nu doar că a crescut în anii „combaterii”, dar unii dintre cei care au fraudat vizibil îi acuză pe alții de corupție!) s-a instalat la decizii un alt stat decât cel din Constituție; b) Sub pretextul asigurării „siguranței naționale” (care nu a fost, har Domnului!, pusă la încercare!) „statul paralel” s-a consolidat; c) Sub pretenția că justiția funcționează, s-a luat în brațe deviza „independenței justiției”, ca armă pentru a lovi rivali.
Am mai arătat că „ori pe ce față se întorc lucrurile, drama României actuale are, dincolo de orice, o sursă instituțională”. Însăși organizarea statului, cu privilegii pentru ocupanții funcțiilor în dauna democrației și selecția coruptă de decidenți favorizează crearea unei „puteri paralele”, care împiedică democrația. Nu este nevoie de puteri externe să facă rău României – o fac decidenții dinăuntrul ei.
Bunăoară, România are Constituție aidoma țărilor din Europa Centrală și Răsăriteană, dar confirmă că pericolul pentru democrație nu este extern, ci sunt cei care ajung să o controleze dinăuntru. În loc să înainteze pe calea unui pluralism sănătos, cu guvernare controlată de aleși, iar aleșii prin alegeri, România a intrat pe mâna unor „șefi”, care numesc alți „șefi”, iar rețeaua formează un „stat paralel”. Cei numiți îi i-au sub control pe cei aleși și, sub bagheta „șefului statului”, pe care nici o lege din România actuală nu îl prevede, fac, cum se vede, mașinații în detrimentul Constituției.
Am reluat mai sus fragmente din articolul de acum șapte ani, căci nimic nu s-a schimbat. La finalul penibilelor mandate ale lui Klaus Johannis – evident răspunzător de degradarea economică, socială și justițiară din România actuală – totul a devenit de o stupiditate rară, cu costuri incalculabile.
Luând în seamă doar ceea ce se petrece în aceste zile, sunt pe masă destule exemple: forțarea unor instituții, vădit incompetente, precum Curtea Constituțională, să ia decizii de un primitivism ce compromite durabil România; efortul de a bloca candidați care au câștigat în alegeri după ce „șefii” celor de la guvernare și-au dat seama că poporul deja îi votează covârșitor pe aceștia; punerea în mișcare de forțe care cer arestarea de ziariști și de oameni care reprezintă alternativa politică; mobilizarea de elevi și studenți care nu pricep lumea, dar cer „moarte!” candidaților alternativei; vasta intoxicare cu „pericolul rusesc și chinezesc” pe fondul creșterii ponderii în viața internațională a celor două popoare; genuflexiunea față de funcționari din diferite capitale pentru perpetuarea în funcții la București.
Acum se citesc „declasificările lui Johannis”, menite să justifice anularea de alegeri din noiembrie-decembrie 2024. Nu mai insistăm asupra lipsei vădite de profesionalism a deciziei. Am mai spus că una dintre greutățile atârnate de corpul firav al justiției din România actuală este slaba pregătire a celor care controlează sistemul juridic (Justiția și valorile, Meteor Press, București, 2020). Orice om cu capul pe umeri vede însă că declarațiile „președintelui” sunt simple vorbe. Aceasta când el se sustrage legilor, în vreme ce milioane de sărmani ai României actuale (peste 30% dintre cetățeni) sunt loviți de sărăcie, iar opțiunea explicabilă a noilor generații a devenit emigrarea!
Pentru a înțelege stupiditatea situației, să ne amintim că, după primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, „președintele” a declarat că nu s-a constatat nicio interferență în alegeri. Curtea Constituțională a și validat primul tur al alegerilor prezidențiale, declarând că nu au fost semnificative abateri de la reguli. Autoritatea Electorală Centrală a și anunțat că nu sunt reclamații. Apoi, „președintele” a cerut brusc serviciilor secrete să examineze desfășurarea alegerilor. Aceste servicii au arătat, după cum relatează cunoscători ai ședinței CSAT, provocată, cum se spune mai nou, de către pierzătorul „prim ministru”, că nu există vreo abatere și au sugerat că s-au opus presiunii la a se găsi „ingerințe externe”. Pentru ca, apoi, să se forțeze falsificarea, cu o Curte Constituțională, care s-a plasat din nou în afara dreptului constituțional și a proclamat că „președintele rămâne în funcție”. Chiar dacă Constituția spune altceva! Constituția prevede, într-adevăr, că președintele stă în funcție până își predă mandatul succesorului, dar prezumă că alegerile nu se amână după încheierea celor cinci ani, cum s-a forțat în ultimele luni. În plus, Curtea Constituțională nu are competența constituțională de a anula alegeri, ea le poate doar valida sau nu.
„Statul paralel” nu începe cu Cotrocenii și Palatul Victoriei de azi, dar nepriceperea și abuzul și-au spus acum mai din greu cuvântul. Oamenii cu vederi alternative sunt mai curând atacați în „democrația” României de azi. S-au umplut funcțiile de acoliți, protejați, necalificați și de situații ce stârnesc râsul, dacă nu ar fi triste în urmări. Ce caută Johannis la decizia privind funcțiile sale dincolo de mandat? Ce caută președinți de partide zise „proeuropene” la susținerea de persoane de slabă calificare la președenția țării? Mai ales că nici nu au cerut vreun mandat din partea membrilor partidelor? Ce caută rectori de universități cu pretenții în concurența pentru grațiile noii Securități? Ce caută cererea – fără precedent în tradiția universitară democratică – a unor „prof. dr.” de a interzice și aresta ziariști și profesioniști care se exprimă liber? De unde anularea de alegeri când în turul doi se observa că alternativa urca spre 80% din sufragii și câștiga? De unde reluarea aberațiilor înscenate de „deep state” lui Donald Trump – „fascism”, „antiatlatism”, „om al rușilor”, „antidemocrație” etc. – spre a le arunca în seama candidatului alternativei? De ce sunt „ai rușilor” oameni care exprimă aspirații ale românilor săturați de prostie, minciună, sărăcie?
Cetățenii României și-au putut da seama în aceste zile că nu contează ceea ce ei decid la urne, ci ramurile „statului paralel” indigen. Să observăm că fac și în 2024 caz de „democrație”, „libertate”, „linia europeană” tocmai inși care în 2004 și 2014 au susținut candidații mai slab pregătiți, pentru ca, la scurt timp, să le arunce concetățenilor: „spălați-vă pe cap cu ei!”. România trebuie oare să repete experiența alegerii de decidenți mai slabi? Și a subdezvoltării civice și democratice?
Să mai observăm că fac caz de „linia proeuropeană” într-o propagandă rudimentară inși care nu au contribuit cu ceva la această linie, ba s-au chiar opus reformelor. Aceștia nu pricep că „linia proeuropeană” exclude frauda la tot pasul, corupția de sus, împiedicarea alegerilor și persecutarea candidaților. Cel puțin acestea!
În lume există, ca oricând, o competiție pentru resurse, putere și creare de valori, iar oamenii sunt liberi să aleagă între alternative. Dar dovedește doar primitivism stigmatizarea ca „extremiști”, „mistici”, „ortodoxiști”, „proruși”, „putiniști”, „prochinezi” a concetățenilor activi, dar rămași în cadrul Constituției. Cei care o fac, nu știu despre ce vorbesc. Dacă și-ar pune în față o oglindă a valorii, s-ar putea îngrozi – ar vedea că sunt sub nivelul cultural, civic, moral, al celor pe care-i stigmatizează.
O societate nu are cum progresa când se fac confuzii și nu se respectă ordinea valorilor. Când, de pildă, în numele justiției, se iau decizii ce nu au de a face cu faptele și cu prevederile dreptului, suntem în absurdul lui Urmuz. Când se aduc la decizii diletanți și parveniți – cum s-a văzut și în campania electorală din 2024, când unii candidați la președinție nu prezentau certificate școlare și universitare relevante sau sunt plagiatori (plagiatul fiind, totuși, furt!) ori coautori la soluții păguboase, pentru care România plătește din greu – viitorul devine întâmplător. Când nimic nu se ia în serios și se fac ironii pe chestiuni de adevăr și reguli, iar ignorantul pretinde că-i umor, se rămâne la Caragiale. Iar când lipsește capacitatea de a stabili adevărul și de a-i face față cu demnitate, nu se poate pretinde europenitate.
România se află în deceniile ultime cel puțin la a treia înfrângere a democrației de către „statul paralel”. După mineriadă, care mai putea fi interpretată ca teamă a unei categorii sociale în fața viitorului ei, și după infirmarea referendumului copleșitor din 2012 printr-o „erată” a unor juriști străini de justiție, acum se blochează procesul democratic printr-o altă decizie a Curții Constituționale. S-a ajuns la aceasta grație conlucrării unui „prim ministru”, în căutare de soluții după înfrângere, cu un „președinte de partid interimar”, și el improvizat, și cu un „președinte” preocupat de istorica, prin stupiditate, întrebare: „Eu acum ce fac?”. Conlucrare din care o țară întreagă iese din nou compromisă.
Autor: Andrei Marga
Sursa: <a href=”http://www.andreimarga.eu“>Andrei Marga</a
Adauga comentariu