România este suma pestriţă a milioane de excepţii privind aplicarea legii sau plata angajaţilor şi a dărilor către buget. Într-un stat în care excepţia de la normă devine norma, românul de rând, care nu e special, prin lege, este o excepţie.
O mare parte din sărăcia actuală, care nu se măsoară în bani, ci în lipsa unor servicii publice de calitate şi a unor perspective economice şi sociale bune, se datorează tocmai acestor excepţii.
Până recent, circa un milion de angajaţi nu plăteau contribuţii sociale “întregi” către bugetul de stat. Statutul lor special a fost încurajat prin legi scoase în ani electorali, legi menite să aducă ceva voturi în plus pentru un partid sau altul. Ele nu au fost modificate apoi pentru a nu se pierde acele voturi.
În ceea ce priveşte salarizarea din sistemul bugetar, despre care se află lucruri noi în fiecare zi, situaţia este halucinantă. În continuare unii sindicalişti cer ca toţi profesorii să primească sporuri de excelenţă, sau alţii care refuză să înţeleagă de ce un angajat nu poate primi un bonus, un stimulent, chiar şi de trei ori mai mare decât salariul. Disputele privind sporul de zâmbet de 15%, cel de lucru în cimitir, de 10%, sau pentru că foloseşti maşina de multiplicat, de 5%, continuă şi acum.
Războiul recent de pe holul Finanţelor s-a terminat cu pacea adusă de legea care prevede că unii angajaţi ai statului vor primi stimulente după 17 criterii anume, printre care se numără şi “adoptarea unei conduite demne, a unui comportament civilizat, păstrarea integrităţii şi a simţului civic”. Este greu de înţeles de ce puşcăria, care “te paşte” ca angajat al Fiscului, de exemplu, în momentul în care iei mită, nu este un stimulent suficient. De fapt, nu este greu, ţinând cont de sistemul judiciar local. Un parlamentar, de exemplu, poate ajunge la Tribunal, ca inculpat, numai dacă este trimis acolo de colegii săi, nu de către organele abilitate.
Merită precizat că în timp ce salariul mediu net pe economie este de 1.339 de lei, cele din educaţie şi sănătate sunt puţin peste 1.000 de lei, în timp ce în administraţie se câştigă, în medie, 1.637 de lei. Datele sunt cele din august, care includ atât tăierile cât şi întârzierile sau anularea anumitor stimulente.
O excepţie de la regulă sunt şi magistraţii. Lor nu li se vor recalcula pensiile, cele speciale, în funcţie de cât au contribuit. Ceilalţi angajaţi însă, când vor ajunge la pensie, vor primi după cât au virat statului.
Românii de rând nu au nevoie de magistraţi speciali, de funcţionari speciali, de profesori, doctori, poliţişti şi inspectori speciali. Au nevoie de angajaţi ai statului care să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi şi atât. Iar a munci cât ţi se cere pentru salariul care ţi se dă nu trebuie să fie ceva special.
Românii de rând au nevoie de un stat care să transforme evaziunea fiscală în mii de ani de puşcărie pentru cei care au încălcat legea. Şi nu este nimic special în faptul că un stat are grijă de propriile venituri.
România nu are nevoie de excepţii, de oameni stimulaţi cu bani să îşi facă treaba pentru care au fost deja plătiţi, ci de oameni normali, care muncesc cât trebuie pentru cât primesc şi care îşi plătesc toate dările.
Sărăcia din România, care nu se măsoară în bani, ci în servicii publice de calitate şi în perspective economice şi sociale bune, nu va dispărea atât timp cât economia este nevoită să susţină toate aceste cazuri speciale.
Victor Rotariu
sursa: gandul.info
Adauga comentariu