Suntem martorii unui spectacol pe cât de amuzant, pe atât de trist. Dictonul e bine știut și l-am repetat aici de nenumărate ori atunci când este vorba de toți cei care insistă să se interpună între realitate și publicul românesc:
„NU ÎNCERCA ȘI NU INSISTA NICIODATĂ SĂ EXPLICI PUBLICULUI CEVA CE NICI TU NU AI ÎNȚELES”.
Din nou ne confruntăm cu acest fenomen în mass-media românească și rețelele sociale de limbă română. În mod masiv, s-a dovedit că mass-media, intelectualii publici, așa-numiții experți români și influencerii habar nu au despre ce vorbesc.
Publicul lor bâzâie acum, căpiat și bulversat, neînțelegând nimic, frustrat și repetând aceleași gogomănii și baliverne cu care i-a fost împuiat capul și datorită cărora a ajuns în această stare de a fi în mod recurent paralel cu și șocat de realitatea curentă.
Lucrurile sunt de fapt foarte interesante, pentru că avem un experiment natural în patologie cognitivă și psihologie socială:
În momentul în care devine evident în mod repetat: (a) că tipul, sursa de informație pe care o folosești este sistematic într-o contrapoziție cu realitatea și (b) că interpretările, conceptele, termenii, punctul de vedere, aparatul cognitiv pe care îl folosești sunt în mod vădit defectuoase,
un om normal, care nu este afectat de o patologie psihologică sau cognitivă, trage o linie, face un pas înapoi și începe să se gândească la:
(1) ce surse alternative de informare ar trebui să folosească, ca să nu mai repete eșecul și situația de a fi prins total nepregătit de impactul realității;
(2) ideea că ar trebui să renunțe la conceptele, schemele, formulele de gandire pe care le-a folosit până acum pentru a interpreta realitatea și să înceapă să caute moduri care să fie mai adecvate.
Nu însă și oamenii noștri: formatorii de opinie și publicul lor. Nici măcar când au fost loviți pentru a nu știu câta oară de cărămida realității în moalele capului, oamenii ăștia NU sunt capabili să-și scoată capul de unde și l-au băgat adânc (americanii au o expresie mai pitoreasca despre asta) și să privească în jurul lor.
Pe scurt, ceea ce vedem acum este un adevărat spectacol de patologie cognitivă și de psiho-patologie în general. Este comic. Dar este, deși îngrijorător, și trist. Oamenii aceștia sunt concetățenii noștri și se presupune că ei, alături de noi, participă la procesele democratice și liberale din România, din Europa, din lume.
Ce e de făcut? Ce ne facem cu ei? Ce ne facem ca societate?!
Aceștia NU sunt niște marginali, influenceri de adolescenți și tute. Sunt pretins profesioniști în media și exponenți ai expertizei și intelectualității publice românești. Zgomotul de fond, bazaiala capiata vine de la urmăritorii lor, compatriotii care se considera cel mai bine informat, inteligent si avansat segment al Romaniei.
Nu ajută cu nimic că și în unele alte țări pare să fie la fel. E o problemă reală. SI e a noastra.
Pentru câteva zile -se va spune- va continua să fie foarte amuzant. Sa ne relaxam si sa ne distram. Dar, de fapt, acele câteva zile au trecut demult. Este pentru a nu știu câta oară când vedem același scenariu, aceeași scenetă, același spectacol repetându-se.
Un sistem democratic-liberal nu poate fi menținut în momentul în care se creează o masă critică de astfel de profile cognitive și psihologice. O societate se autodistruge când formarea opinei publice si sistemul ei informational și de gândire critică socială și de discernământ colectiv este virusat și incapacitat în asemenea hal…
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu