Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi și mâine, la summit-ul Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European, desfăşurate la Budapesta. O altă mică excursie, cum ar veni.
Anterior au existat propuneri de boicotare a întrunirii din capitala Ungariei, sub pretextul ”acțiunilor controversate de politică externă ale lui Viktor Orban”. Victoria clară a lui Trump i-a pus pe liderii europeni cu botul pe labe. Se pare că Orban a devenit peste noapte mai mult decât frecventabil. A devenit chiar veriga-cheie de legătură cu Casa Albă.
Ideologic, noul președinte al SUA merge pe aceeași linie cu Netanyahu, Putin, Orban, Fico și Erdogan. Vorbim despre așa-numiții ”autocrați”, care urmăresc cu prioritate interesul național. Prin puterea exemplului, din ianuarie 2025 este foarte probabil ca valul suveranist din America să inunde și alte colțuri ale lumii.
Ar fi o iluzie să ne imaginăm că în următorii patru ani globaliștii vor sta cu mâinile-n sân. E drept că vor fi lipsiți de importante fonduri guvernamentale dirijate de Casa Albă și de Congres, însă asta îi va împiedica prea puțin să-și ducă planul mai departe. Fie și cu frâna de mână trasă. Imperiul Soros și-a infiltrat agenții atât de profund, încât o eradicare ireversibilă este aproape exclusă. Doar în măsura în care mandatul lui Trump va fi încununat de succes, iar următoarele alegeri îl vor aduce la Casa Albă pe noul vicepreședinte J.D. Vance (sau un alt lider conservator de calibrul acestuia).
Până atunci, problemele-cheie de rezolvat în viitorul apropiat rămân conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu.
Să le abordăm pe rând. Punerea la masa negocierilor a celor două părți implicate în războiul din Ucraina va fi un gest inutil în lipsa unui punct comun de plecare. Moscova spune că punctul de plecare ar fi recunoașterea noilor granițe, cu Crimeea, Donețk, Zaporojie, Herson și Lugansk înglobate în Rusia. Ar fi vorba de circa 109.000 kilometri pătrați de pământ (plus câteva milioane de ruși). Adică de vreo trei ori mai mult decât suprafața Republicii Moldova.
Pentru ca Zelensky să accepte o astfel de ”provocare” ar trebui ca Trump să-i ofere ceva consistent la schimb. Transnistria ar fi bună, dar are doar 4.163 kilometri pătrați. Nesemnificativ. Și includerea în NATO ar fi bună, dacă nu s-ar dovedi imposibilă. Iar reconstrucția Ucrainei, investițiile occidentale masive și aderarea la UE într-un viitor incert sunt monede de schimb care i-ar încălzi prea puțin pe supraviețuitorii războiului. Regimul Zelensky se vede nevoit să meargă până la epuizarea completă – până la ultimul ucrainean aflat pe linia frontului. Sau să arunce prosopul în ring. Așa că Trump va trebui să se recunoască învins de realitatea dură din teren.
Dincolo, în Orientul Mijlociu, se îndepărtează complet perspectiva cu cele două state. Israelul va încerca prin orice mijloace să distrugă sau să stopeze programul de înarmare nucleară a Iranului. Regimul Netanyahu, blamat pe bună dreptate pentru zecile de mii de victime inocente din Gaza și Liban, rămâne în continuare un inamic feroce al globaliștilor. Statul Israel practic ar dispărea în viziunea miliardarului George Soros, care sprijină în mod cinic organizațiile pro-palestiniene. Și o face mai deloc de dragul păcii și a empatiei față de suferințele palestinienilor, ci pentru a bifa încă o regiune fără granițe. O regiune numai bună de alipit imperiului liberal cu centru unic de comandă.
Orientul Mijlociu va rămâne călcâiul lui Ahile al globaliștilor cât timp Israelul va continua politica sionistă de izolare în mijlocul unor state arabe ostile. Iar Trump nu are soluții miraculoase, mai ales după asasinarea generalului iranian Soleimani.
De altfel, e posibil că Trump să se axeze în special pe economia SUA și pe eliminarea ideologiei ”woke” – proiecte majore în care ar avea mult mai multe șanse de succes în comparație cu Ucraina și Orientul Mijlociu. Și ar asigura premise bune în perspectiva alegerilor din 2028.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu