Astăzi, un prieten de-al meu care predă la un colegiu de arte liberale foarte respectat mi-a povestit despre prima lui zi în clasă.
Că să argumenteze împotriva ideii că Dumnezeu „e o idee în cap”, deoarece nu Îl poți vedea, a încercat să facă referire la alte lucruri despre care știi dar pe care nu le poți vedea, sau pe care le poți trăi doar de la distanță cumva ori printr-o serie de intermediari. A făcut referire la Calea Lactee. Niciunul dintre elevi nu a putut identifica Calea Lactee. Atunci a încercat să se folosească de un exemplu mai simplu: s-a referit la Jupiter. „Nu e planeta aceea care nu mai e planetă”, a spus cineva gândindu-se la Pluto. Nu știau nici de Jupiter.
În opinia prietenului meu, nivelul lor intelectual era cel al unor copii de 10 ani. Am rămas uluit, iar când bine vorba de eșecul colosal al școlilor noastre, e greu să fiu uluit.
Avem două mijloace principale de a ne îmbunătăți cunoașterea. Un mijloc e prin experiența înconjurătoare a lumii: pietre, cursuri de apă, copaci, mizerie, păsări, animale sălbatice; de asemenea, din ciocane, mistrie, cărămizi, beton, motoare și așa mai departe.
A doua metodă e prin citit. Să ne gândim la asta. Dacă un tânăr nu e scufundat în lumea naturală sau în lumea practică a muncii, și/sau dacă nu citește cărți adevărate, atunci rezultatul va fi un tip de ignoranță cu care omenirea nu s-a mai confruntat vreodată. Democrație, nu-i așa? Să construim un pod cu tăiței și să vedem cât ține.
Preluare: contramundum.ro
Autor: Anthony Esolen
Adauga comentariu