Analize și opinii

Gheorghe Piperea: Raportările financiare fac “minuni” de prestidigitație în România.

Raportările financiare fac “minuni” de prestidigitație în România.
După regulile Eurostat, datoria publică a României este de 860 de miliarde de lei.
După regulile Ministerului român al Finanțelor, datoria publică a României este de 1.011 miliarde de lei. Cu peste 250 de miliarde de lei mai mare!
Cică explicația ar fi asta: se iau în calcul atât datoria administrației publice la trezorerie (adică, datoria statului către stat), cât și garanțiile acordate de stat pentru datoriile companiilor sau ale simplilor particulari. Intră în această ultimă categorie garanțiile din programul Prima casă (peste 350 de mii de cetățeni au luat credite ipotecare în acest program) și din programul IMM Invest. Ambele programe au ca belferi băncile, care nu prea au nevoie să ridice vreun deget ca să facă profit mare și sigur cu astfel de cadouri din partea statului. Intră aici și garanții guvernamentale pentru diverse finanțări ale unor afaceri mai mult sau mai puțin falimentare, așa cum este Liberty Steel din Galați, finanțări din care câștigă băncile străine și acționarii străini cu probleme penale.
Indiferent de explicații, aceste garanții pot deveni curând datorii, căci mulți debitori cu credite garantate de stat vor da faliment în 2025-2026. Se estimează că peste 25% dintre fermieri, 25% dintre IMM – urile participante la IMM Invest, precum și mai toți furnizorii de energie vor intra în belea după alegerile de anul acesta. Deci, garanția va deveni datorie. Nu se știe câți consumatori de credite ipotecare vor da faliment, dar nu vor fi puțini, asta este o certitudine.
Așadar, dlor Boloș, Ciolacu și Ciucă: am putea ști și noi cu câte sute de miliarde de lei ne-ați făcut datori, pe noi, copiii și nepoții noștri?

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu