Analize și opinii

Adrian Onciu: DISPERAREA EROULUI NOSTRU

Întrebarea zilei este cum ar putea generalul Ciucă să câștige încă 7-10 la sută în sondaje în răstimp de doar patru luni, pentru a accede în turul doi la prezidențiale. Indiferent dacă Ciolacu va candida sau nu.
Liberalii sunt descumpăniți. Timpul e foarte scurt, iar candidatul lor nu performează. Ciolacu i-a luat prim-planul, în calitate de premier, iar miile de panouri cu ”Un ostaș în slujba țării” se dovedesc a fi complet ineficiente.
Care-i soluția?, se întreabă alde Rareș Bogdan. Cum îl facem pe Ciucă mai popular, mai atractiv pentru electoratul deja scindat între Ciolacu, Simion, Geoană și Lasconi?
O idee ar fi ca Ciucă să atace segmentul tinerilor, pe TikTok, Instagram și X. Generalul ar putea să danseze în pantaloni scurți, pe ritmuri drăcești de muzică electronică. Sau să accepte unele provocări din partea colegilor. De pildă, Rareș Bogdan ar trebui să-i ceară să se dea cu ruj, să-și pună perucă și să boxeze cu Lasconi într-un ring improvizat. Sau să înoate în piscina de la Cotroceni cu Cheluțu, câinele lui Dorian Popa.
Și un interviu cu influensărul Selly ar merge, pe turela unui tanc Abrams. Ori călare pe două rachete Patriot.
O altă modalitate de a atrage mulți votanți într-un timp foarte scurt ar fi ca generalul Ciucă să plece pe front, în prima linie. Nu-i nevoie să se deplaseze chiar până în Ucraina. Câteva tranșee săpate în spatele sediului PNL, doi figuranți din rândul membrilor de partid și niște zgomote de fond cu explozii puternice ar fi suficiente.
Dacă sondajele vor rămâne ”înghețate” în dreptul candidatului Ciucă, rămâne posibilitatea ca Simion, Geoană și Lasconi să se retragă înainte de primul tur, la rugămințile fierbinți ale președintelui Iohannis.
Foarte hazlie ultima ieșire în presă a eroului nostru din Irak. Ciucă face apel la ”unitatea dreptei”, uitând că, până la eventualul suport din partea USR, ar trebui să treacă de primul tur.
Mission impossible, vorba lui Vanghelie.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu