Pentru unii, progresul înseamnă să îi înlocuiești pe Arsenie, Cleopa și Paisie cu niște corporatiști a căror “spiritualitate” se definește prin self-care, gândire pozitivă și starea de bine, adică cu un nou tip uman a cărui viață lăuntrică este mult, mult mai săracă.
În anii ’90, când România era mult mai săracă din punct de vedere material, studenții se îmbulzeau în amfiteatrele facultăților ca să îi asculte, în cadrul serilor filocalice, pe marii duhovnici. Astăzi, până și intelectualii formați în tradiția filocalică și a Școlii de la Păltiniș au fost siliți (de “piața Ideilor”) să se reinventeze, supunând canonul teologic și filosofic unei operațiuni de rebranduire din care au ieșit cursuri idioate de tip: Filocalia stării de bine, Gândirea pozitivă a lui Friedrich Nietzsche, Leadership și abilități manageriale în Republica lui Platon.
Asta arată că sărăcim pe plan spiritual în timp ce ne lăudăm cu creșterea PIB-ului și a puterii de cumpărare, nu neapărat și a timpului liber și în niciun caz a capacității de a ne dedica timpul liber unei autentice “dezvoltări personale”. Din păcate, o tranziție care a debutat pe ritmurile melodiei Banii vorbesc pare să se fi încheiat cu concluzia că Banii prostesc. Sau cel puțin asta s-a întâmplat în cazul României.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu