După meciul cu Ucraina apăruse un material de presă pe hotnews a cărui idee de bază era că, poate, salvarea fotbalului românesc va veni din diaspora. Același mit politic și cultural transferat, de această dată, în fotbal. Se făcuse inclusiv o numărătoare a echipierilor care „crescuseră” în fotbalul din țările-gazdă. Ideea de bază era că românii din diaspora își vor da copiii la fotbal în acele țări și, cum acele țări au infrastructuri de sport mai bune, iată, se va rezolva și cu calitatea jucătorilor naționalei.
Așa raționament sucit și contraproductiv mai rar. În loc să te gândești și să vezi ce se poate face la tine acasă, cum poți „crește” fotbalul de la „firul ierbii”, adică de jos, să ai sisteme de sport care să încurajeze sportul în masă, recrutarea, sănătatea publică, performanța, mizezi pe sistemele și pe sporturile din alte țări. Este raționamentul în oglindă care a alungat milioane de români în afara țării, pe considerentul că „să muncească afară, că noi nu avem de gând să le oferim condițiile pentru a prospera acasă la ei”.
Dacă sunt mulți jucători ai actualei naționale formați în sistemele din străinătate, aceasta este o mare problemă, nicidecum un avantaj. În câțiva ani vom avea Rațiu și Drăguș care vor juca pentru naționalele Germaniei, Italiei, Spaniei, nicidecum pentru a noastră. Actualul succes al „generației de suflet” nu ar trebui să ne facă să uităm dezastrul de acasă și strategia terenului pârjolit din sportul românesc în care performanța este strict individuală, nicidecum socială, adică exact contrariul situației generației de aur, produs al hulitului sistem de sport „comunist”.
Acei jucători români care vor fi socializați și vor învăța fotbal în Italia, Spania, Germania, etc., nu vor fi jucători români decât ca origine. Ei vor fi însă fotbaliști spanioli, germani, italieni, iar NU fotbaliști români. Din acest punct de vedere, nu-i înțeleg pe cei care care nu suportă să vadă echipe europene „colorate”, că nu ar reflecta, chipurile, „adevărata” lor naționalitate. Nici contra-argumentul că sudanezul e olandez dacă e născut acolo nu e complet corect. Dacă, însă, sudanezul este crescut și format în sistemul de fotbal olandez, atunci da, evident, el este un produs al acelui sistem, deci este cât se poate de olandez, indiferent de cât de albastră sau verde îi e pielea.
Dacă vrem fotbaliști români buni, ne trebuie fotbal românesc bun, nu „diasporeni”. Și nu știu alții cum sunt, dar eu nu voi fi deloc deranjat dacă voi vedea vreun sudanez în echipa României, dar născut și crescut la școala de fotbal românesc. Și mă tem că succesul de acum al generației de suflet nu va mișca suficient acolo unde trebuie pentru a înlocui actuala „paradigmă” ticăloșită a FRF cu una care să-și propună cu adevărat creșterea și formarea de valoare la noi acasă…
Autor: Buturuga Anghel
Adauga comentariu