Analize și opinii

Dan Diaconu: Privind înainte cu mânie

În timp ce moș Biden își etalează „realizărili” în scandări de „Fuck Joe Biden”, presa propagandistică amplifică minciunile economice făcând să se ofilească definitiv „recordurile la hectar” raportate de agricultura ceaușistă. Dacă înainte mă scârbeau minciunile propagandei „geniului Carpaților”, acum, pur și simplu, intru în pământ de rușine. Păi Ceaușescu era un biet amator. Propaganda sa mințea nevinovat, văzându-se de la o poștă că i se face rușine la fiecare slogan inventat. La un moment dat trăiai cu ideea că ăia care-i fabrică sloganurile o fac efectiv la mișto. Spre deosebire vremea lui Ceaușescu, ăștia de acum sunt continuatorii perfecți ai celor din perioada proletcultistă. Ăia când scoteau sloganul, indiferent cât de aberant era, chiar credeau în el. Mai țineți minte: „Ana Pauker și cu Dej/ A băgat spaima-n burghej(sic!), „Imperialistule-american/ Ți-a căzut bomba-n ocean” sau clasicul „Și mai trece-o noapte, și mai trece-o zi/ se ascute lupta dintre clase/ iar chiaburii se arat-a fi/ elemente tot mai dușmănoase.”. Însă, motivul minciunilor propagandistice este mereu același, anume ascunderea dezastrului real.

Cum toate trompetele media vorbesc despre „impulsul extraordinar al economiei americane”, ai putea crede că acolo e vreun paradis terestru. Mai mult, iluzia este întreținută și de erupția imigrației ilegale. Fac o paranteză întrebându-vă dacă nu vi se pare ciudat că noi – partenerii de nădejde ai partenerului strategic – avem nevoie de vize pentru a se preveni eventuala emigrație de-aici, în timp ce democrații care sunt la butoane în SUA susțin că „imigrația ilegală e benefică economiei americane”. Și-atunci de ce-i țineți cu vize p-ăia care vor să intre în țara voastră de rahat? Poate ne răspunde Ciolacu întrucât ne spune că o realizare de-a sa este „previzibile eliminarea a vizelor cu SUA”. Bă, ejt prost? Păi dacă mergi prin Mexic, vizele sunt ca și eliminate! Închid paranteza.

Din fericire, pentru cei care vor să rămână cu picioarele pe pământ, adevărul e la vedere și nu-ți trebuie decât ochii pentru a te uita unde trebuie, nu la cifrele pe care ți le aruncă în ochi mlaștina propagandei. De exemplu, imobiliarele. Știați că vânzările de locuințe din SUA au scăzut la 4.14 milioane? Cifra, fără a fi prezentată în context e înșelătoare. Ce-i cu aceste meleoane? Păi, ca să înțelegeți, vă voi spune că cifra este mai mică decât media anuală din perioada 2008-2011. Atunci a fost cea mai gravă criză imobiliară din ultimii 80 de ani, înregistrându-se cel mai mare blocaj din ultima sută de ani. Surprinși, nu-i așa? Stați că nu-i totul!

Dacă ajustăm cu creșterea populației, vânzările de locuințe sunt cu 30% mai mici decât la începutul anilor 2000 și cu peste 50% mai mici decât în vârful din 2007. Și, așa cum intuiți, MULT SUB minimul istoric din perioada 2008-2011. Față de perioada 2020-2021, avem o scădere de 45%. Asta ca să înțelegeți cum ne situăm față de o perioadă recentă considerată „de succes”, dar care nu prea recuperase pierderile din marea criză din 2008. Culmea, în acest peisaj dezastruos, prețurile imobilelor … cresc. De ce? Păi tocmai pentru că nu se mai vând! Când o marfă nu mai are căutare apare fenomenul „rarefierii”, astfel încât „ciudații” care o mai caută trebuie să plătească mult mai mult. În cazul imobiliarelor, efectul de rarefiere este o consecință directă a reducerii continue a sectorului construcțiilor, pe fondul unor performanțe din ce în ce mai proaste.

Fenomenul este normal dacă îl corelăm și cu alți indicatori. De exemplu cu rata economisirii, ajunsă la un minim istoric, de doar 3.6%. Comparați cifra cu procentul de 13.2% cât era rata de economisire medie în perioada 2020-2021!

Anul 2024 ne arată un trend clar descrescător al veniturilor și cheltuielilor gospodăriilor americane. Așadar, în minunata lume nouă, veniturile oamenilor au scăzut, ceea ce a dus la o contracție a consumului. Ceea ce se întâmplă e absolut normal. Culmea, asta vine pe fondul unei inflații scăpate de sub control. Nu, inflația nu s-a stabilizat așa cum spune propaganda, ci, după o scurtă perioadă de respiro, a prins iar aripi. Așa cum am arătat în mai multe articole anterioare, FED-ul este într-o poziție pierzătoare indiferent de mișcarea pe care ar face-o, asemeni unui pugilist epuizat, înghesuit de adversar în colțul ringului. Cum deficitul american va ajunge la peste 4 trilioane de dolari(poate chiar 5!), nimeni de pe planetă nu mai poate cumpăra această datorie, astfel încât va intra în ring cumpărătorul de ultimă instanță, adică … FED-ul, epuizatul pugilist despre care v-am povestit!

Speranța Administrației Biden este aceea că va reuși să mențină căruța până la alegeri. Nu-mi dau seama dacă personajele nefaste din spatele actualului ramolit de la Casa Albă mai speră că cineva ar mai vota păpușa retardată sau dacă nu cumva se speră să arunce cartoful fierbinte în ograda lui Trump, astfel încât să se poată scoate facil tefelimea nemulțumită pe străzi. E greu de estimat acum când întreaga echipă de propagandă a lui „Fuck Joe Biden” lucrează la turație maximă, îmbălsămându-l, parfumându-l și făcându-l să pară viu pe acest „Cid” în mizerie. Însă ceea ce se vede limpede este mizeria absolută a economiei americane, intrată într-un declin nemaivăzut.

Personal consider că acesta este momentul cheie în care China ar putea intra în Taiwan pentru a da lovitura de grație. E simplu de înțeles de ce. În primul rând pentru că, prin scurtcircuitarea pieței circuitelor integrate de vârf ar provoca un șoc economic teribil care ar îngenunchea Occidentul. Apoi, printr-o victorie militară rapidă ar trage SUA în derizoriu. Și, nu în ultimul rând, ar bloca Strâmtoarea Formosa, dând mat aspirațiilor asiatice ale SUA.

Momentul China este cel care ar putea înclina definitiv balanța de putere în lume. Și, sosit acum, când Occidentul gâfâie grav în Ucraina și maschează pervers în Israel, ar putea pune definitiv capăt actualei ordini mondiale bazate pe „regulile isterice ale SUA”. Timpul nu mai are răbdare!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu