O paralelă Gaza-Ucraina este necesară, întrucât arată clar dubla măsură și cinismul incredibil al globaliștilor care pretind că apără ”ordinea internațională bazată pe reguli”.
Practic, oricâte fapte abominabile ar comite regimul Netanyahu în încercarea de a-i zdrobi pe teroriștii Hamas, partenerii lui Joe Biden se vor abține să întreprindă ceva, orice, care să lezeze în vreun fel Israelul.
Atrocitățile continuă pentru că singura reacție a occidentului colectiv (dar deopotrivă a Chinei și Rusiei) constă în ”luări de poziție”. Vorbe mari menite să acopere impotența. Să acopere lipsa de voință a politicienilor, incapabili să oprească măcelul. În spatele unor declarații de bune intenții față de soarta palestinienilor stă, în realitate, complicitatea fățișă cu autoritățile de la Tel Aviv. Complicitatea la genocid, așa cum au fost clasificate faptele de procurorii Tribunalului Penal Internațional.
Iată ce spune ministrul german al Economiei, Robert Habeck: ”Foametea, suferinţa populaţiei palestiniene şi atacurile din Fâşia Gaza sunt incompatibile cu dreptul internaţional”. Și totuși Germania, prin cancelarul Scholz, continuă relațiile fructuoase cu guvernul de la Tel Aviv. Nicio sancțiune economică sau de oricare altă natură. Dimpotrivă, există informații că Berlinul trimite în continuare armament către Israel, devenind astfel copărtaș la crime.
Cu excepția Norvegiei, Irlandei și Spaniei, care au făcut noi pași în direcția recunoașterii statului palestinian, occidentul colectiv este de o demagogie izbitoare. Politicienii se întrec în condamnarea atrocităților din Gaza (adesea cu jumătate de gură), însă nu mișcă un pai, în mod practic, pentru a le stopa.
Joe Biden și administrația de la Casa Albă sunt campionii demagogiei în raport cu Israelul. Pe de o parte finanțează ONG-urile pentru proteste în universități și ”stimulează” Tribunalul Penal Internațional și Curtea Internațională de Justiție, iar pe de altă parte continuă să sprijine financiar și militar guvernul Netanyahu. O mizerie, pe scurt. Mai ales dacă punem totul în oglindă cu comportamentul Statelor Unite față de Rusia.
Atât posibilul mandat de arestare a lui Netanyahu, cât și așa-zisul ordin de încetare a ofensivei în orașul Rafah (emis de Curtea Internațională de Justiție) sunt frecție la picior de lemn. Apă de ploaie. O modalitate de a spune ”Iată, am făcut și noi ceva, puși în fața atrocităților. Nu am privit neputincioși cum mor mii de copii nevinovați”.
Tarantela jucată stângaci de occidentul colectiv este completată de propaganda israeliană. Aflăm din presă că taman ieri teroriștii Hamas au lansat un ”mare atac” cu 8 rachete îndreptate spre Tel Aviv. Ca de obicei în astfel de situații, acestea s-ar fi prăbușit în zone nelocuite (ce-o fi fost în mintea teroriștilor? Oare sunt chiar atât de proști?). Câteva ore mai târziu, un atac al armatei lui Netanyahu asupra orașului Rafah s-a soldat cu cel puțin 30 de morți în rândul palestinienilor.
Teatrul absurd pus în scenă de globaliști pentru a camufla complicitatea cu guvernul Netanyahu are și părți de sinceritate maximă. Așa cum reiese dintr-un articol de opinie publicat astăzi de revista Politico: ”Creșterea alarmantă a antisemitismului și a prejudecăților anti-israeliene la care asistăm astăzi, din campusul Columbia până dincolo de țară, este un exemplu de revenire globală a urii antievreiești în urma atacurilor brutale din octombrie ale Hamas”.
”Creșterea alarmantă” de care vorbește presa globalistă are o explicație clară. Și ea nu se rezumă, în niciun caz, la momentul atacului Hamas din 7 octombrie.
Poate că jurnaliștii de la Politico ar trebui să-i întrebe pe magistrații de la Tribunalul Penal Internațional și de la Curtea Internațională de Justiție de ce alimentează antisemitismul și prejudecățile anti-israeliene. Același lucru ar trebui să-i chestioneze și pe politicienii gen Biden și Scholz, care declarativ condamnă atitudinea guvernului Netanyahu, însă practic îl sprijină cu toate puterile.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu