Economie

Ce târg propune UE Rusiei pentru reunificarea Moldovei

republica-moldovaUE a propus Rusiei să renunţe în viitorul apropiat la susţinerea acordată regimului separatist din Transnistria, fiind gata să garanteze aderarea la blocul european a unei Moldove reunificate. În schimb, UE a cerut discutarea noii arhitecturi de securitate în Europa propuse de Moscova, informează Nezavisimaia Gazeta. Propunerea europeană, iniţiată de Germania, vizează transformarea UE şi SUA – care în prezent au statut de observatori – în mediatori activi în cadrul negocierilor de pace. Reprezentantul permanent al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a declarat recent că Rusia ar trebui să-şi încheie operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria, iar formatul de negocieri existent în care Rusia şi Ucraina sunt mediatori să fie modificat pentru ca UE şi SUA să obţină acelaşi statut.

Potrivit Nezavisimaia Gazeta, care îl citează pe Alexander Rahr, director al influentului Centru de reflecţie german Berthold, specializat în relaţii internaţionale, subiectul închiderii conflictului îngheţat din Republica Moldova urmează să fie discutat la summitul ruso-germano-francez, ce va avea loc săptămâna viitoare la Deauville.

Conform viziunii UE, Transnistria ar urma să obţină o serie de avantaje economice şi un statut de autonomie în cadrul Moldovei dar şi perspectiva integrării europene alături de Chişinău. Citat de aceeaşi Nezavisimaia Gazeta, directorul Institutului Europei de la Chişinău, Viorel Cibotaru, subliniază însă că schimbarea formatului de negocieri şi transformarea misiunii de pace ruseşti din Transnistria într-o forţă civilă nu poate avea loc decât cu acordul Rusiei. Chestionat cu privire la reacţia Ucrainei în cazul concretizării unui astfel de scenariu, Serghei Tolstov, directorul Institutului de analiză politică şi cercetări internaţionale de la Kiev, a apreciat că Ucraina va acţiona ţinând cont  de relaţia cu Rusia, dar şi de dorinţa de a nu afecta cooperarea cu UE.

Sursa: Romania Libera