Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Copilul nostru este învăţat că poate să se creadă pisică şi are dreptul să ceară şcolii o litieră”

Anul 2024 este crucial pentru existenţa României, pentru existenţa statului de drept, pentru existenţa democraţiei. Copilul nostru, fie că are 7 ani, că are 12 ani sau 16 ani, este un consumator de mărfuri şi de servicii. Pe lângă ceea ce cumpără cu cardul nostru în fiecare zi, copilul nostru consumă ideologie. Dar copilul nostru consumă din nefericire şi pastile, droguri. La ora actuală sunt reţele de socializare care nu se mai jenează să facă reclamă la pastile şi la droguri, să facă şi grupuri de discuţie şi de tranzacţionare a drogurilor, de la iarba de calitate în sus, de la pastilele de doi lei la opioide, către droguri foarte periculoase. Este un lucru pe care puterea actuală care se vrea stabilă l-a scăpat atât de mult de sub mână încât la ora actuală aproape lunar vedem la televizor oameni omorâţi sau schilodiţi de consumatori de droguri care s-au urcat la volan. E atât de scăpat de sub control acest fenomen încât poliţişti, reprezentanţi ai serviciilor secrete, procurori, judecători sunt şi consumatori de droguri şi traficanţi de droguri. Şi asta este stabilitatea pe care şi-o doreşte Partidul Comasat Român…

***

Copilul nostru este învăţat din clasa a III-a, de la nouă ani de zile, că există o viaţă sexuală care este primordială faţă de spirit şi că poate să îşi schimbe genul dacă vrea, chiar dacă se opune părintele. În România nu te poţi căsători dacă ai sub 16 ani, nu poţi bea alcool dacă ai sub 18 ani, dar la 12 ani, în România, ca de altfel şi în Europa şi în SUA, poţi să îţi schimbi sexul dacă vrei, chiar împotriva voinţei părinţilor. Iar acest lucru este printre altele în studiile de gen pe care le-a făcut Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Mai mult, copilul nostru nu este învăţat ce sunt drepturile şi libertăţile, ce este sensul în viaţă, ce este familia, ce este istoria, ce este raţiunea. Copilul nostru este învăţat că poate să se creadă pisică şi are dreptul să ceară şcolii o litieră

Autor: Gheorghe Piperea