Elevul în sistemul școlar de azi…
„Fac ce vreau!”
„Nu aveți ce să îmi faceți!”
„Vine tata și vă face bucățele!”
„Tocilarii mor săraci!”
„Școala în care nu te distrezi e pușcărie!”
„Și ce dacă îmi scădeți nota la purtare?!”
„Nu mă interesează notele!”
„Școala trebuie să fie haioasă!”
„Vorbesc când vreau, pentru că am dreptul!”
„Părinții mă susțin indiferent ce fac!”
„Nu aveți voie să mă atingeți!”
„Am bani și valoare!”
„Merg doar la orele la care am chef!”
„Mă îmbrac cu ce vreau la școală!”
„Doar fraierii respectă regulile! Mi-a zis mama…”
„Nu mă interesează ce cred alții despre mine!”
„Am primit cel mai tare telefon!”
„Îmi place să fiu rebel, să fac senzație!”
„Dacă mă supărați, vă distrug!”
„Profesorii, niște săraci care se cred importanți!”
„Contează doar cât de jmeker ești!”
„Cititul e plictisitor!”
„Școala nu mă învață nimic, alții fac bani fără școală!”
„Profesorii ne distrug tinerețea!”
„Diferit și nonconformist e cool!”
„Vin părinții și mă scot din belele, au bani și influență!”
Nu s-a ajuns aici de azi, de ieri. Elevii de azi sunt produsul unei societăți în derivă, a unor familii care au aruncat valorile tradiționale la coș și au îmbrățișat selectiv non-valori progresiste. Sunt rezultatul mediocrității, a speculației socio-economice, a unei democrații și capitalism prost înțelese. Suntem o țară condusă de „psihologi”, care știu ei mai bine să facă legi pentru bunăstarea copilului, pentru devenirea lui ca membru activ și de bază al comunității. Rezultatele le vedem cu toții…și e doar începutul. Elevul care a rănit-o pe profesoară cu cuțitul este condamnat de toată comunitatea adultă, însă el poate fi privit ca erou inspirațional de către elevi, un luptător curajos pentru drepturile copiilor – dreptul de a nu da test neanunțat. Sunt convins că vor apărea manele în curând care vor elogia faptele lui de arme, iar Ministerul Educației va interzice peste câtva timp profesorilor să testeze elevii fără să îi anunțe în prealabil. Deja se întâmplă voluntar în unele școli… elevii sunt ascultați sau testați doar dacă declară că sunt pregătiți.
Autor: Geo Pataki
Sursa: anonimus.ro
Adauga comentariu