Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Se împarte prada de după alegeri – Ultimele ore, ultimele zile, ultima ocazie…

După felul în care strigă fetele cu microfon din preajma partidelor și a guvernului, ai zice că politica românească se dă de ceasul morții sau că a pășit într-o perioadă de mare încercare.

Sunt ore la care ai impresia că se hotărărăște direcția de dezvoltare a țărișoarei, intrarea în război, alianța cu Ucraina sau cu Rusia și, mai ales, soarta urmașilor.

Fals, fals, îngrozitor de fals! Se pompează din greu la o tensiune publică de natură politică pînă se creează un soi de prejudecată uriașă de anvergură națională ca un balon uriaș cu gaz fantomatic ridicat deasupra Carpaților.

Ca să ce? Oricum, n-ar fi hotărîtor pentru țară nici dacă decidenți tembeli ar lua măsuri care să o îngroape.

În fapt, nu sunt decît zile cheie dintr-o zbatere disperată pentru a ocupa un loc mai important la împărțirea și cheltuirea enormei roți de cașcaval care este bugetul României. Așa a fost și la alegerile precedente, chiar și înainte de Caragiale!

Ce să înțelegem din dorința PSD-ului de a avea un candidat la președinția României sprijinit și de PNL? Că s-au umflat covrigii în Marcel Ciolacu? Exact același lucru pe care trebuie să-l înnțelegem din disperarea PNL de a obține un sprijin în favoarea lui Nicolae Ciucă și a liberalilor. Şi din care mai suntem obligați să deducem că lupta enormă se dă mai ales pentru funcția de președinte al României.

De ce ?

Este oare cea mai bănoasă? Aparent. În fapt, salariul președintelui este o nimica toată față de cîți bani cîștigă premierul sau un ministru, sau directorii operativi din SRI. Uitați-vă pe ce picior mare trăiește Florian Coldea, după ani și ani de la demisie, el nefiind decît un sforar cheie în principalul serviciu secret al României. Sau ce viață duc băieții din agențiile la care se cară cu sacoșa!

Pentru ce visează și luptă toate partidele să dea un președinte de țară? Pentru călătorii de tip vacanță? Un mandat de doi ani la guvernare poate aduce unora bani pentru zeci de ture în jurul globului. Ca președinte te bucuri de onoruri mai mult prin Africa, prin America Latină și prin Asia. În Europa, ciu-ciu! N-ați văzut cum stătea Traian Băsescu pe la summit-uri ca un părăsit într-o gară între președinții țărilor europene? Nu-i dădeau nici bună ziua, nu-l întrebau nici cît este ceasul. Nu l-ați văzut pe Iohannis cît este el de busumflat cum și-a redus implicările europene la zîmbete, la dat din cap și „How do you do”?

În țară este o bîrnă înghețată, în străinătate, un ghiocel scăldat de surîsuri și rînjete! În țară, se bucură de toate onorurile și deține principalele sfori ale mecansimelor de putere. Pune premierul, alege procurorii cheie și directorii seriviciilor secrete principale (SRI, SIE și SPP). Cu aceștia învîrte România pe degete. Este „mediatorul” tuturor deciziilor importante. Un fel de autocrat într-o butaforie de tip democratic.

Și după toate acestea, cu abuzurile lui Traian Băsescu, porțile marilor afaceri s-au deschis ademenitor. Dai președintele, ai aproape toată puterea!

De la acest om în aceast post începe tot balamcul pentru comasare. Adică pentru cine susține și cine pune prședintele. Geaba a încercat Mihai Tudose să ne vrăjească în stil brăilean cu dificultatea negocierilor și cu obositoarele „subiecte de discutat, cum ar fi stadiul implementării construcţiei de autostrăzi, cum ar fi execuţia bugetară”.

Deciziile pentru comasare s-au amînat pentru că nu s-au înțeles în afacerile împachetate frumos în principii și funcții.

Au ajuns să împartă din timp posturi cheie, proiecte de autostrăzi și bugete.

Cine ia Transporturile (casa de bani), cine SRI-ul, cine ce pod peste Dunăre mai face și în ce buget? Și cine este garantul tuturor acestor împărțeli de posturi și „proiecte” (afaceri)? Toate se pot bloca de la prședinte.

Negocierile pentru comasare sunt dificile pentru că ele se poartă ca o tentativă de acaparare a puterii pentru următorii 10 ani, peste care să se toarne o placă de beton a înțelegerilor (cu toate beneficiile de rigoare).

Seamănă perfect cu o împărțeală a vînatului înainte de a porni la vînătoare la care vînătorii se bat pentru numele și postul celui care să garanteze că hălcile din „trofee” (pradă) se vor repartiza așa cum au stabilit.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu