Analize și opinii

“Să nu existe Moş Crăciun!? Doamne fereşte!”

O fetiță a trimis o scrisoare unui ziar întrebînd dacă Moş Crăciun există sau nu. Răspunsul a venit din partea jurnalistului şi editorialistului Francis Church.
«Virginia, micuţii tăi prieteni nu au dreptate. Sînt influenţaţi de scepticismul epocii în care trăim. Ei cred doar ce văd cu proprii ochi. Ei cred că nimic nu poate exista dacă nu poate fi explicat prin judecata minţilor lor micuţe. Dar toate minţile, Virginia, fie ele de copii sau de oameni mari, sînt micuţe. În acest Univers vast, omul este doar o insectă, o furnică în intelectul său comparat cu măreţia lumii care ne înconjoară, comparat cu inteligenţa capabilă a înţelege adevărul şi cunoaşterea.
Da, Virginia, Moş Crăciun există! Există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea, dăruirea, iar acestea există din abundenţă în jurul nostru şi dau vieţii frumuseţe şi bucurie.
Vai! Cît de tristă ar fi lumea fără Moş Crăciun! Ar fi la fel de tristă ca şi cînd nu ar exista fetiţe cu numele Virginia. Nu ar exista fantezie copilărească, nu ar exista poezie, dragoste, romantism care să ne uşureze traiul de zi cu zi. Nu ne-am mai bucura decît de ce simţim cu degetele sau vedem cu ochii. Lumina nemuritoare a copilăriei care bucură lumea s-ar stinge.
Să nu crezi în Moş Crăciun e ca şi cum nu ai mai crede în zîne!
Dacă l-ai pune pe tatăl tău să plătească o armată de oameni care să îl pîndească pe Moş Crăciun la fiecare coş de şemineu în seara de Crăciun, chiar dacă nimeni nu îl va vedea pe Moş Crăciun coborînd pe coş, ce ai dovedi? Nimeni nu îl vede pe Moş Crăciun, dar acest lucru nu înseamnă că Moş Crăciun nu există. Cele mai adevărate lucruri pe lume sînt cele pe care nici copiii, nici oamenii mari nu le pot vedea.
Ai văzut vreodată zîne dansînd pe cîmpie? Bineînţeles că nu, dar acest lucru nu este o dovadă că zînele nu sînt aclolo, pe iarbă, dansînd. Nimeni nu poate vedea sau imagina toate minunăţiile care sînt nevăzute pe lume.
Poţi să rupi burtica păpuşii să vezi ce face zgomotul de plîns, dar nu dovedeşti nimic. Există un val care desparte nevăzutul de realitatea zilnică, un val pe care nici cel mai puternic om, nici măcar toţi oamenii cei mai puternici care au trăit vreodată adunaţi împreună nu l-ar putea destrăma. Doar credinţa, fantezia, poezia, dragostea, romantismul pot ridica un colţ al valului, al cortinei, pentru a trage un pic cu ochiul la minunăţiile nevăzute ale lumii a scunse. Aceste lucruri nevăzute oare sînt adevărate? Ah, Virginia, nimic nu e mai adevărat şi mai statornic decît lucrurile nevăzute!
Să nu existe Moş Crăciun!? Doamne fereşte!
Există, trăieşte şi va trăi întotdeauna!
Peste o mie de ani, Virginia, ba nu, peste de zece ori zece mii de ani de acum înainte, Moş Crăciun va continuă să bucure inima copilăriei».
Sursa: facebook  Horia Ion

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu