Noua Securitate ne face în foi de viță și nimeni nu zice nimic. Băieții cu ochi albaștri ne pot face să gîndim cum ne comandă ei. Și să acționăm aproape cum vor ei. Așa susține generalul Anton Mugurel Rog, șeful Centrului Ochiul și timpanul din subordinea SRI.
Dotați și instruiți de alte servicii secrete, băieții s-au modernizat și ne fac de comandă. Dacă îi încurcăm sau dacă le stricăm planurile, ne termină. Dacă hotărăsc ei, ne pot face să alegem pe cine stabilesc. Ne pot monta să protestăm cînd au ei nevoie și împotriva cui vor ei! Cu tehnica lor modernă, ne putem trezi vorbind ce nu ne trece prin minte!
„- Asta înseamnă ingineria socială: să te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta” (g-ral. Anton Mugurel ROG)
Declarațiile șocante, ofensatoare, nedemocratice ale generalului Anton Mugurel Rog n-au produs nici o revoltă. Niciun partid politic n-a protestat. Doar un un comunicat de ong și cîteva articole disparate. Omul nu s-a sinchisit să dea nici măcar o explicație. Nu și-a cerut scuze. Înseamnă că a făcut-o deliberat.
Or, generalii acționează la ordin. Conducerea SRI nu s-a delimitat. Asta înseamană că este de acord. Că știa. Aș putea crede că a comandat o asemenea ieșire a generalului Anton Mugurel Rog. Ar fi o greșeală să credem că generalul Anton Mugurel Rog este un soi de moș Teacă ajuns la nvel înalt și apoi la conducerea CyberInt, subordonată SRI. Este plătit anual cu 190.000 de lei de SRI. Adică 15.000 pe lună. În declarația de avere a judecătoarei Lucia Tatiana Rog nu apar însă primele, bonusurile și alte beneficii ale soțului. Numai bunurile.
E vorba de un general de servicii secrete apropiat americanilor și serviciilor secrete americane. Soția sa Lucia Tatiana Rog este judecător la ICCJ și cîștigă 347.134 de lei pe an. Ea l-a „albit” pe Mihai Negulescu-Portocală cu o „fapta nu există”.
Este drept că Lucia Tatiana Rog este cea care alături de judecătoarele Lavinia Lefterache și Alina Ioana Ilie l-au salvat pe aiuritorul procuror Mihai Negulescu Portocală de la DNA Ploiești. Întîmplător, SAU PUTEM BĂNUI O LEGĂTURĂ?
Ne trage SRI-ul o inginerie socială și Anton Mugurel Rog a vrut să ne avertizeze? Așa ceva n-a făcut nimeni în istoria serviciilor secrete. De unde trebuie să deducem că afirmațiile sale halucinante au fost făcute în baza unui plan. Să le transmită unor partide să se cumințească pentru campania electorală, că de cîștigat cîștigă tot cine stabilesc ei?
Este un avertisment pentru AUR? Sau o asigurare pentru PSD-PNL? Vor să ne sperie și să ne facă să ne resemnăm? Sau au hotărît să ne sperie ca să ne ținem gura și să nu protestăm?
Preluare: cotidianul.ro
Autor: Cornel Nistorescu
Adauga comentariu