Ministrul italian al Apărării a ordonat măsuri disciplinare împotriva unui general de rang înalt din armată, Roberto Vannacci, care a publicat o carte despre care progresismul a statuat că „denigrează” persoanele LGBT, migranții, minoritățile și feministele, după cum, la noi, scrie cotidianul.ro. Bineînțeles, au apărut și acuzațiile de „putinism”…
„Când ocupanții ilegali ai caselor prevalează asupra proprietarilor legitimi; când se cheltuiește mai mult pentru un imigrant ilegal decât pentru pensia minimă a compatriotului; când ești judecat pentru apărarea extremă împotriva delincventului care intră în casa ta; când suntem forțați să adoptăm cele mai stricte și foarte costisitoare măsuri antipoluare, dar producătorilor care emit toate gazele care modifică clima nu le pasă și prosperă; când orașele sunt transformate în locuri pentru cei bogați și alternativi, în timp ce muncitorii, muncitorii și familiile lor sunt forțați să le abandoneze; când a se vorbi de tată sau mamă devine discriminatoriu, inconfortabil și exclusivist pentru că se ciocnește cu cei care nu sunt tați sau mame; când se cere cu voce tare adoptarea unor drepturi din ce în ce mai disparate fără a prevedea o gamă la fel de densă de îndatoriri; când nu mai pot să vorbesc de un negru pentru că orice adjectiv care se refera la culoarea foarte evidentă și evidentă a pielii lui este considerat o ofensă; când în baruri întâlnești oameni care conduc porci îmbrăcați în haine roz în lesă… Mulți numesc această condiție Civilizație și Progres. Ei bine, această carte este dedicată tuturor celorlalți!”, a scris Vannacci.
Ministrul Apărării, Guido Crosetto, a denunțat cartea autopublicată de Roberto Vannacci drept „divagații care discreditează armata, Ministerul Apărării și Constituția”.
Cartea, publicată pe propria cheltuială și lansată pe 10 august 2023, poartă titlul «Il mondo al contrario» («Lumea cu susul în jos») și ocupă primul loc la vânzări pe Amazon în Italia.
Pentru adepții corectitudinii politice, cartea este o compilație de atacuri asupra a ceea ce generalul Vannacci numește „lobby-ul internațional gay” și a celor responsabili pentru „spălarea creierului”, „eliminarea tuturor diferențelor, inclusiv între grupuri etnice, ca să nu spunem între rase”. „Acest discurs însoțește pozițiile reacționare privind problemele de gen și protecția mediului”, scriu și ziariștii români, papagalicind presa principală din vest.
„Într-o țară al cărei executiv este dominat de extrema dreaptă, militarul își arogă o postură în care amestecă spiritul provocator și bunul simț popular și se plânge de ‘regulile de incluziune și toleranță impuse de minorități’. O atacă și pe campioana Italiei de volei, Paola Egonu. Ținta unor atacuri rasiste obsesive din cauza originilor sale nigeriene, sportiva se află în mod regulat în centrul atacurilor de panică identitară prin care țara trece ciclic. Generalul Vannacci revine asupra cazului ei pentru a-și detalia opiniile cu privire la această chestiune, spunând că ea este, în opinia sa, ‘italiană prin cetățenie’, dar că este ‘evident că trăsăturile ei somatice nu reprezintă italianitatea’”, se arată ultragiată și presa de indigo din România, obișnuită, ca efort intelectual maxim, să traducă și să reproducă viziunile occidentale, așa cum politicienii copie, la literă, dispoziții UE și le aplică drept „legislație românească”.
Suspendarea ofițerului din funcțiile de conducere de la Institutul de Geografie Militară a determinat reacții dintr-o parte și alta, unii denunțând ceznura.
„Dacă stabilim că este la latitudinea politicii să decidă dacă ideile sunt bune sau rele, va fi sfârșitul democrației”, a declarat Giovanni Donzelli, un deputat important al FdI într-un interviu acordat Corriere della Sera, considerând în același timp legitimă decizia lui Crosetto. Aleșii FdI au încercat, de asemenea, să deturneze atenția către Partidul Democrat (PD, centru stânga) în pozițiile lor în favoarea generalului Vannacci. Acuzați că doresc „să se întoarcă în gulag” și că sunt „mai mult sovietici decât democratici”, reprezentanții săi oferă un paratrăsnet convenabil într-o controversă care opune o parte a arcului guvernamental cu o parte a electoratului care se recunoaşte în tezele generalului”, scriu ziariștii români.
Într-un interviu pentru cotidianul național La Repubblica, luni, 21 august 2023, Gianni Alemanno, fost primar al Romei, o figură istorică din familia politică a lui Meloni și acum rival la dreapta premierului, l-a acuzat pe Crosetto că „a umilit o bună parte a armatei”. El a denunțat actualul executiv, care dorește să fie „elevul premiant în relația atlantică, la nivel european și în ceea ce privește corectitudinea politică”, poziție care, potrivit lui, „va exploda în foarte multe contradicții”, producând o linie de falie.
Generalul de armată Roberto Vannacci are o carieră exemplară. Un curriculum militar respectabil: parașutist din trupele speciale, fost comandant al Task Force 45 în timpul războiului din Afganistan, fost comandant al brigăzii de parașutiști Folgore, fost comandant al Col Moschin (unitate specială care efectuează incursiuni strategice în zone extrem de periculoase) și fost comandant al contingentului italian din Irak, Vannacci este considerat un viteaz „soldat în slujba statului”.
În 2020, generalul a fost trimis ca atașat de apărare la Ambasada Italiană de la Moscova, cu misiuni în Belarus, Armenia și Turkmenistan. A plecat de la post în 2022, deoarece a fost declarat „persona non grata” de către autoritățile ruse în urma izbucnirii războiului.
O ascensiune strălucitoare – presărată de onoruri naționale și internaționale – care, în iunie 2023, l-a determinat să conducă Institutul Geografic Militar, organismul cartografic istoric al Florenței (IGM).
Soția lui Roberto Vannacci se numește Camelia Mihăilescu, deși pe rețelele de socializare (în special Facebook și Instagram) folosește și numele soțului ei (Camelia Vannacci), scrie Trendonline.
Siteul Știripesurse.ro publică ceea ce numește „interviul anului”, cu generalul Roberto Vannacci, care vorbește despre „cartea care a aruncat Italia în aer”: „Vor să distrugă normalitatea”.
„Generalul Roberto Vannacci, unul dintre cei mai titrați militari din istoria Italiei, a publicat o carte care s-a transformat nu doar în bestseller, ci și în motiv de dispută la nivel european și chiar NATO”, scri siteul
În 2020, generalul a fost trimis ca atașat de apărare la Ambasada Italiană de la Moscova, cu misiuni în Belarus, Armenia și Turkmenistan. A plecat de la post în 2022, deoarece a fost declarat „persona non grata” de către autoritățile ruse în urma izbucnirii războiului din Ucraina.
O ascensiune strălucitoare – presărată de onoruri naționale și internaționale – care, în iunie 2023, l-a propulsat la conducerea Institutului Geografic Militar, organismul cartografic istoric al Florenței (IGM). De aici a fost demis pe 18 august 2023, la numai 8 zile de la apariția cărții sale.
Reporter: Domnule general, vorbiți impecabil limba română. Dacă ar fi să aplic o expresie pe care o folosesc unii dintre jurnaliștii români, chiar mai bine decât mulți dintre politicienii de la București. Cum ați ajuns la acest nivel?
Generalul Roberto Vannacci: Am stat 2 ani la București. Sunt absolvent al Academiei de Studii Militare din București. Am făcut Academia între 2000 și 2002. Zece ani mai târziu m-am căsătorit cu o româncă pe care am cunoscut-o acolo, la București, în timp ce făceam Academia, și așa am făcut exerciții și cu limba română, pentru că în casă la noi vorbim italiana și româna.
Reporter: Sunteți acuzat, de o parte a societății italiene, iar în această parte se află chiar și câțiva dintre șefii dumnevoastră, de rasism, xenofobie, homofobie etc. Asta, în condițiile în care ați fost militar în diferite teatre de operații și, ca să glumesc un pic, sunteți un minoritar în Italia, pentru că sunteți general. Nu toți italieni sunt generali. Apoi, sunteți căsătorit cu o femeie care face parte dintr-o minoritate, o româncă.
Generalul Roberto Vannacci: Am fost acuzat, la început, că sunt homofob, rasist, xenofob s.a.m.d. Dar, acum am reușit să demonstrez că aceste acuzații erau numai vorbe. În viața mea, în toată experiența pe care o am, toate persoanele pe care le-am comandat în teatrele de operații au fost femei și bărbați de orice orientare sexulă, iar ei nu s-au plâns niciodată de cum m-am comportat. Așa că toată lumea care m-a acuzat, acum tace. Asta, pentru că toate acuzațiile sunt spulberate.
La început au început cu un ton foarte înalt, acum tonul a scăzut și se stabilește adevărul. Eu mă bucur foarte mult pentru că am avut oportunitatea să le explic cetățenilor din Italia motivul pentru care am scris cartea și, dacă lumea ar citi cartea, și-ar da seama că nu este nimic rasist, homofob, nimic împotriva demnității persoanei. Este o carte care vrea să pună în vedere faptul că sunt foarte multe minorități care încearcă să-și impună în prioritățile societății necesitățile lor în fața majorității. Chestia asta este un paradox.
Reporter: E o dictarură a minorităților?
Generalul Roberto Vannacci: Da! Eu nu am nimic împotriva homosexualilor, a celor care vin din Africa sau cei care vin din alte etnii, dar trebuie pusă în vedere legătura cu majoritatea, care este civilizația în care sunt musafiri. De exemplu, Italia. De ce nu trebuie ei să se conformeze la cultura și civilizația italiană și trebuie noi să ne conformăm la civilizația și cultura lor? Este o chestie din ultimii 10 ani, iar pentru mine chiar este o tâmpenie. Eu am scris cartea din acest motiv.
Nu am ofensat pe nimeni. Dacă lumea care a citit cartea, pentru că prima oară am fost acuzat pentru că am ofensat lumea și am ofensat homosexualii, am ofensat africanii, s.a.m.d. Dar, nu este deloc adevărat. Nu am folosit niciun cuvânt vulgar sau vreo ofensare în cartea pe care am scris-o. Lumea care a început să citească cartea și-a dat seama. Acum, cartea este cea mai vândută în Italia de la începutul anului.
Reporter: Cum vedeți această dispută care s-a creat în jurul cărții?
Generalul Roberto Vannacci: Vedem ce o să se întâmple, pentru că am avut 7 zile „de luptă”. Am acordat interviuri în fiecare zi, timp de 4-5-6 ore cu ziariști de cele mai importante publicații și televiziuni. Eu cred că adevărul este în proporție de 90% restabilit. O să vedem cum o să se termine, dar eu cred că foarte bine. Niciodată nu am retractat ce am scris sau ce am făcut. Eram sigur că nu era nimic de retractat.
Reporter: Se spune că la momentele grele vezi care îți sunt prietenii. Cum e la dumneavoastră?
Generalul Roberto Vannacci: Exact asta s-a întâmplat. În momentele grele descoperi cine îți este prieten și cine nu îți este. Exact așa s-a întâmplat și acum.
Am avut persoane pe care le-am crezut aproape de mine și care s-au îndepărtat, și am avut multe alte persoane despre care știam că erau cu mine și au rămas alături de mine. Asta e selecția naturală, asta se întâmplă întotdeauna. Așa că perioadele acestea grele sunt importante și pentru a descoperi cine îți este cu adevărat prieten și cine stă lângă tine pentru oportunități.
Reporter: Sunteți, dincolo de toate, o persoană curajoasă, altfel nu ați fi militar. Însă, ceea ce ați publicat este ceva rarisim nu doar pentru un militar de excepție, ci și pentru un civil.
Generalul Roberto Vannacci: E un curaj diferit decât curajul de pe câmpul de luptă. Mă așteptam să fie foarte multe dezbateri, dar nu mă așteptam să fie un scandal așa mare. Important este să fii corect. Dacă ești corect cu ceea ce gândești, dacă ești sigur că ai făcut ceva care trebuia făcut sau te gândești că trebuia făcut, este important să rămâi corect. Asta este ceea ce am învățat, încă o dată, din istoria asta.
Reporter: Vă reproșați ceva?
Generalul Roberto Vannacci: Nu am nimic să îmi reproșez din cartea mea. Și dacă mai mult de jumătate de Italie mă condamna la început, nu mă interesa. Asta pentru că eram sigur că ceea ce am scris în carte și ceea ce am exprimat nu era nici vreo ofensă, nici ceva rău. Este doar ceva ce lumea nu mai este obișnuită să spună. În cele din urmă, lumea a înțeles și mă bucur foarte tare.
Reporter: Cine sunt contestatarii dumneavoastră și cât de multă populație reprezintă ei?
Generalul Roberto Vannacci: E o ultraminoritate. Trebuie stabilit că normalitatea este o chestie statistică, numai statistică. Nu este o normalitate mai bună sau mai rea. Este numai ce face majoritatea oamenilor, iar asta trebuie să o apărăm întotdeauna.
Reporter: Ce credeți că se urmărește?
Generalul Roberto Vannacci: Care este strategia? Să se distrugă normalitatea, ca nimic să nu fie normal, ca toate să fie considerate normale. Ori, asta nu putem să acceptăm. Trebuie neapărat să ne apărăm de chestiile astea, să definim și să fim foarte determinați să apărăm normalitatea care nu este nici mai bună, nici mai rea. Ea există! Există și are un ton statistic, este exact ce face majoritatea lumii și nu trebuie să ne fie frică să spunem clar chestia asta. Nu am nimic împotriva minorităților, nu am nimic împotriva celor care au o orientare diferită de a mea, dar trebuie să restabilită majoritatea și minoritatea, trebuie să fie clar. Să nu mă trezesc peste câțiva ani că mă plimb pe stradă cu soția mea și cineva îmi spune că „mă simt ofensat că sunteți cu soția de mână”.
Reporter: Simțiți că în jurul dumenavoastră s-a putea coagula, nu doar în Italia, o mulțime de oameni care gândesc la fel?
Generalul Roberto Vannacci: Sperăm, sperăm! În Italia s-a întâmplat. Am primit multe e-mail-uri, apeluri, de la oameni pe care nu îi cunosc, care îmi spun că mă susțin, și sper să se întâmple peste tot. Nu este o mișcare a curajului, este o mișcare de normalitate, este o mișcare care, probabil, trebuie să se întâmple, mai devreme sau mai târziu. Este banal ce am spus eu, nu am făcut nicio cercetare științifică, nici cine știe ce. Am spus ceva banal pe care lumea nu mai îndrăznea să o spună.
Trebuie să ne întoarcem la ce este banal, normal, și să le spunem. Să ne luptăm pentru ce am considerat normal până acum. Este ceva foarte simplu, numai că trebuie atins. Trebuie curaj și să fim foarte coerenți. Nimeni nu o să spună nimic și sperăm că piatra asta lansată în apă să ridice valuri destul de mari și de puternice și să fie ceva semnificativ și în alte țări. Știu că s-au scris articole despre carte în aproape toate țările, indiferent de continent. În fiecare zi am cam 7-8 interviuri la televiuni, radiouri, site-uri.
Reporter: Venim din Europa christiana, mai trăim într-o Europă creștină?
Generalul Roberto Vannacci: Avem o identitate clară. Nu putem și nu trebuie să renunțăm la identitatea noastră, nu văd de ce. Pentru ce trebuie să renunțăm la identitatea noastră? Asta e identitatea pe care am moștenit-o din strămoșii noștri și nu văd de ce trebuie să renunțăm la ea. Este ceva ce nu pot să definesc, nu se poate accepta. Trebuie să avem puțin curaj și să ne stabilim exact echilibrul. Nu am nimic împotriva imigranților, nu am nimic împotriva culturilor diferite, dar, când vin la noi, trebuie să se adapteze la valorile noastre. Așa cum eu, când am fost în lumea întreagă, m-am adaptat la valorile celorlalți. Este o chestie normală: cine nu se adaptează la cultura în care este „oaspete” este considerat un invadator.
Adauga comentariu