Suntem în plină desfăşurare a festivalului naţional «Indignarea anului». Subiectul e dur, însă nevoia unora de adjective extreme îl copleşeşte.
„Groaznic, revoltător, abominabil, abject, criminal, terifiant, monstruos, cutremurător…”, se întrec comentatorii în calificative de înaltă trăire.
Impresia generală este că dacă le-ai pune o mitralieră în mână i-ar rade pe autori dintr-o suflare, până la ultimul cartuş.
Răi contra buni – la asta te duce gândul! Lupi contra bunicuţe.
Supermobilizările sociale pe câte un subiect ce atinge la sentiment populaţia largă au devenit mai mult decât suspecte. De la Colectiv încoace… Nu mai cred în latura lor spontană. Văd doar maşinării dubioase în spatele lor. Presă instrumentată, reţele de socializare, interese politice, un arsenal întreg destinat manipulării.
Nu că umilirea până la condiţia de parazit supus dezinsecţiei a unor oameni care nu mai pot sau nu mai ştiu să-şi poarte singuri de grijă nu ar fi un bun motiv de revoltă, dar specularea ei în interes de gaşcă mi se pare şi mai revoltătoare.
Când primii care sar în sus să apere o cauză bună sunt lichelele şi demolatorii, cauza are mari şanse să fie compromisă.
Situaţia era cunoscută! Dar, în loc să se intervină rapid, în forţă, oportun, imediat ce s-a aflat, subiectul a fost ţinut în clocitoare să facă pui şi să se transforme în armă politică. Trebuia să se producă mai întâi rocada la Palatul Victoria, ca detonarea să aibă eficienţa planificată.
Au, unii, o frenezie a „facerii de dreptate” exact cum au demonstrat că au frenezia primitivă a demolării. Vă mai amintiţi cum un lider al acestor „neliniştiţi” demola personal chioşcuri cu ranga? Acolo şi-a atins respectivul limita de expertiză constructivă.
Sigur că au şi pesediştii şi peneliştii partea lor de vină în tot ce merge rău în ţară. În primul rând pentru că perpetuează sistemul clientelar de numire în funcţii publice a unor gogomani lacomi şi fără moralitate. Problema gravă este însă că exact acelaşi sistem funcţionează şi la haştagii gălăgioşi care acum îşi dau ochii peste cap mimând setea de dreptate.
S-a acumulat multă putreziciune în scorburile administraţiei din România. Procesul e de durată şi vine de departe, din trecut. Nu poate fi imputat doar guvernanţilor din acest moment. Sigur, şi lor, dar şi scandalagiilor demolatori de dinaintea lor. Căminele de bătrâni sunt vraişte peste tot, ca şi orfeliatele, ca şi multe dintre spitalele sau stabilimentele sociale care au încăput pe mâna unor hiene flămânde din pampasul transpartinic al faunei de prădători.
Eu nu contest gravitatea celor descoperite în azile. Şi nu vreau să bagatelizez nevoia de identificare şi pedepsire exemplară a vinovaţilor. Ce încerc să transmit este că mi se pare la fel de gravă tentativa de cocoţare pe emoţia colectivă generată de acest scandal a unor băieţi şi fete cu identitate de gen fluctuantă, care şi-au demonstrat din plin „potenţa” non-binară atunci când au fost, cu rezultate catastrofale, la guvernare.
Este, însă, multă ipocrizie în demersurile celor ce induc în rândul populaţiei uriaşul val de compasiune faţă de nefericiţii bătrâni din azilele groazei. Ei prezintă lucrurile de parcă ne-am afla în prezenţa unei situaţii de excepţie. Când, de fapt, boala e generalizată. Ar trebui să avem tăria să recunoaştem că am ajuns unde am ajuns pentru că suntem cum suntem.
Gem străzile Bucureştiului de cerşetori, de drogaţi, de oameni fără adăpost. Și ei suferă, și ei mor. Nu se prea fac reportaje despre aceştia. Poliţia pactizează tot mai mult cu infractorii. Subiect tabu! Crimele şi sinuciderile au ajuns la ordinea zilei. Se mai întâmplă! Am devenit lideri regionali la traficul de carne vie. Globalizarea!
O degradare atât de avansată a societăţii nu mai poate fi stopată democratic. Doar o dictatură ar mai putea salva ceva.
Totul pleacă de la mentalitate. Mentalitatea se hrăneşte din istorie şi educaţie. Educaţia în România, la ora actuală, e la pământ. Corectitudinea, moralitatea, decalogul (sau măcar părţi din el) nu doar că sunt ignorate superior de mediocri, dar devin pe zi ce trece motive de bășcălie pentru „realizaţii” clipei.
Şi, în aceste condiţii, noi ce-am vrea? Să ne salveze Iohannis sau Ciolacu, sau Patriarhul Daniel? Are vreunul dintre ei profil de erou? Este vreunul dintre ei gata să devină martir al cauzei?
Abulicii noştri bătrâni sunt cel mai aproape de a ajunge cadavre. Cum, atunci, să nu atragă ei hienele înfometate?
Asistăm la un circ în bună măsură premeditat. Vom avea multe reprezentaţii de acest fel în anul electoral care urmează. Temele vor exploda în cele mai neaşteptate zone, la intensităţi care vor şterge din memoria colectivă acest scandal de azi al azilelor de bătrâni.
La găsit ţapi ispăşitori şi acari Păun suntem maeştri. Vom avea în curând încă o confirmare a acestui talent. Vă asigur!
Preluare: conteledesaintgermain.ro
Adauga comentariu