Analize și opinii

Luminița Arhire: Medicina pentru toți – O istorie condensată a progresului și civilizației

Motto: „…Revolte DIN CE ÎN CE MAI EXTREME (sic! n.n.), la un pas de război civil” (pe burtieră, cu privire la protestele violente din Franța, la Realitatea Plus, ora 12:30, 2 iulie 2023)

La început, când medicina globală încă bâjbâia, șovăitoare, a fost epidemia de terorism… Iar „democrațiile consolidate, strâns unite în jurul”… și-au suflecat mânecile și au luptat din greu cu flagelul, fără preget.

Până când s-a descoperit bingo!!! că leacul băbesc pentru acneea vulgară numită popular „terorism” este o pandemie de COVID 19 bine dezvoltată, cu nenumărate tulpinițe, luată sub formă de infuzie, pe stomacul gol, în fiecare dimineață. Ea putea fi procurată de la farmacia din colț sau, și mai simplu, direct din presa mainstream. În final, după tratamentul simplu, oral, aplicat pentru stârpirea terorismului mondial, ni s-a arătat că ne putem și vaccina împotriva lui, deoarece știința nu stă pe loc… Și uite-așa, terorismul a fost eradicat prin efortul eroic și magic al OMS, cu sprijinul nemărginit al EMA și CNN…

Dar metoda terapeutică pe bază de pandemie – bună, în principiu, deoarece a eliminat terorismul – cu toate că a fost utilizată de către cetățenii disciplinați conform prescripțiilor doctorului Bill Gates, s-a dovedit, în final, a avea și niște efecte secundare care au zguduit încrederea popoarelor în știință.

Atunci, cercetătorii și specialiștii au fost nevoiți să inventeze noi și noi tratamente, dintre care cel mai folositor s-a dovedit a fi războiul din Ucraina. Acesta, pus sub formă de pansament local, a fost „eficient și sigur” în tratarea efectelor secundare ale medicamentului COVID 19, care COVID a și dispărut ca tratament de parcă nici n-ar fi fost, cu reacții adverse cu tot.

După un an și jumătate însă, nici războiul din Ucraina n-a mai fost așa de „sigur și eficient” pentru populație și se pare că au apărut niște inflamații la locul aplicării, fenomene care s-au întins în toată Europa și au fost transportate chiar și peste ocean… ca urmare, cercetătorii n-au mai avut odihnă. Au conceput un ser pe bază de „încălzire globală” – o inovație medicală extraordinară care a redus brusc durata dușului de dimineață și a modificat în chip benefic principiile învechite ale igienei personale și ale confortului casnic. O soluție foarte bună de eliminare a efectelor secundare, descoperită de cercetătorii tineri, a fost și aruncarea cu suc de roșii pe tablourile celebre din galeriile bine-cunoscute ale lumii civilizate.

După cum se vede, însă, fiecare medicament, oricât de inovativ și îndrăzneț ar fi, după un timp încetează de a mai avea rezultatele scontate și trebuie înlocuit. Așadar, cercetătorii experimentează acum, în Franța, un medicament revoluționar, pe bază de anarhie și haos, medicament ale cărui beneficii sunt consolidate, se pare, de arderea autobuzelor și a altor mijloace de transport, seară de seară, pe străzile marilor orașe.

Cetățeni, oricât de dificilă ar fi lupta cu maladiile planetei, nu vă pierdeți speranța! Aveți încredere în știință și-n Forumul de la Davos! Ei lucrează neobosiți pentru dumneavoastră, cetățeni, și nu vă vor trăda!

Autor: Luminița Arhire